Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:59 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Casă, cuprinsă de flăcări în localitatea Horia. Un bărbat a fost găsit decedat (galerie foto)

ro

15 Oct, 2019 21:11 1275 Marime text
În jurul orei 18:55, în urma unui apel prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgență 112, era anunțat un incendiu la o casă din localitatea Horia.

Potrivit ISU Delta Tulcea, la locul evenimentului s-au deplasat 13 pompieri cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD.

În momentul sosirii la locul intervenției, incendiul se manifesta cu flacără deschisă la nivelul unei camere.

O persoană de sex masculin, de 65 de ani, a fost scoasă de vecini din casă până la sosirea echipajelor dar din nefericire a fost prea târziu.

Echipajul de ambulanță SAJ aflat la fața locului a stabilit decesul.

Incendiul s-a manifestat la nivelul unei singure camere, unde au ars materiale textile și elemente de mobilier.

Intervenţia a durat aproximativ 1 oră și 20 de minute.

Cauza probabilă în urma căruia s-a produs incendiul este o candelă nesupravegheată.

Sursă foto: ISU Delta Tulcea
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii