Cazul realizatorului tv cu falsificare de monedă Jurnalistul, mini-tipografia din beci şi publicaţia de monden
Cazul realizatorului tv cu falsificare de monedă: Jurnalistul, mini-tipografia din beci şi publicaţia de monden
4002
Marime text
Cu 24 de ore petrecute „la
beci", în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliţie
al Judeţului Constanţa, Marius Fătu este şi la acest moment pus sub acuzare de
procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa pentru
falsificare de bani. Foarte interesant, el ar fi explicat prezenţa tiparniţei
despre care anchetatorii spun că o folosea pentru banii falşi şi căreia fostul
jurnalist i-a făcut „reclamă" pe site-ul de socializare virtuală Facebook
pentru o eventuală publicaţie viitoare, ce urma să rupă gura târgului în
Constanţa.
Mai exact, publicaţia cu pricina urma să se intituleze „WOW!" şi să se axeze pe mondenităţi, vizând viaţa publică, eventual şi privată, a vedetelor locale şi nu numai. Între timp însă, potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, tiparniţei i s-ar fi găsit alte întrebuinţări. Astfel, aşa cum s-a scris în repetate rânduri, acasă la Marius Fătu s-ar fi descoperit „numeroase documente oficiale şi înscrisuri sub semnătură privată contrafăcute". Printre acestea, poliţiştii au găsit acte de identitate, certificate de căsătorie, permise de conducere şi alte tipuri de acte. De asemenea, în urma descinderilor, s-au găsit „card-uri bancare ce par a fi contrafăcute, aparatură pentru contrafacerea bancnotelor româneşti şi străine, cerneluri, tuşuri tipografice şi substanţe speciale pentru tipărit bancnote, holograme folosite la imprimarea bancnotei de 50 de euro, o mini-tipografie, precum şi laptop-uri, imprimante şi stick-uri de memorie cu modele ale diferitelor bancnote". Despre aparatura descoperită, anchetatorii şi-au exprimat părerea că există presupunerea rezonabilă că ar fi fost folosită la contrafacerea documentelor oficiale şi sub semnătură privată, a bancnotelor şi a card-urilor.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


