Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
21:03 24 09 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Canalul mortii

ro

10 Dec, 2002 00:00 2255 Marime text

Cea mai cumplita temnita comunista a fost chiar Canalul Dunare - Marea Neagra

Detinutii de la Poarta Alba care munceau la Canal sapau si incarcau pamant intr-un frig de pana la minus 25 grade * Oamenii innebuniti de foame mancau iarba, taiau caini si pisici pe care le vanau pe camp * Unul dintre cei care au dus-o bine la Canal, colonelul Marinica Balaban, striga sus si tare ca schingiuirea detinutilor care au muncit acolo este un mit prostesc si ca nu au existat tortionari * Inginerul Ion Ninulescu, din Constanta, a fost unul dintre cei pe care Securitatea i-a declarat sabotori si i-a scos vinovati pentru stoparea lucrarilor la Canal * Acesta a fost condamnat la 15 ani de inchisoare

"Clasa muncitoare din tara noastra priveste azi cu mandrie spre Dobrogea. Milioane de muncitori isi sporesc eforturile in fabrici pentru a contribui la realizarea cat mai devreme a marelui Canal, lucrare mareata a tuturor oamenilor muncii din tara noastra, lucrare mareata in mersul nostru falnic spre socialism. De peste o suta de ani, tehnicieni indrazneti au propus saparea unui canal, dar planurile lor au fost nerealizabile pentru ca s-au lovit de impotrivirea regimului burghezo-mosieresc si a imperialistilor". Asa incepea odata campania de presa care promova construirea Canalului Dunare - Marea Neagra. Unul dintre participanti, inginerul Ion Ninulescu, dezvaluie, insa, adevarul: "Detinutii de la Poarta Alba care munceau la Canal sapau si incarcau pamant, timp de zece ore pe zi, cu o pauza de masa de o jumatate de ora, intr-un frig de pana la minus 25 de grade. Sarmanii oameni, innebuniti de foame, ajungeau sa manance iarba, taiau caini si pisici pe care le vanau de pe camp. S-au mancat si larve de carabus".

Printr-o decizie din anul 1949 a autoritatilor comuniste, o lucrare necesara statului roman, Canalul, a devenit un mijloc de lichidare a vechii clase politice din Romania, sub pretextul perfid al "reeducarii prin munca" a acesteia. Se pare ca insusi I.V. Stalin i-a sugerat lui Gheorghe Gheorghiu-Dej aceasta metoda de suprimare a "dusmanilor de clasa". Intr-o sedinta a fostului Birou Politic al Partidului Muncitoresc Roman, din 25 mai 1949, Gheorghe Gheorghiu-Dej a prezentat un raport asupra proiectului de construire a Canalului. Hotararea construirii a fost luata intr-un moment cand situatia economica a Romaniei era dezastruoasa. Lucrarile au inceput, pe baza proiectelor anterioare, pe traseul Cernavoda-Medgidia-Poarta Alba-Midia. S-au deschis mai multe santiere organizate pe structura sovromurilor. Intrucat lucrarea a depasit prin complexitatea sa posibilitatile economiei Romaniei, ea a fost intrerupta in anul 1953. Problema realizarii Canalului a fost reluata la Plenara C.C. al PCR din iunie 1973, care a hotarat realizarea "Complexului hidroenergetic si de transport Dunare - Marea Neagra. Dupa studii si analize efectuate pe teren, conducerea superioara de partid si de stat a ordonat racordarea canalului Dunare pe canalul inceput in dreptul portului Cernavoda, folosind conditiile naturale oferite de Valea Carasu. Lucrarea traversa platoul Dobrogean, localitatile Basarabi si Straja, debusarea la mare urmand sa se realizeze la Agigea, in perimetrul noului port. Inaugurarea canalului a avut loc la 26 mai 1984, lucrarea fiind apreciata ca cea mai importanta constructie din istoria Romaniei. Canalul Dunare - Marea Neagra se include in tipul de canal cu bief unic si cu doua ecluze, la Cernavoda si la Agigea, si cu trei porturi, Cernavoda, Medgidia, Basarabi. Capacitatea maxima de transporturi tranzitate a fost estimata la 80 milioane tone pe an. Un asemenea volum de activitate este posibil in conditii ideale de sincronizare a trecerii navelor prin ecluze si a unui trafic abundent de marfuri.3,"Le tasnea sangele pe urechi"La construirea Canalului au participat patru grupuri de santiere, iar in perioada de varf s-a lucrat cu peste 30.000 de oameni, ajutati de o impresionanta cantitate de mijloace tehnice. Peste 40 km din cei 64,4 au fost realizati de militari din toate armele. Ei erau numiti "ostasi constructori". Cel mai greu o duceau insa detinutii politici, care erau considerati "dusmanii poporului". Pentru ca umilinta sa fie cat mai mare si pentru anularea oricaror sanse pentru o viata mai buna, pe santier, ei erau subalternii detinutilor de drept comun. La Canal s-a muncit mai ales cu utilaje romanesti si rusesti. Rabe fabricate la Roman, de 16 tone, si Belaz-uri de 40 de tone. Detinutilor nu li se dadeau masini pe mana. Ei carau pamantul cu carute trase de cai sau magari. Foarte multi romani s-au "jertfit" de nevoie la Canal. Colonelul Marinica Balaban, care a fost seful Serviciului Regional de Transporturi Militare, povesteste ca ii cara "atat pe vii, cat si pe morti". Pe unii spre santier, iar pe ceilalti spre groapa. El a recunoscut ca s-a platit un mare tribut Canalului si ne-a dat ca exemplu lucrarile de la podurile de la Medgidia, Basarabi sau Agigea. Acolo era nevoie ca muncitorii sa intre in groapa sapata in pamantul de sub apa, unde urma sa fie montata pila de sustinere a piciorului podului. "Din cauza presiunii imposibile, le tasnea sangele pe urechi", spune colonelul Balaban.

"Dusmanii poporului" saboteaza Canalul

Ion Ninulescu a fost inginer si a participat la lucrarile Canalului, ca sef al Gospodariei nr. 4, Poarta Alba, o mare gradina ce asigura hrana pentru detinutii din santier. El isi aminteste de vremurile de chin pe care le-a petrecut acolo. "Eu ma chinuiam sa adun in jurul meu cat mai multi detinuti politici, pentru ca stiam ca ei ispasesc o vina imaginara. De aceea, raportam ca am nevoie de mai multi oameni decat era normal pentru muncile agricole. Lor le convenea sa munceasca la gradina, decat sa mearga la spart piatra. Si erau muncitori si seriosi. Ne-am inteles foarte bine". Inginerul Ninulescu i-a inteles atat de bine pe "dusmanii poporului", pentru ca si el avusese probleme cu regimul comunist, pentru ca provenea dintr-o familie de "mosieri" si pentru ca facuse parte din Partidul National Taranist. In 1953, lucrarile la Canal au fost oprite, pentru ca depaseau posibilitatile tehnice si umane ale santierelor. Inca din 1952, Securitatea a gasit tapi ispasitori pentru stoparea lucrarilor si a inventat povestea cu sabotorii. Ei au incropit trei procese, in care au fost judecati cativa responsabili de la Canal si condamnati pentru sabotarea economiei nationale. Acestia au fost alesi dintre cei cu trecutul "patat". Desi il despart multi ani de clipele negre cand a fost arestat, amprenta lor este inca vie. "Imi amintesc ca peste nici o saptamana aveam sa implinesc 29 ani. I-am sarbatorit in beciurile Securitatii din Constanta, dupa ce, in noaptea de sapte spre opt august 1952, am fost arestat sub ochii ingroziti ai sotiei". Fetita, in varsta de numai trei ani, nu realiza ce se intampla cu tatal ei, care era imbrancit dintr-o camera intr-alta, ca sa scoata la iveala documentele compromitatoare. Baietelul in scutece se trezise brusc si plangea icnit, cu toate eforturile mamei de a-l linisti. Tinerii soti nu intelegeau mare lucru din vorbaria rastita a satrapilor, care aruncau pe jos continutul sertarelor si dulapurilor, injurandu-l pe "chiabur". "Uneori ma trezesc in toiul noptii, din cauza unor voci din trecut care imi tulbura si acum visele. Imi cotrobaiau casa si-mi strigau ca sug sangele poporului si sunt in slujba dusmanilor de clasa".

"Masa festiva" de la Securitate

Negasind ce cautau, cei patru "tovarasi" au luat din camara cateva sticle cu vin, o bucata de cascaval si niste carnati de casa, spunand in batjocura ca-i pregatesc arestatului o masa festiva... Pana una-alta, il vara in duba, ordonandu-i sa nu faca galagie, ca aud vecinii. Si dus a fost pentru cativa ani. Procesul de la Canal s-a desfasurat dupa modelul inscenarilor judiciare staliniste - un grup de "elemente straine de clasa" a fost acuzat de a fi pus la cale actiuni de sabotaj si diversiune pentru a stopa constructia Canalului. In aceeasi noapte, aveau sa mai fie arestati de catre alte "echipe salvatoare" alti noua oameni care, la sfarsitul lunii iulie, au format lotul II din procesul bandei de "sabotori si diversionisti" de la Canal. "Cand am ajuns intr-unul din beciurile Securitatii din Constanta, ca infractor, trebuia sa raspund la intrebari precum "Care a fost atitudinea fata de regimul actual?" sau "Ce te-a determinat sa sabotezi?"". Intre reprizele de bataie cu saculetul cu nisip in ceafa, de strivire a degetelor si de lovire cu vergeaua peste testicule, se obtineau cateva fraze in care era vorba despre ostilitate si dusmanie fata de republica, datorita educatiei putrede din familia sa de chiaburi. De fiecare data, supliciul era incheiat cu o lunga si detaliata declaratie, de fapt un autentic autodenunt, din care vom prezenta cateva fragmente. Prima acuzatie care i s-a adus lui Ninulescu a fost ca a manifestat o atitudine ostila si dusmanoasa fata de regim. Procuratura militara era multumita, chiar daca probele la dosar nu prea existau. In schimb, recunoasterea faptelor era de bun augur pentru desfasurarea procesului. Prin sentinta din 10 septembrie 1952, inculpatul a fost condamnat la 15 ani munca silnica, 10 ani degradare civica si o mie lei constand in cheltuieli de judecata, pentru crima de sabotare a propasirii economiei nationale a Republicii Populare Romania.

Inventiile tortionarilor

Presa vremii prezenta Canalul drept o mare realizare a Republicii, la care tot poporul participa cu entuziasm. "Romania libera" scria: "Acolo unde apele Dunarii se vor intalni cu marea, acolo unde se vor intalni doua mari drumuri, va inflori viata, va creste bogatia. Va inflori belsugul intregii noastre patrii. Clasa muncitoare priveste astazi cu mandrie spre Dobrogea. Acolo s-a deschis cel mai mare santier al tarii". "Viata sindicala" publica un text scris in aceeasi tonalitate: "Grandioasa este aceasta opera. Mari vor fi foloasele tarii de pe urmele ei. Maret va fi si elanul cu care va participa tot poporul la aceasta lucrare. E vorba de o infaptuire care va influenta in bine intreaga economie a tarii si va ridica la viata o regiune importanta. Canalul! Canalul va taia Dobrogea in doua, Canalul inseamna infuzie de sange proaspat in trupul vlaguit al Dobrogei. Va inainta navalnic Canalul, purtand pe apele sale vapoare incarcate cu marfuri din tara noastra si din alte tari. El va seca mlastini si va distruge malaria. Va da seva pamantului secetos, va face sa se inalte orase si uzine, va alunga intunericul si nestiinta, va purta flacara luminii, flacara socialismului". Fostul sef al Serviciului Regional de Transporturi Militare, colonel Marinica Balaban, recunoaste ca a trait bine pe vremea Canalului. Mai greu de crezut e ca toata lumea a dus-o bine la Canal, dupa cum incearca el sa sustina. Declaratiile sale par desprinse din paginile unui ziar din vremea aceea. "Mituri prostesti! Nu e adevarat, nu au existat tortionari. Lumea exagereaza. Canalul a fost o constructie grandioasa, cu un important rol economic si militar, restul sunt povesti. Au murit oameni, dar acesta e un sacrificiu firesc pentru patrie". Colonelul pare a nu-si aminti mai multe, evita raspunsurile la intrebarile noastre. Sta incordat pe canapeaua sufrageriei in care ne-a primit. Se vede clar ca nu ii convine subiectul. Incet-incet, seara se lasa peste oras si colonelul devine doar un contur din ce in ce mai sters, in lumina difuza a camerei pline de ascunzisuri. Mai tarziu, se sterge de tot, odata cu povestile despre lucrarea grandioasa a regimului socialist, la care romanii au pus umarul, plini de abnegatie.

Ti-a placut articolul?

Comentarii