Afaceri penale cu autoturisme second-hand comercializate în România! Prejudiciul, aproximativ 20 milioane de lei
Afaceri penale cu autoturisme second-hand comercializate în România! Prejudiciul, aproximativ 20 milioane de
237
Marime text
Prin rechizitoriul nr. 118/158/P/2020 întocmit de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângã Curtea de Apel Bucureşti s-a dispus trimitereа în judecată a două persoane fizice, precum și a patru persoane juridice, pentru comiterea unor infracţiuni de evaziune fiscală, în formă continuată, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) și alin. (2) sau alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. în actul de sesizare aPotrivit procurorilor, s-a reţinut în actul de sesizare a instanței, în esență, cã în perioada anilor 2019 şi 2020, un inculpat persoană fizică, beneficiind de complicitatea altui inculpat persoană fizică, a coordonat concomitent patru societăți comerciale ce au avut ca obiect de activitate comercializarea pe teritoriul României de autovehicule second-hand, autovehicule ce aveau ca provenienţă spațiul comunitar.
Prin intermediul societăţilor controlate prin interpuşi, în perioada cercetată au fost vândute în România unor persoane fizice 2328 autoturisme achiziţionate intracomunitar, cu o valoare totală conform facturilor de vânzare de 136.123.333,14 lei, echivalentul a aproximativ 27.700.000 euro.
Totodată, s-a reținut că, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, societăţile și persoana fizică coordonatoare a acestora au omis să înregistreze în evidenţele contabile şi să declare organelor fiscale, în parte, venituri în cuantum total de 49.740.539,78 lei, respectiv au înregistrat documentele legale (deconturile de TVA) operaţiuni fictive, anume achiziții nereale de bunuri şi servicii, în cuantum total de 53.139.413 lei, prin activitatea desfăşurată producându-se un prejudiciu total bugetului de stat în sumă de 19.746.112 lei.
În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii în scopul reparării pagubei produse prin infracțiune, măsurile fiind aplicate efectiv prin sechestrul asupra unor autoturisme aparținând persoanelor juridice, sechestru asupra unor bunuri imobile aparținând persoanelor fizicе, ргеcum și poprirea asupra unor sume de bani aflate în conturile unei terţe persoane juridice. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauzā. Facem precizarea că această etapă а рrоcesului penal conform Codului de reprezintā, procedură penală, finalizarea anchetei trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu înfrângă principiul prezumției de nevinovăţie“ - conform Procurorilor
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


