Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:36 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial Reacţii tardive ale PSD, cu efecte electorale!?

ro

23 Sep, 2016 00:00 2034 Marime text
Apropierea alegerilor parlamentare pare să le împrospăteze memoria parlamentarilor PSD. Brusc, ei şi-au amintit de doleanţele primarilor formulate în urmă cu trei ani, iar acum încearcă să-i convingă de bunele lor intenţii, în speranţa că, la rândul lor, îşi vor manifesta recunoştinţa prin atragerea voturilor oamenilor pentru candidaţii înscrişi pe listele PSD. 
 
După ce unii edili-şefi sau consilieri locali şi-au pierdut deja mandatele, alţii încă se mai „luptă“ în instanţă cu Agenţia Naţională de Integritate pentru a scăpa de acuzaţia de incompatibilitate, mai mulţi parlamentari social-democraţi, printre care şi un deputat constănţean, au depus o propunere legislativă prin care vor să-i scape pe aleşii locali de această situaţie. Iniţiatorii vor abrogarea art. 87 (1), litera f, din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.
 
Concret, articolul cu pricina prevede: „(1) Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu: f) funcţia de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local sau de reprezentant al statului în adunarea generală a unei societăţi comerciale de interes naţional“. 
 
Proiectul a fost deja depus şi, pentru a-i convinge pe aleşii locali să se „mişte natural“ în campania electorală premergătoare scrutinului din 11 decembrie, iniţiatorii au solicitat procedură de urgenţă. Însă, nu credeţi că acţionaţi cam târziu? Nu credeţi că primarii au aşteptat prea mult să le rezolvaţi această problemă a incompatibilităţii? Nu credeţi că aleşii locali s-au săturat de promisiuni neonorate şi de amăgiri din partea celor pe care i-au susţinut şi ajutat să activeze în Parlament, dar unde, odată ajunşi, şi-au urmărit doar propriile interese?
 
Reacţia tardivă i-ar putea costa pe parlamentarii dornici să-şi prelungească mandatele. Campania electorală se apropie, deci Parlamentul va fi iarăşi gol, iar timpul avut la dispoziţie pentru a reglementa situaţia cred că nu va fi suficient. Ineficienţa, absenţa din teritoriu, aroganţa manifestată şi lipsa de inspiraţie atunci când mai multe normative impuneau modificări sau completări i-au făcut pe toţi aleşii locali să-şi piardă încrederea în parlamentari… chiar dacă aceştia le sunt colegi de partid.

Acum, rămâne de văzut dacă aleşii locali se vor amăgi iarăşi cu vorbe şi tentative eşuate sau, după atâţia ani de promisiuni, vor fapte concrete şi… în timp util. 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii