Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:08 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Amenintat de politist sa recunoasca violul

ro

07 Mar, 2008 00:00 988 Marime text

Doi barbati condamnati la ani grei de inchisoare pentru omor deosebit de grav au cerut, ieri, clementa judecatorilor. Vasile Tamaslacariu si Nicolae Gemala au fost osanditi la cate 17 ani de inchisoare cu executare si cinci ani de interzicere a unor drepturi, pentru comiterea infractiunilor de viol si omor deosebit de grav, respectiv cel insotit de cruzimi.

In timp ce Tamaslacariu a recunoscut fapta si a regretat-o, Gemala s-a declarat total nevinovat, negand acuzatiile ce i se aduc. Ba mai mult, acesta din urma a afirmat ca s-a declarat vinovat de viol numai pentru ca i-a fost frica de politist, care l-a amenintat. "Anterior am afirmat ca am intretinut raporturi sexuale orale cu aceasta pentru ca am fost amenintat de organele de politie si pentru ca am crezut ca nu mai am nicio sansa, caci procurorul mi-a spus ca fapta pentru care sunt acuzat este prea grava si nu pot beneficia de aparator", a precizat acesta in fata magistratilor. Avocatul lui Tamaslacariu a solicitat schimbarea incadrarii juridice din omor deosebit de grav in lovituri cauzatoare de moarte sau intr-un simplu omor, ceea ce ar implica si o reducere a pedepsei. Pe de alta parte, reprezentantul lui Gemala a cerut achitarea clientului ei, intrucat probele impotriva lui nu sunt decat fabricatii ale politistilor. Potrivit rechizitoriului, fapta pentru care au fost judecati s-a petrecut in seara de 24.10.2006. La doua ore dupa miezul noptii, o persoana neidentificata a sunat la 112 si a anuntat ca intr-un sant din Targusor zace o femeie moarta. Ulterior, s-a stabilit faptul ca apelul fusese efectuat de localnicul Nicolae Gemala, care a povestit cum a gasit-o pe femeie intr-o balta de sange, lipsita de suflare. Din cercetari, a reiesit faptul ca victima era Georgeta Mandrek, concubina lui Vasile Tamaslacariu, tatal inculpatului, care poarta acelasi nume. Politistii au descoperit ca, in seara crimei, femeia si amantul sau primisera vizita juniorului Tamaslacariu, insotit de prietenul sau, nimeni altul decat autorul apelului. Dupa ce au baut impreuna, cei doi musafiri au incercat sa o violeze pe Mandrek, dar femeia a inceput sa tipe dupa ajutor la concubinul ei, care dormea in alta camera. Din nefericire, Tamaslacariu - tatal a fost batut si el de fiul sau si de prietenul acestuia, iar femeia a reusit sa fuga pe camp. Atacatorii au urmarit-o, au violat-o, iar apoi au parasit-o intr-o balta de sange. Judecatorii urmeaza sa se pronunte asupra solicitarilor avocatilor.

Scris de: {autor}Cecilia ZAREA{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii