Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:46 13 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Silviu Florin Rahău, primarul din Crișan (Tulcea), a recunoscut tot la DNA Constanța și a luat un an de închisoare cu amânare

ro

01 Jun, 2023 00:00 5046 Marime text

 
  • În baza acordului de recunoaştere a vinovăţiei încheiat cu DNA Constanța, Silviu Florin Rahău, primarul comunei Crișan, din județul Tulcea, acționar majoritar al societății comerciale Pronautica SRL, a primit 1 an închisoare cu amânarea aplicării pedepsei pentru o durată de doi ani.
  • De asemenea, și Costel Baciu - asociat minoritar al SC Pronautica SRL – a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu procurorii DNA Constanța, instanța stabilind și în cazul său 1 an de închisoare cu amânare.
  • În perioada următoare, judecătorii de la Tribunalul Tulcea sunt așteptați să se pronunțe în alte trei acorduri de recunoaștere a vinovăției încheiate, în cauză, de DNA Constanța cu SC Pronautica SRL, Asociaţia RO Pescador, dar și cu Daniel  Buhai, președintele asociației.
  • Pronautica SRL are încheiate contracte publice cu Serviciul Român de Informații (SRI), Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS), Serviciul de Informații Externe (SIE), Ministerul Apărării, Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, Autoritatea Navală Română, Compania Naționala Administrația Porturilor Dunării Maritime SA, Garda de Coastă dar și Municipiul Tulcea.
 
Judecătorii de la Tribunalul Tulcea au admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Silviu Florin Rahău, primarul comunei Crișan, din județul Tulcea, acționar majoritar al societății comerciale Pronautica SRL, cu procurorii DNA Constanța. Conform portalului instanțelor de judecată, magistrații au stabilit pentru Silviu Florin Rahău pedeapsa de 1 an închisoare cu amânarea aplicării pedepsei pentru o durată de doi ani.
 
Tot prin decizia tribunalului, primarul comunei Crișan a fost obligat ca pentru o durată de 2 ani, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
 
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Tulcea, la datele fixate de acesta;
 
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
 
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței şi orice deplasare care depășește 5 zile, precum şi întoarcerea;
 
d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informașii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
 
Instanța i-a atras atenția lui Silviu Florin Rahău asupra conduitei sale viitoare şi a consecințelor la care se expune dacă va mai comite infracșiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere, în sensul revocării amânării li dispunerea executării pedepsei în detenție.
 
Hotarârea Tribunalului Tulcea, nr. 49/2023, din 30.05.2023, poate fi contestată la Curtea de Apel Constanța.
 
De menționat că, tot în acest caz, și Costel Baciu - asociat minoritar al SC Pronautica SRL – a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu procurorii DNA Constanța.
 
Și în cazul acestuia, Tribunalul Tulcea a admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat la 24.03.2023, între DNA Constanța și Costel Baciu, instanța stabilind pentru acesta pedeapsa de 1 an închisoare. Și în cazul său, magistrații au amânat aplicarea pedepsei de 1 an închisoare pentru o durată de 2 ani.
 
În perioada următoare, judecătorii de la Tribunalul Tulcea sunt așteptați să se pronunțe în alte trei acorduri de recunoaștere a vinovăției închetate de DNA Constanța cu SC Pronautica SRL  - 13 iunie 2023, Asociaţia RO Pescador  - 6 iunie 2023 și Daniel  Buhai, președintele asociației, 13 iunie. 
 
Pronautica SRL este controlată de Silviu Florin Rahău, primarul comunei Crișan, din județul Tulcea, cu o cotă de de participare la beneficii şi pierderi de 98%, și de Costel Baciu, cu cotă de participare la beneficii şi pierderi de 2%.
 
Pronautica SRL are încheiate contracte publice cu Serviciul Român de Informații (SRI), Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS), Serviciul de Informații Externe (SIE), Ministerul Apărării, Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, Autoritatea Navală Română, Compania Naționala Administrația Porturilor Dunării Maritime SA, Garda de Coastă dar și Municipiul Tulcea.
 
Oficial de la DNA
 
Amintim că pe data de 8 mai 2023, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acordurile de recunoaștere a vinovăției a doi inculpați (Asociația RO – Pescador și președintele acesteia), în sarcina cărora s-a reținut săvârșirea unor infracțiuni de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta a avut ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene și de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
 
În acordurile de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
 

În cursul anului 2020, în contextul derulării unui proiect finanțat din fonduri nerambursabile în cadrul „Priorității Uniunii nr.4: Creșterea gradului de ocupare a forței de muncă și sporirea coeziunii teritoriale…..” președintele Asociația RO – Pescador ar fi depus la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (M.A.D.R.), printre alte documente, un înscris (factură) emis de o altă societate comercială (SC Pro Nautica SRL) care avea un conținut nereal cu privire la serviciile prestate. În factura respectivă s-ar fi atestat prestarea unor servicii de închiriere a două ambarcațiuni care, în realitate, nu se puteau realiza în perioada menționată în documentul respectiv deoarece bărcile respective nu aveau dreptul de a arbora pavilionul român.
Prin aceste demersuri, ar fi fost obținute pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 63.467 lei.
 
În prezența apărătorilor, inculpații au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, precum și cu forma de executare a acestora, respectiv:
 
- 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea unor drepturi,
- 16.000 lei amendă în cazul Asociației RO – Pescador .
 
Dosarele de urmărire penală privindu-i pe cei doi inculpați împreună cu acordurile de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul Tulcea.
 
Anterior, în aceeași cauză au mai fost încheiate 3 acorduri de recunoaștere a vinovăției cu trei inculpați (două persoane fizice și SC Pronautica SRL) pentru săvârșirea unor infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.
 
În prezența apărătorilor aleși, inculpații au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, precum și cu forma de executare a acestora, respectiv:
-1 (un) an cu amânarea aplicării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 (doi) ani,
- 12.000 lei amendă, în cazul SC Pronautica SRL.
 
Facem precizarea că acordul de recunoaștere a vinovăției reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Contracte publice cu SRI, STS și SIE!
Pronautica SRL, acord la DNA. Silviu Rahău, primarul din Crișan, - „Nu îmi este afectat mandatul“

 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii