Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:04 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Discordie in remorcajul maritim

ro

28 Nov, 2003 00:00 1075 Marime text

Intentia de a modifica vechiul regulament portuar a generat animozitati

Activitatea de remorcaj in Portul Constanta a fost din nou in atentia autoritatilor portuare * Propunerea modificarii vechiului regulament portuar a fost combatuta puternic de catre operatorii portuari * Procesul-verbal incheiat dupa sedinta din 26 noiembrie confirma faptul ca pozitia operatorilor portuari a fost transanta * Sindicatele reprezentative si organizatiile patronale nu au fost de acord cu modificarile propuse de Autoritatea Navala Teritoriala * Din punctul lor de vedere, modificarile nu fac altceva decat sa inlesneasca micile "manevre" financiare practicate la diverse niveluri # Opozantii cred ca in acest fel se creeaza posibilitatea avantajarii unor anumite firme de remorcaj agreate de unii guvernanti

In urma cu doua zile, mai precis in ziua de 26 noiembrie, operatorii portuari care isi desfasoara activitatea pe raza Portului Constanta s-au intalnit cu reprezentanti ai Autoritatii Navale Teritoriale Constanta, in vederea discutarii unei propuneri de modificare a vechiului regulament portuar. Intentia ANT Constanta a fost, dupa cate se pare, adaptarea unor prevederi ale "Regulamentului de exploatare portuara a porturilor maritime romanesti" cu cele cuprinse in "Codul Sigurantei Marine Portuare", implementat de autoritatile britanice in porturile englezesti. Din pacate, din codul britanic au fost luate pentru inspiratie doar "liniile directoare", in functie de care, in noile propuneri de modificare, se face referire, in general, la cine anume ar trebui sa coordoneze si sa controleze situatia in remorcajul din Portul Constanta. In consecinta, dandu-si seama de ambiguitatea si periculozitatea acestor modificari, operatorii portuari, sindicatele portuare, dar si patronatele au luat o pozitie transanta vizavi de intentia modificarii vechiului regulament. Astfel, modificarile articolului nr. 8, alineatul 3, din vechiul regulament au fost privite de profesionistii din port ca fiind o incercare de manipulare a intregii activitati de remorcaj din Portul Constanta.

Modificari cu... talc

Cu toate ca toti operatorii portuari, inclusiv patronatele, au fost multumiti de cum au decurs lucrurile pana acum in Portul Constanta conform normelor "Regulamentului de exploatare portuara a porturilor maritime romanesti", cineva a venit cu ideea de a schimba anumite prevederi din acest regulament. Desi pentru intocmirea documentului care reglementeaza activitatea portuara a lucrat o echipa de experti constituita la nivelul Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului, sub directa coordonare a Companiei Nationale Administratia Porturilor Maritime Constanta, in opinia operatorilor portuari, aceste noi modificari se pare ca au fost propuse de cateva persoane direct interesate de crearea unor brese in sistem. Mult blamatul Art. 8, care se refera la categoriile de nave maritime care au obligatia sa utilizeze remorchere, este modificat cu unele prevederi care pot fi interpretate diferit, de la caz la caz. Astfel, nu mai sunt specificate categoriile remorcherelor (in functie de putere) care pot fi solicitate pentru efectuarea manevrelor cu nave de diferite dimensiuni, lasand la latitudinea comandantilor si a capitanului sef de port aceasta optiune. La punctul "C" din modificarile propuse se face referire la faptul ca "pentru navele cu o lungime mai mare de 200 de metri, dar nu mai mult de 250 de metri, remorcajul se va face cu minimum trei remorchere". In continuare sunt exemplificate caracteristicile de putere minima admisa pentru doar doua din cele trei remorchere obligatorii, al treilea remorcher nefiind, subit, bagat in seama. Si asta deoarece aici se pot face micile "cotcarii". Daca se cade la intelegere cu comandantul navei, chiar se poate renunta la cel de-al treilea remorcher, dar asta numai practic, caci pe hartie pot fi trecute trei remorchere, toate trei de putere mare. Iar cum acestea costa multisor, banii pentru cel de-al treilea se pot imparti. Pe de alta parte, modificarile puteau crea posibilitatea alegerii anumitor remorchere, ale anumitor societati de remorcaj din Portul Constanta, care sunt agreate sau "cotizante" unor importante persoane cu influenta la nivel guvernamental. Si exemplele pot continua.

Opozitie solida

Vizavi de modificarea acestor prevederi, au luat imediat pozitie toti cei care au simtit substraturile acestei intentii. Astfel, s-au opus ferm modificarii sindicatele din port SLN, ITF, FNSP, BNS si organizatia patronala "Operatorul Portuar" Constanta. Acestia au transmis adrese Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului, prin care-si arata dezacordul total vizavi de intentia modificarii regulamentului portuar. In opinia acestora, "de la aparitia regulamentului si pana in prezent, activitatile portuare din Portul Constanta aflate sub incidenta lui s-au desfasurat in conditii normale, fara probleme majore, fapt pentru care nu se vede necesitatea modificarilor propuse".
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii