Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:16 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial De ce plătesc dobrogenii taxă pentru a-şi vizita ţara şi unde merg aceşti bani?

ro

27 Mar, 2017 00:00 8925 Marime text
Zilele trecute, un parlamentar din Constanţa aducea în atenţia ministrului Transporturilor o problemă mai veche ce îi afectează pe toţi locuitorii din Dobrogea: taxa percepută la podul peste Dunăre de la Feteşti - Cernavodă. Aceasta ar fi discriminatorie prin faptul că noi, dobrogenii, pentru a putea călători în alte judeţe din ţară, suntem nevoiţi să plătim această taxă, lucru care nu este întâlnit în cazul altor concetăţeni de-ai noştri. Mai mult, bugetul celor care trebuie să facă acest drum de mai multe ori pe săptămână, sau chiar pe zi, este destul de serios afectat.
 
Interesant ar fi totuşi de văzut ce se întâmplă cu aceşti bani care sunt daţi zilnic de către cei ce tranzitează podul, fiind cert că nu intră în reabilitarea acestuia. Cei care au fost recent pe Autostrada Soarelui au observat, cu siguranţă, atât restricţia de viteză de 80 km/h pe cele două poduri din zona Cernavodă, cât mai ales gropile.
 
Astfel, nu putem să nu ne întrebăm de ce plătim taxă dacă în zona respectivă mergem cu viteză redusă şi facem slalom printre gropile din asfalt. Cu siguranţă, autorităţile au o explicaţie pentru acest fenomen, care nu este unul recent. De ce nu se găseşte însă o rezolvare, având în vedere că din taxele achitate zi de zi se strâng milioane de euro lunar?
 
Mai mult, în ultima perioadă, autorităţile au făcut investiţii pentru a-i ajuta pe cei care trebuie să achite această taxă să facă acest lucru mai comod decât aşteptând în coloană la staţia de taxare.

Pe de altă parte, având experienţa podului de la Agigea, ale cărui reparaţii durează mai mult decât perioada în care a fost construit de la zero, putem să ne întrebăm dacă ne dorim ca lucrările să fie demarate curând şi la podul de la Cernavodă şi astfel să ne pricopsim cu noi ambuteiaje în trafic, mai ales pe o şosea de mare viteză.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii