Editorial Violența domestică în România - de la urgență socială la responsabilitate colectivă

 

• Acum avem o alegere de făcut: vrem o societate în care femeile trăiesc în siguranță sau una în care ele supraviețuiesc în tăcere?

 
Pe 4 iunie 2025, o femeie însărcinată a fost ucisă în plină zi, în fața fetiței sale de trei ani, într-un complex rezidențial din nordul Bucureștiului. Crima a fost comisă de un fost partener cu ordin de protecție emis împotriva lui. Nu este un incident izolat, ci un simptom al unei epidemii tăcute: violența domestică în România.
 
Datele recente arată că în România are loc un act de violență domestică la fiecare 4 minute. În primul trimestru din 2025, Poliția a intervenit în peste 40.000 de cazuri, dintre care mii implicau agresiuni fizice grave sau tentative de omor. Iar realitatea este că multe cazuri nu sunt niciodată raportate.
 
Cazuri tragice continuă să apară pentru că ordinele de protecție sunt încălcate, mecanismele de alertare sunt slabe, iar centrele de adăpost pentru victime sunt subfinanțate și prea puține la nivel național.
 
Tot mai multe ONG-uri, precum ANAIS, Asociația Necuvinte, Salvați Copiii, contribuie activ la educație, asistență juridică și campanii de conștientizare. Dar responsabilitatea reală trebuie să revină statului - ca furnizor de protecție, justiție și reabilitare.
 
Există o cultură profund înrădăcinată a rușinii, a vinovăției puse pe umerii victimei, a normalizării agresivității masculine. Până când societatea românească nu va înțelege că violența domestică este o crimă, nu o chestiune de familie, valul acesta nu se va opri.
 
Și să nu ne înșelăm: nu vorbim doar despre femei din medii defavorizate. Vorbim despre femei educate, din centre urbane, cu profesii respectabile, care nu raportează de frică, rușine sau neîncredere în instituții.
 
Protestul din iunie - vocea unei societăți care începe să spună „ajunge”

 
Pe 8 iunie, în Piața Victoriei din București, câteva sute de oameni - majoritatea femei - au protestat cerând „măsuri reale împotriva agresorilor”. Dincolo de pancarte și sloganuri, a fost un moment de solidaritate și furie colectivă.
 
Însă România nu are nevoie doar de emoție publică în momente tragice. Are nevoie de politici constante, coerente și finanțate, de educație în școli despre consimțământ și respect, de judecători și polițiști formați în spiritul drepturilor omului.
 
Acum avem o alegere de făcut: vrem o societate în care femeile trăiesc în siguranță sau una în care ele supraviețuiesc în tăcere?
 




Citește și:
Când oferi demonstrații de pilotaj în trafic, nu te plânge că ajungi „star” pe platformele de socializare