Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:12 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial! Lungul drum către casă, blocat în drumurile cu sens unic

ro

03 Mar, 2024 17:00 1018 Marime text
  
  • Dacă pe hârtia autorităților toate aceste schimbări par să fie de bun augur, nu de aceeașți părere sunt și locuitorii din zonă.
 
După ce în mai multe zone din municipiu au fost instituite în ultimele luni sensuri unice, pentru a se decongestiona traficul, iată că recent a venit rândul cartierului Tomis Nord să intre în atenția autorităților locale. Mai exact, Primăria municipiului Constanța a anunțat zilele trecute că două străzi importante din cartierul Nord își vor schimba regimul de circualței și vor avea sens unic.
 
În luarea deciziei, reprezentanții autorităților locale au menționat că proiectul de reorganizare a traficului rutier a fost realizat în urma consultărilor cu cetățenii din zonă, experți în sistematizare rutieră și reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
 
Mai exact, într-o primă etapă s-au instituit sensuri unice pe străzile interioare din perimetrul cuprins între bulevardul Tomis, strada Soveja, bulevardul Alexandru Lăpușneanu și strada Sucevei.
 
În a doua etapă, se va institui regimul de sens unic pe strada Adamclisi și Sucevei. Mai exact strada Adamclisi va deveni cu sens unic dinspre strada Soveja către strada Sucevei, iar pe strada Sucevei va fi instituit sens unic dinspre strada Adamclisi spre bulevardul Alexandru Lăpușneanu.
 
Dacă pe hârtia autorităților toate aceste schimbări par să fie de bun augur, nu de aceeașți părere sunt și locuitorii din zonă. Pe rețelele de socializare, acolo unde în ultima vreme își varsă amarul orice cetățean ne mulțumit, au apărut fel de fel de calcule și sondaje care infirmă varianta adusă în discuții de autorități.
 
Mai exact majoritatea ar susține un sens giratoriu la intersecția străzii Suceava cu bulevardul Alexandru Lăpușneanu pentru a se decongestiona traficul de pe strada Adamclisi. În schimb, în acea intersecție, unde era permis până la demararea lucrărilor de reabilitare să se efectueze viraj la stânga, nu se mai poate face acest lucru, fiind trasat marcaj dublu continuu.
 
Astfel, un locuitor care trebuie să iasă cu mașina de pe Strada Viitorului și intenționează să ajungă spre bulevardul Tomis, nu va mai putea face dreapta pe strada Sucevei, fiind nevoit fie să ocolească pe strada Cișmelei, fie să ocolească pe Bulevardul Alexandru Lăpușneanu, strada Soveja și apoi bulevardul Tomis.
 
Recent pe străduțele adiacente străzii Adamclisi au fost deja amplasate indicatoarele care arată că acolo regimul de circulație este cu sens unic. În acest contest, șoferii sunt nevoiți să găsească arterele ocolitoare pentru a ajunge cu mașina în parcarea din fața blocului.
 
Introducerea sensurilor unice pe străzi din municipiul Constanța nu reprezintă o noutate și cu toate că de cele mai multe ori conducătorii auto s-au arătat nemulțumiți, modificările au rămas.
 
Acum nu mai rămâne decât să ne înarmăm cu răbdare și să sperăm că ambuteiajele nu se vor mai forma ca de obicei pe bulevardul Tomis pe sensul către Tomis 3 sau în semaforul de la intersecția bulevardului Alexandru Lăpușneanu cu strada Soveja.
 
Citește și:
 
Atenție șoferi! De mâine, se instituie noi sensuri unice în cartierul Tomis Nord. Cum se va circula în zonă
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii