Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:30 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ZIUA LIVE. „Lucrurile făcute doar pe hârtie duc la tragedii. Oamenii nu mai au răbdare și nici încredere. Am preluat un oraș în distress” (VIDEO)

ro

17 Dec, 2021 00:00 3103 Marime text




 
Viceprimarul Constanței, Ionuț Rusu a fost invitat la ZIUA LIVE.
 
Rusu a vorbit despre ce a însemnat primul an din acest mandat pentru administrația locală, despre problemele nerezolvate ale Constanței, despre stadiul lucrările pentru redeschiderea Spitalului Clinic de Boli Infecțioase, despre parcările care urmează să preia autoturismele pe măsură ce înaintează lucrările pe marile bulevarde, despre Târgul de Crăciun, dar și despre familiile rămase sub cerul liber după incendiului produs la blocul de pe strada Prelungirea Srg. Nicolae Grindeanu.


„A fost un an foarte complicat. Dezastrul nu a început când a venit Chițac.
 
Aceasta este starea de dezastru la care am fost aduși. Nu se poate face totul peste noapte.

Patru ani de zile nu sunt suficienți. Nu poți să le faci peste noapte pe toate. Constănțenii au dreptul la o viață decentă. După ani și ani, au ajuns oamenii să ardă în apartamente. Omenii și-au pierdut viața. Aceste lucruri făcute de dragul de a le face .

Sunt etape ale unei lucrări care cer timp. Nu mai putem să facem lucrurile doar pentru a creea o imagine.

Aceste lucruri sunt serioase. Atunci când oamenii din administrație doar ca să bifeze, oamenii mor.

Lucrurile făcute doar pe hârtie duc la tragedii. Este foarte ciudat când vine o administrație în care lucrurile nu se mai întâmplă rapid.
Noi am luat un oraș în distress”, a subliniat Rusu.
 

 

Despre Spitalul de Boli Infecțioase

„Am pierdut trei săptămâni. Nu am putut intra în spital. Lumea și-a pierdut răbdarea și încrederea. Este din cauza faptului că toată lumea și-a bătut joc de constănțeni până am venit noi.

Iar dacă în cazul tragediei de pe strada lt. Nicolae Grindeanu sunt implicate câteva insituții, în cazul unui spital public sunt alte reguli.
Practic se va construi un spital nou într-o casă veche.

Încă așteptăm rezultatele expertizei.

DSP trebuie să-și dea acordul. Este adevărat că trebuie diminuate numărul de paturi, potrivit legislației din această perioadă de pandemie.
Target-ul nostru este să nu pierdem numărul de paturi la nivelul municipiului Constanța.

Lucrăm pe două paliere: o dată lucrările de reparații din cadrul Spitalului de Boli Infecțioase și al doilea palier vizează realizarea spitalului modular care va fi amplasat în curtea unității sanitare”, a declarat viceprimarul.
 
Întrebat fiind de cititori de ce nu se lucrează zi și noapte pentru urgentarea lucrărilor, Ionuț Rusu a spus că municipalitatea nu-și mai dorește să facă lucruri de mântuială și că este treaba contractorului să stabilească programul de lucru.

”În spital au murit oameni din cauza faptului că au fost făcute lucrări pe genunchi. Noi nu facem altceva decât să urmăm termenele legale”, a mai spus Ionuț Rusu.
 


Parcări în zona Tomis III, la Gară și la Casa de Cultură
 
Ionuț Rusu a mai anunțat că în următoare perioadă va fi reamenajată zona pieței din zona Tomis Trei.
 
Acolo va fi construită și o parcare care să preia mașinile care nu vor mai putea rămâne pe Bulevardul Alexandru Lăpușneanu, după reabilitarea arterei.
 
O altă parcare va fi realizată la Casa de Cultură pentru cei care locuiesc pe bulevardul 1 Decembrie și alte două în zona Gării, care vor prelua mașinile de la bulevardul 1 Mai.
„Aceste lucruri sunt pe masă. Sunt lucruri reale.

Că vor începe in 2022 sau 2023, aceste lucruri se întâmplă. Sunt lucruri concrete, care nu s-au întâmplat niciodată în Constanța, mai spune” a mai anunțat Rusu.


A fost lansată licitația pentru semaforizare inteligentă
 
La ZIUA LIVE, Ionuț Rusu a anunțat lansarea licitației pentru semaforizare inteligentă la nivelul municipiului Constanța, un proiect în valoare de 15 milioane de euro.
 
Câștigătorul licitației va putea fi cunoscut abia la sfârșitul lunii februarie – a mai spus viceprimarul.


Târgul de Crăciun nu este afacerea lui Rusu
 
Viceprimarul municipiului Constanța, Ionuț Rusu a precizat la ZIUA LIVE că va face demersurile pentru publicarea protocolului încheiat între administrația locală și organizator. Este vorba despre societatea Happy Skin SRL, singura care ar fi depus ofertă pentru organizarea acestui eveniment.
Rusu nu a oferit alte detalii despre protocol, în schimb a afirmat că nu „are nicio legătură cu cei care desfășoară activități de natură comercială în Târgul de Crăciun”.



Constănțenii afectați de incendiul violent de pe Nicolae Grindeanu găzduiți de un dezvoltator imobiliar
 
24 de apartamente și 37 de autoturisme au fost afectate de incendiul izbucnit la un imobil de pe strada Nicolae Grindeanu din municipiul Constanța. 

Ionuț Rusu a spus la ZIUA LIVE că după părerea sa „a fost o mână criminală”.
 
Cinci adulți au fost transportați la spitalul modular militar instalat pe Stadionul Portul (4 bărbați și o femeie). 

De asemenea, o femeie cu copil a fost transportată la un cămin al Direcției Generale de Asistență Socială. 

Viceprimarul Ionuț Rusu a anunțat că Primaria Municipiului Constanța a identificat un bloc cu 23 de apartamente disponibile pentru cei care au nevoie de adăpost, pe termen neliminat iar în caz de nevoie vor mai fi căutate și alte spații locative.
 
Din informațiile noastre apartamentele sunt puse la dispoziție de o societate care aparține dezvoltatorului imobiliar, Mihai Perifan, fost șef al Oficiului pentru Protecția Consumatorului Constanța.

Ieri a avut loc și o întâlnire cu o parte dintre familiile care locuiesc în blocul de pe strada Nicolae Grindeanu la care au participat viceprimarul Rusu și primarul Chițac.
 
„Le-am explicat oamenilor cum putem să îi ajutăm. Noi unde putem să facem presiunile necesare, intervențiile necesare, vom veni în ajutorul lor.
 
Noi le-am spus viziunea noastră. Acțiunea am început-o de aseară.
 
Aseară, împreună cu poliția locală, DGAS și CT BUS, am luat primele măsuri.

 
Dimineață la prima oră am luat legătura cu președintele asociației de proprietari. I-am spus ce putem face noi.
 
Avem în clipa de față avem un număr de 23 de apartamente pe care le putem pune în regim de urgență la dispoziția celor care și-au pierdut locuința. Acestea sunt puse la dispoziție  pe termen nelimitat.
Majoritatea apartamentelor distruse erau asigurate.
 
Oamenii au acum nevoie de ajutor, să știe că cineva este alături de ei.
  
Un alt lucru pe care îl putem face, este să îi ajutăm cu apa, canalizare și energie termică. Am discutat deja cu cei de la gaz și de la electricitate.
 
Asociația de păroprietari va trebui să aleagă un proiect.

Toată lumea este implicată.

Primele lucruri pe care oamenii le-au cerut au fost  apa și  energie termică.
 
Oamenii vor acasă. Ei au spus că vor ajunge acasă, dar au nevoie de autorizații și resurse. Trebuie să fim siguri că atunci când se vor muta sunt în siguranță. Trebuie să urgentăm aceste lucruri în limitele legii.

Fațada este cea care a luat foc.

După părerea mea a fost o mână criminală, dar acest lucru trebuie dovedit. În plus acest imobil face obiectul unui dosar la Parchet, dinainte de producerea incendiului”, a mai spus viceprimarul Ionuț Rusu la ZIUA LIVE.
 
În următoarea perioadă, Direcția Poliția Locală și Protecția Civilă din cadrul municipalității dar și alte instituții abilitate vor verifica dacă ansamblurile rezidențiale ridicate în ultimii ani respectă regulile de siguranță la incendii.

 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Citește și:
 
ZIUA LIVE. Viceprimarul Rusu „Aseară, împreună cu poliția locală, DGAS și CT BUS, am luat primele măsuri“. Unde vor merge locatarii afectați de incendiul violent de pe Nicolae Grindeanu

ZIUA LIVE. Viceprimarul Rusu, bilanț după primul an de mandat. Se îndreaptă municipiul Constanța în direcția potrivită?



Interviul integral poate fi urmărit aici:

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii