Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
04:17 07 12 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial Actori cu măști obligatorii

ro

18 Mar, 2021 00:00 3009 Marime text

S-a împlinit, iată, un an de când trăim cu fețele acoperite. De când masca ne-a devenit cel mai comun accesoriu, de când o agățăm vrând-nevrând de urechi – urâtă, nesuferită, inconfortabilă, dar... obligatorie!

Ne-am obișnuit deja să comunicăm doar cu ochii, să ne ghicim surâsul și expresia dincolo de pânza ce ne protejează cu strășnicie (?) gura și nasul. Și chiar dacă respirăm mai greu, ni se aburesc ochelarii, ne auzim și ne înțelegem mai dificil, am învățat că se poate și așa.

Omul se adaptează la orice. Și tot ce i s-a părut de neconceput inițial, poate deveni acceptabil și apoi comun, chiar rutinier. Este una din condițiile supraviețuirii, dar și a unei minți senine și împăcate: îmbrățișarea schimbării și acceptarea că totul este existență în curgere, în manifestare. Viața este o perpetuă impermanență, în care formele și energiile se transformă necontenit. Totul, absolut totul este în continuă prefacere, emoțiile, gândurile, atitudinile, energia vitală, relațiile noastre, oamenii, situațiile, pământul și stelele.  

Și poate despre asta ar putea fi esența condiției umane: de a afla care îi sunt limitele, de a învăța despre sine și a descoperi că, și în situații provocatoare, poate face față până la urmă, ieșind din zona de confort și ajustându-și credințele, nevoile, speranțele.

Dar oare cu ce vom rămâne din toată această perioadă ciudată?

Când vom scăpa de măști, vom fi oare schimbați în mai bine? Vom arăta ceea ce suntem cu adevărat, vom încerca să devenim mai integri, mai deschiși, mai autentici? Sau masca, distanțarea, libertățile restrânse și televizorul ne vor schimba în mai rău, umbrind rațiunea, lumina și umanitatea din noi?

Mi-ar plăcea să cred că „mai binele” este varianta corectă la această întrebare și că omenirea a învățat ceva din tot acest tragic spectacol în care suntem, de un an de zile, actori cu măști obligatorii.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Gabriel Vartopeanu 19 Mar, 2021 16:43 SPLENDID ...substantial, inspirat, intelept SCRIS ...BUCURIE sa citesti un astfel de text....