Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:36 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Discursul ministrului apărării naţionale cu prilejul Zilei Veteranilor - "Împreună cu noi își cinstesc astăzi eroii toate țările Europei"

ro

11 Nov, 2018 14:36 1811 Marime text
Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, a transmis un mesaj solemn cu prilejul Zilei Veteranilor, care este o dată importantă din istoria Armatei Române. 11 noiembrie a fost aleasă de România pentru a sărbători Ziua Veteranilor din teatrele de operații pentru că la 11 noiembrie 1918, la ora 11:00, a fost semnat Armistiţiul între Puterile Antantei şi Germania, prin care se marca sfârșitul Primului Război Mondial, iar pentru români se creau condiţiile necesare realizării Statului Național Unitar Român, la 1 Decembrie 1918, dar şi pentru că, pe data de 11 noiembrie 2003, a căzut la datorie sublocotenentul p.m. Iosif Silviu Fogoraşi, primul militar român decedat în teatrul de operaţii din Afganistan.

"Ziua de 11 noiembrie este o dată importantă în istoria recentă a Armatei României. Este Ziua Veteranilor, în care îi sărbătorim pe militarii care ne-au reprezentat cu profesionalism, curaj și dedicație în ultimele decenii în teatrele de operații, dar și ziua în care ne plângem eroii, pe cei 29 de camarazi care și-au pierdut viața în misiuni de luptă în Afganistan, Irak și Bosnia-Herțegovina. Ei sunt adevărate modele de patriotism și demnitate, care au pus dragostea de țară mai presus de orice, asemeni predecesorilor de acum 100 de ani - „generația Marii Uniri” - care au avut un ideal național pe care l-au împlinit cu prețul jertfei supreme pe câmpurile de luptă ale Marelui Război.

Împreună cu noi își cinstesc astăzi eroii toate țările Europei, iar data de 11 noiembrie 1918, ora 11.00, a intrat în memoria colectivă drept momentul în care a  intrat în vigoare Armistițiul între puterile Antantei și Germania, în urma căruia se punea capăt Primului Război Mondial. Această zi a intrat în istorie drept unul  dintre cele mai puternice repere atunci când se vorbește despre război, pace și eroi ai acțiunilor militare.

Din păcate, pentru noi 11 noiembrie are și o altă semnificație, fiind ziua în care, în anul 2003, am pierdut primul militar, pe sublocotenentul (post-mortem) Iosif-Silviu FOGARAŞI, în Teatrul de Operaţii din Afganistan. Alți 28 de eroi l-au urmat de atunci în sacrificiu, amintindu-ne tuturor cât de prețioasă este libertatea. Numele lor stă înscris la loc de onoare pe monumentele care le sunt dedicate, în inimile camarazilor de arme și în sufletele familiilor. Suntem datori, în numele lor,  să ducem mai departe tradiţiile şi renumele Armatei României, să consolidăm statutul şi prestigiul militarului român.

Recunoștință și respect datorăm, în egală măsură veteranilor celui de-Al Doilea Război Mondial, care vă sunt modele nu numai dumneavoastră, celor care v-ați îndeplinit misiunile în teatrele de operații, ci întregii societății românești. Pentru curajul şi spiritul de sacrificiu de care au dat dovadă pe timpul războiului, pentru faptul că au trecut cu bine şi cu fruntea sus peste greutăţile vieţii îi asigurăm de întreaga noastră preţuire. Sunt oameni care au făurit istoria și ale căror nume se află în filele ce descriu faptele eroice dovedite pe câmpurile de bătălie pentru apărarea Patriei şi păstrarea fiinţei Neamului Românesc.

Ne îndreptăm, astăzi, gândurile bune și spre cei aproape 1.000 de militari care se află în prezent în teatrele de operații. Ei au fost și rămân unii dintre cei mai buni ambasadori ai României,  ale căror acțiuni impecabil executate alături de militarii armatelor aliate și partenere au demonstrat valorile fundamentale prin care românii sunt cunoscuți în lume: solidaritatea, loialitatea, profesionalismul desăvârșit.  

Cu acest prilej important, vă asigur, dragi militari, că nu există prioritate mai mare pentru noi decât aceea a asigurării condițiilor necesare îndeplinirii misiunilor dumneavoastră în teatrele de operații sau acasă, în activitatea de zi cu zi. Și mă refer atât la cele de muncă – echipamente și dotări moderne și performante, cât și la cele de viață.

Suntem în plin proces de înnoire a tehnicii militare, iar armata României va avea dotări moderne. Acest lucru este imperios necesar, noile achiziții contribuind la consolidarea rolului țării noastre de pilon regional de stabilitate şi securitate în cadrul NATO şi al Uniunii Europene, în această perioadă complicată din punct de vedere al securității pe Flancul Sud-Estic al Alianței și în zona Mării Negre.
La ceas de sărbătoare, vă mulţumesc, dragi şi bravi veterani, pentru tot ce aţi făcut în slujba țării și a Armatei României şi vă adresez, de Ziua Dumneavoastră, cele mai calde şi sincere felicitări, multă sănătate şi împliniri personale.
La mulți ani!", a transmis ministrul apărării.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii