Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
16:56 23 07 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial Când cerşitul devine un job foarte bine plătit! Ce „roluri“ sunt interpretate pentru a atrage compasiune

ro

09 May, 2017 00:00 1653 Marime text
Cu toţii am întâlnit prin oraş persoane care apelează la mila celorlalţi cu ajutorul unor texte mai mult sau mai puţin inspirate şi reuşesc să facă rost de bani sau de alimente.

Majoritatea celor care se lasă impresionaţi de poveştile lacrimogene înşiruite de cei care cerşesc la colţ de stradă le oferă acestora atât diverse sume, cât şi alimente. Puţini sunt cei care ştiu ce se întâmplă cu banii oferiţi cu titlu de milă amărâţilor de pe stradă.
 
Dacă unii dintre cei care primesc bani preferă să-i dea pe băuturi alcoolice sau pe ţigări, alţii mai puţin norocoşi împart prada cu cei care îi plasează strategic în diverse zone din oraş ca să apeleze la mila trecătorilor. Pentru a scoate cât mai mulţi bani, cerşetorii joacă diverse roluri, fiind dotaţi în acest sens şi cu accesoriile necesare, de la bastoane şi cârje, până la copii folosiţi pentru a atrage compasiunea trecătorilor.
 
Un astfel de personaj a fost observat ieri, în zona Pieţei Tomis 3 din Constanţa: în disperarea de a prinde un autobuz aflat în staţie, şi-a luat cârja în braţe şi a uitat de rolul pe care îl jucase cu doar câteva minute în urmă, alergând să prindă autobuzul. Toţi cei care erau în zonă au privit miraţi cum bărbatul a fost „vindecat“ miraculos şi nu a mai avut nevoie de cârjă pentru a se deplasa.
Cu siguranţă, individul va trebui să-şi schimbe zona în care îşi desfăşoară activitatea, pentru că povestea lui nu va mai înduioşa la fel de multă lume ca înainte, după evenimentul de ieri.
 
Un alt individ care trăieşte din compasiunea celor impresionaţi de poveştile expuse este un tânăr care îşi face veacul în faţa unui supermarket din zona Tomis Nord. Folosindu-se de textul „Îmi puteţi cumpăra şi mie o pâine, vă rog frumos?“, tânărul pleacă seara către casă încărcat cu sacoşe pline cu alimente. Este ajutat şi de angajaţii magazinului, care îi permit să-şi depoziteze „prada“ în casetele pentru bagaje amplasate la intrarea în supermarket. Nici banii obţinuţi de individ nu sunt de neglijat, acesta reuşind să adune zilnic sume cu măcar două zerouri, semn că acest job este destul de „bine plătit“. Unde mai pui că nu trebuie să achite niciun fel de taxe pentru banii încasaţi, iar frigiderul este mai mereu plin, prin bunăvoinţa celor impresionaţi de tânărul care cerşeşte milă!
 
Trist este că astfel de personaje vor face parte întotdeauna din peisajul citadin, autorităţile fiind depăşite aproape complet de această problemă. Poliţiştii mai reuşesc să-i sancţioneze pe câte unii, dar, cel mai probabil, aceştia nu dau doi bani pe sancţiunile primite, astfel că, a doua zi după ce au fost muştruluiţi de oamenii legii, se reîntorc la locul de muncă.
 
 
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii