#ConstanțaEsteBine 18 martie 2026. Primăvara ne duce cu gândul la cele mai frumoase energii și emoții
#ConstanțaEsteBine: 18 martie 2026. Primăvara ne duce cu gândul la cele mai frumoase energii și emoții
18 Mar, 2026 08:12
ZIUA de Constanta
141
Marime text
141
Marime text
18 martie 2026
Primăvara și vremea frumoasă ne duce cu gândul la cele mai frumoase energii și emoții pe care le trăiește sufletul uman: prietenie, amiciție, camaraderie și desigur, iubire.
Sufletul are nevoie de bucurie și un scop.
Dacă nu își primește hrana din scop și entuziasmul pe care îl aduce o idee bună, sufletul nu poate participa la eforturile zilnice ale corpului.
Am descoperit urmărind un curs a lui S.N.Lazarev diferența clară între funcție și scop.
El folosește ca exemplu o mașină de spălat.
Scopul unei mașini este de a spăla rufe. Funcția sa este de a învârti cuva cu apă, detergent și rufe.
În viața zilnică, dacă îndeplinești doar funcția, fără să ai un scop, este ca și cum ai rula mașina de spălat fără rufe, doar goală. Ai tot continua să o faci, până când se arde.
Când ai un scop, adică pui rufele și alegi un program de spălare, ea începe activitatea, o derulează și la final, se oprește. Se odihnește între toate sesiunile de spălare.
Când ne uităm ce facem cu corpul nostru și în viața zilnică, în lipsa unui scop clar (un proiect, un obiectiv, o acțiune clară de îndeplinit), doar funcționăm pe pilot automat de pe o zi pe alta, întocmai ca o mașină de spălat goală, care se tot învârte continuu.
Unde este bucuria, entuziasmul, plăcerea pe care o obținem atunci când un scop este atins?
Micile proiecte în care mă implic sunt diferite scopuri care fac ”mașina” interioară să se învârtă cu sens. Întâlnirile, cursurile on-line, scrierea unei cărți, organizarea unui eveniment. Fiecare îmi aduce bucurie, entuziasm și îmi prilejuiește întâlnirea cu oameni și schimbul de energii.
Momentele când doar îmi derulez activitatea zilnică, fără ceva care să-mi trezească starea de ”viu” în interior sunt exact precum mersul în gol al mașinii de spălat: consum de energie.
Vă aștept la întâlnirea directă de pe 27 martie la Tulcea, unde ne putem îmbrățișa, împărtăși informație și cunoaștere, ne mișcăm împreună și transferăm energie.
https://www.facebook.com/share/p/1BepD3aeg4/?mibextid=wwXIfr
Pregătesc și alte câteva mici proiecte, pentru luna aprilie, care să-mi permită să mențin scopul, adică bucuria și entuziasmul, active și prezente.
Vă invit să vă uitați în jurul vostru astăzi, să descoperiți relațiile frumoase pe care le aveți, prietenii cu care puteți schimba mai mult decât două replici superficiale și să vă gândiți la scopul real al vieții noastre pe pământ: împărtășirea conexiunii de la inimă la inimă, activarea umanității.
Să avem o zi cu sens și inima deschisă,
Cu iubire, tuturor
Articol preluat de pe Facebook/ Sorina Soescu
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


