Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
10:07 12 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Azi, Tribunalul Ilfov analizează cererea de liberare Mandat de arestare prelungit pentru rectorul Tiberius Dănuţ Epure

ro

26 Aug, 2013 00:00 1975 Marime text
Rectorul suspendat al Universităţii Ovidius din Constanţa, Tiberius Dănuţ Epure, află azi dacă iese din arest. Magistraţii completului de judecată C4 (măsuri preventive) din cadrul Tribunalului Ilfov vor analiza, începând cu ora 12.00, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de Tiberius Dănuţ Epure.

Orice decizie vor lua azi judecătorii Tribunalului, ea va putea fi atacată la Curtea de Apel Bucureşti. De menţionat că, la finele săptămânii trecute, Tribunalul Bucureşti a admis propunerea Ministerului Public - Parchetul de pe Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de Combatere a Corupţiei, dispunând prelungirea duratei măsurii arestării preventive a lui Epure pe o perioadă de 30 zile, de la data de 29 august, până la data de 27 septembrie, inclusiv. Decizia Tribunalului Bucureşti poate fi atacată la Curtea de Apel din capitală. Amintim că, la data de 31 iulie, Tribunalul Bucureşti a decis arestarea preventivă a lui Tiberius Dănuţ Epure şi a lui Stere Tala, pe o perioadă de 29 de zile. Pe data de 6 august, Curtea de Apel Bucureşti a decis punerea în libertate a lui Stere Tala. Faţă de acesta, magistraţii au luat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 6 august până la data de 4 septembrie, inclusiv. Conform anchetatorilor, rectorul suspendat al Universităţii Ovidius este acuzat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Bucureşti de luare de mită, iar Stere Tala este suspectat de complicitate la luare de mită.  

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • student 26 Aug, 2013 12:12 schimbati-o pe directoare economica a universitatii