Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
04:23 13 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

O poveste cu gheişe, cadâne şi alte fructe interzise

ro

24 Jul, 2012 01:00 1872 Marime text
ada_codau.jpgDin avion, Constanţa seamănă cu o poveste cu gheişe. O poveste populată cu obiecte ale dorinţei, o poveste înţesată de entertaineri. Un altar închinat fructului interzis, un fel de promo pentru păcatul originar.

Din avion, Constanţa dă impresia că se pregăteşte să devină un soi de Bollywood, o Indie în miniatură. Sigur, nu vorbim despre Pink City din Jaipur, despre Taj Mahal, despre Gange, mirodenii şi deşert. Ci despre un pseudo maharajah care n-are nicio treabă cu tradiţiile, cultura, obiceiurile indiene. Căci hainele nu-s totul, evident.

De departe, din înaltul cerului, probabil că oraşul seamănă cu o cohortă de cadâne, puţin trecute de 18 ani (sau nu, că nu e musai), aproape goale, dansând pe ritmuri atemporale, deci fără legătură cu secolul, cu discursul intercultural, cu... bla, bla, bla.

De sus, de foarte de sus, ne vedem ca nişte revoluţionari de stânga eşuaţi, lideri rataţi ai nu ştiu cărui regim, insurgenţi tomitani, cu haine kaki purtate prea mult şi, din această cauză, urât mirositoare, cu berete roşii de care ne-am plictisit. Previzibili revoluţionari de duzină. Hasta la victoria siempre, nu-i aşa?

Când avionul nu mai zboară în înaltul cerului, când el se apropie periculos de pământ, imaginea se deformează, culorile se amestecă precum cioburile dintr-un caleidoscop, senzaţia de greaţă te cuprinde, stomacul îţi urcă în gât. Îţi vin înapoi toate mirodeniile alea indiene, vezi dublu toate fundurile şi sânii cadânelor, toate şepcile alea de revoluţionar cubanez par nişte roşii strivite. Bleah...

De aproape, Constanţa are, undeva pe o centură, un vultur care poartă în gheare o zvastică. E mică şi nu se vede şi, din acest motiv, considerăm că „nu se pune", nu-i aşa?!? În România e ilegal să porţi uniforme naziste. România a negat, până prin 2004, faptul că ar fi participat la Holocaust. Dar Constanţa e un fel de stat în stat, care-şi are capitala în Mamaia, e un fel de perlă a litoralului românesc, care seamănă leit cu litoralul din Brazilia. Doar noi nu ne dăm seama de asta. Restul o ştiu prea bine. Principiul „servicii de India, preţuri de Germania" a fost demult îngropat la noi. Am dovedit că se poate.

De şi mai aproape, Constanţa e locul în care, turist fiind, poţi vota la Aqua Magic, la autoservire, în nu ştiu ce hotel al nu ştiu cărui prieten. Bine că nu votezi într-un salon de masaj erotic sau în vreun aprozar.

Dacă te uiţi cu atenţie la oraşul ăsta, vezi că dincolo de spoiala de doi lei şi cincizeci de bani zac o istorie, nişte vestigii, o cultură, un patrimoniu. Sub strălucirea falsă e o infrastructură defectuoasă, o administraţie locală al cărei sistem de funcţionare este - din decenţă îl vom numi doar aşa - perfectibil. Dedesubt este un circ cu clovni de pe ale căror chipuri începe să se ducă vopseaua şi care, rămaşi fără machiaj, întruchipează grotescul. Sunt artiştii momentului, suiţi pe carele alegorice ale începutului de lume, penibili saltimbanci, rătăcind pe drumurile distracţiei.

Întrerupem programul pentru o scurtă pauză publicitară. „Ştiaţi că viaţa în Constanţa vă face genele cu până la 300% mai lungi, părul cu 99% mai mătăsos, iar dansul pe carul alegoric vă tonifiază pielea?"

Am revenit. Încă cinci minute de circ. Nu pierdeţi episodul următor!

Ti-a placut articolul?

Comentarii