Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:04 21 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial Cu cerşitul prin Constanţa

ro

20 Jun, 2014 00:00 2897 Marime text
La amiază, după ploaie. Afară, lângă un mall din Constanţa, unde mesele erau mult prea ocupate de oameni pentru o zi de luni. Mai munceşte cineva în Constanţa?, mă întreb, în timp ce aleg din meniu o prăjitură cu portocale şi cocos.
În jurul meselor, o femeie se plimba şi cerea de mâncare pentru mogâldeaţa din braţe. Apare lângă mine, aşa, deodată. N-am văzut decât părul împletit, ascuns într-un batic roşu, şi am intuit fusta colorată, când... „dă-mi şi mie ceva de mâncare pentru copilaşul meu”.
Privirea îi făcea tumbe pe masă şi, din senin, am simţit nevoia să prind telefonul între degete. Nu încuraja cerşitul, îmi trecea prin gânduri. În acelaşi timp, mă gândeam că nouă, românilor, ne place să etichetăm, să ştampilăm persoanele, doar după-nfăţişare, deşi, mereu, vorbim despre bunătate, milostenie, armonie.
„Îmi dai?”- mi se spune din nou.
Şi totuşi, cerea de mâncare, nu bani, pentru ochii ăia negri şi mici. Tai jumătate din prăjitura cu portocale şi cocos, o împăturesc într-un şerveţel alb şi întind mâna spre ea. „Să fii sănătoasă”, mi se urează. Fără să-mi dau seama, privirea îmi alunecă spre farfurie, care, printre urări de fericire, era... goală. Goală?
Păi... şi cealaltă jumătate din prăjitura mea?, întreb din privire. Fusta colorată s-a îndepărtat, fără să mai apuc să zic ceva, deşi nu cred că mai era cazul. Mâna-ntinsă a luat, iar cealaltă... a păcălit.
S-au amestecat gânduri. Sentimente şi trăiri. A fost bine ce am făcut? Nu a fost? Am promovat cumva cerşetoria? După gestul făcut, mă întreb, cine o să mănânce prăjitura, ea sau copilul? A speculat sentimentul de milă? Imaginea omului lovit de soartă? Sigur. Am participat la un lanţ al slăbiciunilor? Poate.
Cu toate acestea, nu regret gestul făcut, altfel am ajunge la un prag de cinism care ne-ar împiedica să-i mai ajutăm pe cei cu adevărat disperaţi, pentru care cerşetoria este, poate, soluţia ingrată, dar atât de necesară supravieţuirii.
Mama mi-a spus cândva că oamenii nu sunt vinovaţi decât pentru ceea ce devin atunci când au posibilitatea să aleagă. Ea a ales să ia toată prăjitura. Eu am plătit nota şi-am rămas pierdută-n lumea unde simplul gest de a împărţi o prăjitură primeşte un mulţumesc.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii