Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:26 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Asasinat la comandă? Firmele și procesele omului de afaceri Ioan Crișan, din Arad. Două la Tulcea

ro

01 Jun, 2021 00:00 2195 Marime text
  • Omul de afaceri Ioan Crișan, de 66 de ani, din Arad, figura la momentul exploziei ca asociat unic al SC Crimatex SRL, în Crimatex Solar Energy SRL (întrerupere temporară de activitate), dar și în SC Primatex SRL, având ca obiect de activitate „alte activităţi anexe transporturilor“.
  • Potrivit datelor oficiale, SC Primatex SRL figurează în mai multe dosare aflate pe rolul instanțelor de judecată. Două dintre acestea s-au aflat pe rolul Judecătoriei Tulcea, din circumscripția Curții de Apel Constanța.

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au schimbat încadrarea juridică în dosarul penal deschis după moartea omului de afaceri Ioan Crișan, de 66 de ani, din Arad, a cărei mașină a explodat în urma unui atac cu bombă.
 
Cercetările se efectuează în prezent sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor calificat cu premeditare.
 
Potrivit datelor furnizate de platforma Confidas.ro, aceasta fiind consultată la data de 31 mai 2021, Ioan Crișan figurează ca asociat unic al SC Crimatex SRL (înființată în 1994) cu sediul social în satul Iratoşu, comuna Iratoşu, județul Arad. Obiectul de activitate al firmei este „transporturi rutiere de mărfuri“.
 

Date financiare

 
2019
 
Cifra de afaceri: 4.234.418 lei
Cheltuieli: 5.228.420 lei
Profit net: -472.898
Angajați: 13 +1
 
2018
 
Cifra de afaceri: 5.938.593 lei
Cheltuieli: 6.034.427 lei
Profit net: 244.893 lei
Angajați: 12 -2
 
2017
 
Cifra de afaceri:6.162.637 lei
Cheltuieli: 5.794.076 lei
Profit net: 326.360 lei
Angajați: 14 -3
 
2016
 
Cifra de afaceri: 4.905.196 lei
Cheltuieli: 4.692.109 lei
Profit net: 33.287 lei
Angajați: 17 -4
 

Crimatex Solar Energy SRL

 
Numele omului de afaceri mai apare și în Crimatex Solar Energy SRL (întrerupere temporară de activitate), firmă deschisă în 2012. Obiect de activitate: Producţia de energie electrică.
 

Date financiare

 
2017
 
Cifra de afaceri: 0 lei
Cheltuieli: 19.686 lei
Profit net: -19.686 lei
Angajați: 0
 
2016
 
Cifra de afaceri: 0 lei
Cheltuieli: 7.950 lei
Profit net: -7.950 lei
Angajați: 0 lei
 
2015
 
Cifra de afaceri: 0 lei
Cheltuieli: 3.168 lei
Profit net: -3.168 lei
Angajați: 0
 
SC Crimatex Solar Energy SRL este condusă de SC Crimatex SRL și de Ioan Crişan.
 
Tot potrivit datelor furnizate de platforma Confidas.ro, Ioan Crișan figurează și în SC Primatex SRL (înființată în 2005), cu sediul social în satul Iratoşu, comuna Iratoşu, Arad, având ca obiect de activitate „alte activităţi anexe transporturilor“.
 
Ioan Crișan deținea 90% din capitalul social al SC Primatex SRL. Asta în timp ce Laura Oana Bîlcea deține 10 % din capitalul social al firmei.
 

Date financiare

 
2020
 
Cifra de afaceri: 3.030.247 lei
Cheltuieli: 2.506.285 lei
Profit net: 506.936 lei 
Angajați: 4  
 
2019
 
Cifra de afaceri: 2.017.280 lei
Cheltuieli: 1.693.008 lei
Profit net: 322.279 lei
Angajați: 4 +3
 
2018
 
Cifra de afaceri: 511.173 lei
Cheltuieli: 389.469 lei
Profit net: 117.083
Angajați: 1 +1
 

Dosare în instanță

 
Potrivit datelor oficiale, SC Primatex SRL figurează în mai multe dosare aflate pe rolul instanțelor de judecată.
 
Două dintre acestea s-au aflat pe rolul Judecătoriei Tulcea (5440/327/2015 și 7699/327/2016).
 
În dosarul 5440/327/2015 părțile au fost: Pronautica SRL (firmă condusă de Florin Silviu Rahău, primar Crisan, Tulcea)- reclamant iar Primatex SRL a fost pârât. După primul termen, Judecătoria Tulcea a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanței și a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Arad.
 
Pur informativ, compania Pronautica S.R.L. a încheiat 307 contracte de achiziții publice in valoare totală de 8.010.200,74 lei. Recent, Unitatea Militară 02512 M Constanța (Centrul de Cercetare Științifică pentru Forțele Navale) a achiziționat radar pentru navigația costieră.
 
Restul proceselor în care apare Primatex SRL se află la: Judecatoria Fălticeni, Tribunalul Suceava, Tribunalul Botoșani și Judecătoria Arad.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
Sursa foto: ISU Arad/digi24.ro  

Citește și
 
UM 02512 M Constanța cumpără radar pentru navigația costieră

ANR cumpără patru șalupe cu peste jumătate de milion de lei de la o firmă din Tulcea (documente)


 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii