Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:24 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Concluzii cu privire la dotarea armatei române Jurnaliști occidentali în vizită la bazele militare Fetești și Kogălniceanu (galerie foto)

ro

16 Apr, 2019 06:40 3314 Marime text
Mai mulți jurnaliști ai unor televiziuni și ziare importante din Vestul Europei au venit în România pentru a vedea cât de complicată este situația din zona Mării Negre, după ce în ultimii ani Rusia a militarizat serios Peninsula Crimeea, potrivit TVR.

Situația din zona Mării Negre este din ce în ce mai tensionată, iar autoritățile române au nevoie de sprijinul aliaților din NATO și din Uniunea Europeană, a fost concluzia jurnaliștilor occidentali care au vizitat mai multe baze ale Armatei Române și au participat la Sea Shield, cel mai mare exercițiu NATO din Marea Neagră, conform sursei citate.
 

După ce s-au întâlnit cu ministrul Apărării și cu șeful Statului Major al Apărării, ziariștii au vizitat bazele Fetești și Mihail Kogălniceanu și au luat parte la manevrele NATO din Marea Neagră. Și au văzut că, în ciuda eforturilor din ultimii ani, dotarea Armatei Române încă lasă de dorit.

Imediat după ce Rusia a anexat ilegal Crimeea, în primăvara anului 2014, NATO și-a întărit prezența în flancul estic.

Pe lângă structurile de comandă din România, Alianța a trimis avioane care ajută MiG-urile 21 Lancer în misiunile de poliție aeriană. De asemenea, navele aliaților vin periodic în Marea Neagră.
 
Sursa foto: Capturi video TVR

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii