Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:20 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constănţean condamnat pentru trafic internaţional de droguri

ro

13 Jun, 2013 00:00 1762 Marime text
Un constănţean acuzat de procurorii DIICOT Constanţa de trafic şi introducere în ţară de droguri de mare risc a fost găsit vinovat de judecătorii Tribunalului Constanţa, care l-au condamnat la patru ani de închisoare cu executare.

Potrivit sentinţei penale, Marian Nechifor a luat trei ani de detenţie pentru trafic de droguri de mare risc şi patru ani pentru introducerea în ţară de droguri de mare risc, fiind vorba despre o cantitate de aproape 100 de grame de cocaină şi un amestec de fenacetine, lidocaină, cafeină şi ketrax, după cum susţin magistraţii. Conform legislaţiei în vigoare însă, cele două pedepse au fost contopite, iar Nechifor urmează să o execute pe cea mai grea, respectiv patru ani. „Pedeapsa principală se execută în regim de detenţie“, se mai arată în hotărârea Tribunalului Constanţa. În plus, instanţa a decis să menţină măsura arestării preventive pentru Nechifor, dispusă pe data de 7 mai, şi să deducă din pedeapsă perioada petrecută în arest. De altfel, conform datelor de la dosar, dosarul lui Marian Nechifor are legătură cu un alt dosar de trafic de narcotice instrumentat de DIICOT Constanţa şi soluţionat de Tribunal, cel al lui Emil Mitrofan, condamnat în februarie 2011 la trei ani de detenţie. Revenind la Nechifor, el a mai fost obligat de Tribunal şi la plata sumei de 5.500 de lei, cu titlul de cheltuieli de judecată. Procesul însă nu se termină aici, pentru că părţile implicate, adică atât suspectul, cât şi procurorii DIICOT, pot declara apel în termen de 10 zile, iar procesul se va relua la Curtea de Apel Constanţa.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii