Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:01 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial Să fie Anul Nou în fiecare zi!

ro

02 Jan, 2015 00:00 2662 Marime text
Anul Nou este întotdeauna prilej de bucurie, de petrecere, de speranțe, dar și de reflectare! Sub o formă sau alta le mulțumim celor apropiați că ne-au fost alături, iar Celui de Sus că ne-a vegheat! Suntem fericiți, împliniți și plini de optimism. Din păcate, toată această stare ne guvernează inima și mintea cel mult câteva zile. Apoi uităm, parcă, pe deplin de toate acestea și cădem pradă uneori deznădejdii, alteori disperării, nepăsării sau ignoranței, problemelor de zi cu zi și privim de cele mai multe ori viața ca pe o cursă contra cronometru. Urcăm în mașina timpului și ne lăsăm purtați cu o viteză amețitoare spre alte clipe de final de alt an când iar ne vom întoarce doar privirea spre ce a fost, vom mulțumi din nou, vom tragere iar linie, vom spera din nou că „la anu’ va fi mai bine” și vom petrece alături de familie, prieteni.

Lansez însă o provocare: să fie Anul Nou în fiecare zi! Și nu mă gândesc atunci când spun asta la petrecerea în sine care durează strict câteva ora din noaptea dintre ani! Să fim la fel de fericiți, de zâmbitori, în fiecare zi din cele 12 luni care au început acum 24 de ore să-și depene povestea! Să fim la fel de încrezători în forțele proprii și cel puțin la fel de toleranți și amabili pe cât suntem în noaptea în care ridicăm paharul și ne spunem, chiar și fără să ne cunoaștem, „La mulți ani!”. Să ne dorim cel puțin la fel de multe ca în această noapte, să nu uităm în primul rând de propriile promisiuni și să fim mai buni și mai atenți chiar și cu noi înșine! Să ne hrănim cu la fel de multă iubire, cu tot atâta credință și speranță! Problemele noastre rămân aceleași indiferent de momentul din an, iar neliniștile nu apar și dispar odată cu sărbătorile. Totul depinde de noi dacă de sărbători privim viața cu alți ochi sau dacă știm să facem și din restul anului o sărbătoare, dacă așteptăm finalul de an să tragem linie sau dacă știm să ne facem inventarul zilnic și să ținem problemele în frâu, dacă avem prieteni alături de care să petrecem doar noaptea dintre ani sau dacă știm să cultivăm relațiile și dincolo de comunicarea virtuală.
Poate părea o utopie, poate părea o ipoteză naivă, dar depinde de noi dacă știm să facem din fiecare zi să fie Anul Nou!
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii