Accident rutier in port, soldat cu opt victime
Accident rutier in port, soldat cu opt victime
22 May, 2006 00:00
ZIUA de Constanta
2090
Marime text
2090
Marime text
Sambata noapte, opt tineri au suferit un accident grav dupa ce soferul autoturismului a pierdut controlul volanului lovind tot ce i-a iesit in cale * Pentru scoaterea lor din autovehicul a fost nevoie de interventia a doua echipaje de descarcerare
Lucratorii Serviciului de Politie Transporturi Maritime Port Constanta au fost sesizati telefonic prin apelul Unic de Urgenta 112, sambata noapte in jurul orei 2:00 despre faptul ca la intersectia " Casa de piatra" din apropierea Santierului Naval Constanta, a avut loc un grav accident de circulatie. La fata locului s-au deplasat doua autospeciale de descarcerare din cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta si doua ambulante ale Serviciului de Urgenta. Politistii care s-au deplasat la fata locului au gasit in apropierea SNC, pe sensul de mers intre portile 5 si 1 un autoturism marca Opel Zafira cu numarul de inmatriculare CT 73 RRC avariat in proportie de peste 50%. In autovehicul se aflau opt persoane cu varste cuprinse intre 19 si 33 de ani. Soferul Radu Costel din Ovidiu, sef de manevra la societatea Chimpex si-a luat prietenii in masina pentru a merge la un restaurant din piata Ovidiu. Ca sa scurteze drumul, ei au intrat pe la Poarta 5 si aveau de gand sa iasa din port pe la Poarta 1 . Datorita vitezei mari el a pierdut controlul volanului si a intrat intr-un ornament floral de beton de pe marginea drumului, din care a fost proiectat cu partea din spate stanga a autoturismului intr-un stalp metalic de sustinere iar din acesta reproiectat intr-un alt stalp de sustinere din beton. Pentru scoaterea pasagerilor din autoturism a fost nevoie de interventia echipajelor de descarcerare. Acestia au fost transportati la Spitalul Clinic de Urgenta, iar in urma investigatiilor li s-au stabilit diferite diagnostice: Costel Radu - traumatism cranian deschis si fractura de femur drept, Carla Bianca Lepadatu - traumatism cranio-facial si traumatism toracico-abdominal, Dilec Saban traumatism cranio - cerebral acut deschis si traumatism facial, Costel Soare, traumatisme locale la membrele inferioare, Oana Gurgui, traumatism facial si traumatism toracic, Ionut Simion, fractura a bratului drept, traumatism cranio-cerebral deschis si traumatism facial, Elvis Saban, traumatism cranio-cerebral inchis si fractura a tibiei piciorului stang, Cristina Purcarea, traumatism de piramida nazala si traumatism toraco-abdominal. Pentru ca starea lui Ionut Simion, de 19 ani, a fost mai grava, el a fost supus unei interventii chirurgicale in zona capului, imediat dupa internare. Cu toate acestea, medicii au solicitat interventia unui elicopter SMURD pentru a-l transporta la un spital din Bucuresti, unde urmeaza sa fie operat din nou. Politistii i-au recoltat conducatorului auto, Costel Radu, probe biologice de sange in vederea stabilirii alcoolemiei. Cei opt pasageri se afla in afara oricarui pericol.
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


