Scăpăm de taxa de 200 de lei sau ba?
Scăpăm de taxa de 200 de lei sau ba?
13 Feb, 2026 17:00
ZIUA de Constanta
167
Marime text
167
Marime text

Încheiem săptămâna cu o întrebare, care, cumva, ne duce cu gândul că am putea să scăpăm nejupuiți de cei 200 de lei, sumă pe care chiar domnul nostru primar, Vergil Chițac, nu cu multă vreme în urmă, ne spunea că tot o vom plăti, sub o formă sau alta.
După ce taxa a fost suspendată, Consiliul Local al Municipiului Constanța a atacat decizia Tribunalului vineri, 13 februarie, anul în curs, însă dincolo de această veste amară, primim, în sfârșit, și o veste îmbucurătoare!
Prefectul Județului Constanța a solicitat, în instanță, anularea taxei de 200 lei pentru utilizarea domeniului public, demersul fiind înregistrat deja la Tribunalul Constanța, în care Consiliul Local al Municipiului Constanța figurează ca pârât.
În aceste momente, singura noastră speranță, a șoferilor constănțeni, este că vom scăpa definitiv de această taxă, care, din punctul de vedere al multora dintre noi, nu își găsește vreun rost, pentru că, în schimbul acelor bani nu primeam nimic în plus față de ceea ce primeam înainte.
Nu beneficiam de drumuri mai bune, nici de condiții de trafic optime, nici de un iluminat mai eficient, pe timp de noapte, nici de locuri de parcare mai mult. Primeam, practic, doar de acceptul autorităților pentru folosirea spațiului public cu mașina. Nimic mai mult. Asta deși plătim impozite, taxe de parcare, accize, rovinietă.
În ciuda a ceea ce spunea în fața presei domnul nostru Chițac, că dorește să-i descurajeze pe constănțeni să-și cumpere mașini, pentru că nu se gândesc dacă au sau nu loc de parcare, consider că și eu am dreptul să conduc un autoturism, nu să fiu pedepsit de primărie pentru că un alt concitadin de-ai mei are în posesie mai multe autovehicule.
Nu mai este cazul să ne exprimăm nemulțumirile, acum. Nu are rost să încheiem săptămâna cu tristețe.
Altceva mă frământă – ce s-a întâmplat cu banii plătiți de 60.000 de constănțeni?
Dacă justiția a stabilit deja că taxa de 200 lei anual pentru ocuparea domeniului public este nelegală, invocând discriminare între contribuabili, lipsa justificării tratamentului diferențiat și contradicția între scopul declarat al actului și modul de aplicare, iar cei 200 de lei au intrat în conturile administrației publice și nu mai pot fi returnați, cum se numește treaba aceasta?
Poate tot cu sprijinul justiției vom afla și răspunsul.
Citește și:
Prefectul Județului Constanța solicită, în instanță, anularea taxei de 200 lei pentru utilizarea domeniului public
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


