Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:11 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cine i-a acoperit pe politisti?

ro

06 Mar, 2009 02:49 1795 Marime text

politisti.jpgIniţial, cei doi au fost condamnaţi doar la plata unei amenzi penale

Răsturnare de caz în procesul lui Ion Râmboacă şi Viorel Vitorianu, cei doi poliţişti care au băgat în comă un om, iar apoi acesta a decedat la spital. Noua decizie pronunţată în dosar pune la îndoială onestitatea cu care s-a făcut cercetarea judecătorească la prima instanţă.
Cei doi poliţişti au fost achitaţi, în primă fază, pentru purtare abuzivă, însă, ieri, instanţa superioară a trimis dosarul înapoi, spre rejudecare. Decizia este cu atât mai şocantă, cu cât, după cum se arată în minuta judecătorilor, unul dintre motivele care au stat la baza ei a fost respectarea principiului aflării adevărului. Concret, este vorba despre procesul poliţiştilor Ion Râmboacă şi Viorel Vitorianu, care făceau parte din cadrul secţiilor 4 şi, respectiv, 2 de Poliţie. Fapta care li se impută celor doi s-a petrecut în seara de 8 spre 9 august 2005, în jurul orei 21.00. Procurorii spun că, în seara respectivă, cei doi acuzaţi i-au aplicat mai multe lovituri lui Viorel Gionea, suspect de comiterea unor jafuri, iar incidentul a fost surprins de operatorii mai multor posturi de televiziune.

Bătut pentru că a negat

Conform actelor din dosarul penal, Vitorianu l-ar fi lovit pe suspect cu pumnul în zona capului, în timp ce colegul său de breaslă i-a aplicat lovituri cu piciorul în zona braţului şi a umărului stâng. Motivul? Se pare că victima nu s-a legitimat şi a avut un comportament agitat, era incoerent şi a negat faptele de furt de care era acuzat. Gionea a ajuns în comă la spital şi a decedat după câteva zile. În actul de constatare medico-legală, se arată că moartea lui Viorel Gionea a fost violentă şi s-a datorat „hemoragiei şi a contuziei meningo-cerebrale, ca urmare a traumatismului cranio-cerebral acut închis cu fractură de boltă şi bază de craniu". Judecătoria Constanţa a decis, anul trecut, că faptele poliţiştilor nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni. Cei doi au fost condamnaţi, dar pedeapsa lor a constat numai într-o sancţiune sub forma unei amenzi cu caracter administrativ, în cuantum de 1.000 de lei pentru fiecare. Iar asta, în condiţiile în care infracţiunea de purtare abuzivă, pentru care Vitorianu şi Râmboacă au fost judecaţi, se pedepseşte, conform art. 250 al. 3 din Codul Penal, „cu închisoare de la şase luni la trei ani sau cu amendă". Nu se ştie dacă soluţia a fost pronunţată special pentru a-i face scăpaţi pe cei doi poliţişti sau, pur şi simplu, pentru că aşa le-a dictat judecătorilor conştiinţa şi dovezile din dosar. În orice caz, prima instanţă a apreciat că loviturile aplicate de Viorel Vitorianu şi Ion Râmboacă lui Viorel Gionea au fost de intensitate redusă, iar cei doi poliţişti nu au ştiut că bărbatul mai suferise o lovitură la cap cu o zi înainte. Conform datelor din dosar, în seara de 7 august 2005 - cu două zile înainte de întâlnirea cu poliţiştii -, Gionea, care lucra ca ospătar la un restaurant din Saturn, a intrat cu capul în uşa din spate a hotelului, a căzut pe spate şi s-a dat cu capul de platforma de beton din zonă, de la înălţimea de două trepte. Incidentul s-a petrecut pe fondul consumului excesiv de alcool, dar şi al neatenţiei.

O viaţă de om, 1.000 de lei

Gionea a fost transportat la spital, unde a fost diagnosticat cu traumatism acut închis cu pierderea temporară a cunoştinţei şi elitism acut. Ulterior, Gionea a fost trimis la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, iar în seara de 8 august 2005, a fost lovit de cei doi poliţişti. Pe 18 august, omul şi-a pierdut viaţa. La proces, poliţiştii au recunoscut că au avut o intervenţie asupra victimei, dar au afirmat că aceasta a avut un caracter justificat. Tribunalul Constanţa a admis apelul prin care cei doi poliţişti au fost condamnaţi doar la plata unei amenzi cu caracter administrativ, în cuantum de 1.000 de lei. Conform minutei de la Tribunal, „desfiinţează sentinţa penală apelată şi trimite dosarul spre rejudecare primei instanţe, Judecătoria Constanţa, pentru rezolvarea fondului cauzei, în vederea respectării principiului aflării adevărului". În astfel de condiţii, se ridică întrebarea dacă nu cumva, la prima instanţă, nu s-a respectat principiul aflării adevărului. Iar în acest caz, ar fi interesant de aflat care dintre părţi a încălcat principiul, pentru a-i face scăpaţi pe cei doi poliţişti. De menţionat, totodată, că decizia Tribunalului poate fi atacată în recurs, la Curtea de Apel Constanţa.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Midia 06 Mar, 2009 16:01 De ce presa nu-i ataca pe procurori si pe judecatori? Mie personal, un judecator de la Constanta mi-a schimbat o hotarire data in luna aprilie pe motiv ca in iulie a aparut o alta lege, desi legea nou aparuta nu putea actina retroactiv.