Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:39 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Alexandru Radu va fi supus expertizei psihiatrice

ro

18 Sep, 2002 00:00 860 Marime text

Noi indicii in cazul crimei din Eforie Sud

Presupusul autor al crimei de la Vila "Cristina" va fi transferat astazi la Jilava * In cursul zilei de ieri, procurorii constanteni au primit rezultatul oficial privind testul antidrog * De asemenea, s-a stabilit ca grupa de sange descoperita pe punga, care apartine grupei AII, este identica cu cea a lui Radu

Alexandru Radu, ginerele viceprimarului din localitatea Eforie, va fi transferat astazi la Spitalul Penitenciar Jilava, pentru a fi mai aproape de Institutul de Medicina Legala "Mina Minovici" din Bucuresti, unde tanarul va fi supus unei expertize psihiatrice. Conform anchetatorilor, in urma acestei expertize se va stabili daca inculpatul a avut discernamant in momentul savarsirii faptei. De asemenea, in urma acestui test se va constata si daca Radu poate suporta regimul de detentie. In urma cu aproximativ o saptamana, procurorii constanteni au primit rezultatele expertizei de la Institutul de Criminalistica din Galati. Astfel, au fost expertizate urmele de stratificare de pe sacosa descoperita in camera unde era victima, precum si urmele de pe un cearsaf intins pe patul unde a fost descoperit cadavrul Cristinei. In acest sens, s-au expertizat urmele de sange, cat si alte urme descoperite pe cele doua obiecte, iar specialistii chimisti si biochimisti care au utilizat tehnici criminalistice au stabilit ca urma palmara gasita pe punga a fost posibila prin depunerea unor urme de ruj si sange. Specialistii au mai stabilit ca rujul face parte dintr-o trusa care s-a ridicat de la locuinta victimei, iar urmele de sange fac parte din grupa AII, grupa identica cu cea a lui Alexandru Radu.

Testul antidrog este negativ

In alta ordine de idei, imediat dupa ce Alexandru Radu a fost arestat de catre procurori, i-au fost recoltate probe de sange si urina pentru a se constata daca, in momentul in care a fost savarsita crima, presupusul autor ar fi consumat droguri. Surse din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Constanta au declarat ca ieri au sosit si rezultatele oficiale, care stabilesc ca testul antidrog este negativ. Alexandru Radu este acuzat de omor deosebit de grav, in sarcina acestuia retinandu-se ca, in noaptea de 11 spre 12 august, i-a aplicat sotiei sale, Cristina Radu, mai multe lovituri, dupa care a strangulat-o cu un cordon de la un incarcator de telefon mobil, punandu-i acesteia si o punga peste fata, ceea ce a condus la decesul acesteia.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii