Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
02:39 07 10 2022 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ
a

A fost găsită arma de care a fost deposedat militarul constănțean. Unde se afla și cine a găsit-o

ro

13 Jul, 2022 17:38 31669 Marime text
A fost găsită arma de care a fost deposedat militarul constănțean. 

Aceasta se afla la 200 de metri de Unitatea Militară, sub o saltea. 

Amintim că, o persoană a reușit să fure o mitralieră și un încărcător cu 30 de cartușe de la o unitate militară din Mamaia sat.

Hoțul l-a atacat pe militarul aflat la pază, i-a luat arma, apoi a sărit gardul unității, potrivit Ministerului Apărării. 



Cine a găsit-o 

Arma a fost găsită tot de militarul căruia i-a fost sustrasă, la 200 de m de Unitatea Militară. Militarul a fost pus de șefi să facă curățenie în jurul unității. În timp ce smulgea buruieni, a găsit o saltea, sub care a găsit arma, care era plină de păienjeni și de rugină. S-a dus cu arma găsită la conducere. 

Se vede că arma ar fi fost acolo de mult. Se poate spune că a fost acolo de la bun început, transmit surse judiciare de la Parchet. 


Ce le-a spus militarul anchetatorilor 

Militarul le-a spus anchetatorilor că "Duhul Sfant" l-a călăuzit în zona în care se afla arma.




Situația inițială 

Un grav incident s-a produs în luna martie a acestu an. 
 
Acesta este cel de-al treilea grav eveniment care vizează Armata Română în numai câteva săptămâni, după prăbușirea avionului și a elicopterului, la Gura Dobrogei, accident în care au pierit opt militari, dar și după accidentul în care un tanc s-a prăbușit peste un militar, în țară.

Constanța a fiert, fiind parcă sub asediu, după ce o persoană care încă nu a fost prinsă a reușit să deposedeze un militar din oraș de arma din dotare și de muniția pe care acesta o avea asupra sa!

Pentru a reveni la cazul militarului deposedat de arma din dotare, dar și de muniție, evenimentul s-a produs sâmbătă, 19 martie 2022, în jurul orei 20.15, la Centrul 110 Comunicații și Informatică din Mamaia Sat.
 
Militarul a fost atacat prin surprindere, în timp ce executa serviciul de pază în unitate, potrivit datelor transmise de Ministerul Apărării Naționale.
 
Confruntare corp la corp cu agresorul

 
Informațiile oficiale au arătat că persoana purta cagulă și era înarmată cu o armă albă în momentul în care a intrat prin efracție în perimetrul unității militare.
 

 „Militarul aflat în postul de pază a aplicat procedurile legale, a opus rezistență în confruntarea corp-la-corp cu agresorul, dar a fost deposedat de arma din dotare și de un încărcător cu 30 de cartușe“, au spus reprezentanții MApN.

 
„După ce a intrat în posesia armei și a muniției, agresorul a părăsit perimetrul unității (a sărit gardul), iar militarul agresat i-a anunțat de urgență pe comandantul corpului de gardă și pe comandantul unității. Conform procedurilor legale în vigoare, Parchetul Militar Constanța și organele de poliție au deschis o anchetă pentru cercetarea evenimentului. De asemenea, comandantul Centrului 110 Comunicații și Informatică a numit o comisie administrativă pentru cercetarea împrejurărilor producerii evenimentului“ – au spus oficialii MApN.

 
În acest context, sâmbătă seara, conducerea Ministerului Apărării Naționale a dispus de urgență, la nivelul tuturor unităților militare, măsuri pentru întărirea serviciilor de pază și verificarea planurilor de pază și apărare a obiectivelor militare.

Forțele de ordine au controlat sute de mașini și de oameni, inclusiv prin filtrele rutiere, dar și la intrarea în mall-uri.
 
De asemenea, au fost analizate imagini de pe camerele de supraveghere din mai multe zone ale orașului, dar și din împrejurimi.
 
Nervii au fost întinși la maxim, iar autoritățile au luat  toate măsurile pentru prevenirea unor tragedii.




 
Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?

Comentarii