Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:38 28 04 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

MApN 29 aprilie - Ziua Veteranilor de Război. Ceremonii militare și religioase în București și în garnizoanele din țară

ro

28 Apr, 2025 15:26 238 Marime text



Ministerul Apărării Naționale va organiza mâine, 29 aprilie 2025, ceremonii militare și religioase în București și în garnizoanele din țară, la monumente ale eroilor și opere comemorative care omagiază sacrificiul veteranilor de război, cu prilejul sărbătoririi Zilei Veteranilor de Război.

În București, ceremonia se va desfășura, începând cu ora 9:30, la Monumentul Eroilor Patriei, amplasat în fața Universității Naționale de Apărare „Carol I”.

Ziua Veteranilor de Război este celebrată anual la data de 29 aprilie, în amintirea zilei în care Regele Carol I a semnat decretul de instituire a titlului de „veteran de război” pentru foștii luptători în Războiul de Independență (1877-1878).

Guvernul României a instituit, în anul 2007, Ziua Veteranilor de Război, în semn de recunoaștere a eroismului românilor care au luptat în cel de-Al Doilea Război Mondial.
           
„În perioada 24-29 aprilie, Ministerul Apărării Naționale a organizat campania „Recunoștință veteranilor de război”, prilej cu care au fost distribuite pachete-cadou celor 437 veterani de război și 13 de văduve de război din România, precum și singurului veteran de război în viață din Republica Moldova. 

În cel de-Al Doilea Război Mondial, România a înregistrat peste 900.000 de morți, dispăruți, prizonieri, răniți și invalizi. Armata României a continuat lupta și după eliberarea Transilvaniei de Nord, contribuind semnificativ la eliberarea Ungariei și Cehoslovaciei. În total, efortul de război a mobilizat 540.000 de militari, dintre care peste 90.000 și-au pierdut viața, aproape 60.000 au fost declarați dispăruți, iar peste 330.000 au fost răniți în luptă.

Simbol al recunoștinței și respectului pentru veteranii de război, bujorul românesc a fost ales pentru a întruchipa aceste valori profunde.


În tradiția și cultura românească, bujorul este asociat cu dragostea, devotamentul și sacrificiul. Asociaţia de Caritate din Armata României – CAMARAZII a înregistrat la Oficiul de Stat pentru Mărci și Invenţii „Bujorul românesc“, ca element de reprezentare vizuală, simbolizând sângele vărsat de ostaşii români din toate timpurile.”, a precizat MApN.

Citește și:
Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, marcată la Constanța (FOTO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii