UPDATE. Arhiepiscopia a obținut suspendarea Motivare. Tribunalul Constanța explică de ce va fi demolată Biserica Izvorul Tămăduirii

• Primarul Chițac a declarat în exclusivitate pentru cotidianul ZIUA de Constanța că le-a oferit un termen de două săptămâni celor de la Parohie să-și ridice cele sfinte
• Tribunalul Constanța consideră că soluţia primei instanţe se impune a fi menţinută, în contextul în care dispoziţiile invocate de către apelanta reclamantă pentru a justifica calitatea sa de titular al unui drept real asupra construcţiei, drept care se bucură de prerogative precum insesizabilitatea nu reglementează un mod de dobândire a unui asemenea drept, ci modalităţi prin care bunurile dobândesc caracterul de bunuri sacre, prin care se pot folosi aceste bunuri şi prin care se poate dispune de ele

 
 UPDATE 

Instanța a suspendat provizoriu demolarea bisericuței “Izvorul Tămăduirii” de la Macul Roșu.

"Ieri, 13 iulie 2023, Arhiepiscopia Tomisului a depus la Judecătoria Constanța o cerere de suspendare provizorie a executării silite în cazul bisericuței “Izvorul Tămăduirii” din zona Macul Roșu. Aici s-a constitut dosarul 18297/212/2023.

Tot ieri, Arhiepiscopia a depus și o cerere de contestație la executare, tot la Judecătoria Constanța, folosind o altă cale de atac, pentru aceeași bisericuță. Aici s-a constituit dosarul 18398/212/2023.

Ambele cereri au fost formulate de către doamna Stanciu Irina Luminița, avocata Arhiepiscopiei, în calitate de reprezentant convențional.

Astăzi, 14 iulie 2023, Judecătoria Constanța a răspuns cu celeritate cererii de suspendare provizorie formulate de către Arhiepiscopia Tomisului și a decis admiterea acestei cereri precum și suspendarea provizorie a executării silite, conform soluției publicate pe portalul instanțelor:

“Admite cererea de suspendare provizorie. Dispune suspendarea provizorie a executării silite în dosarul de executare silită nr. 234/2022 al B.E.J. Beciu Stelian, până la soluţionarea cererii de suspendare a executării silite formulate în cadrul dosarului nr. 18398/212/2023 al Judecătoriei Constanţa. Dispune, din oficiu, comunicarea prezentei încheieri, de îndată, către B.E.J. Beciu Stelian. Fără cale de atac. Pronunţată astăzi, 14.07.2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.”

 
A început numărătoarea inversă în ceea ce privește soarta Bisericii Izvorul Tămăduirii, de pe bulevardul Tomis din Constanța, zona Macul Roșu. Pe 6 iulie 2023, judecătorii de la Tribunalul Constanța au decis să respingă defintiv apelurile formulate de către Parohia Izvorul Tămăduirii și Arhiepiscopia Tomisului. Ceea ce înseamnă că Primăria Constanța, prin executorul judecătoresc, poate merge mai departe cu procedura de demolare a lăcașului de cult.
 


 
Echipa ZIUA de Constanța prezintă motivarea deciziei finale a instanței, prin care judecătorii au decis că ceea ce au deliberat magistrații primei instanțe este corect, decizia rămânând definitivă.
 
 
Ulterior, Primarul Chițac a declarat în exclusivitate pentru cotidianul ZIUA de Constanța că le-a oferit un termen de două săptămâni celor de la Parohie să-și ridice cele sfinte. Ceea ce înseamnă că undeva săptămâna viitoare ar putea să fie demarată demolarea bisericii.
 
 
 
Redăm mai jos cele mai importante aspecte din motivarea judecătorilor de la Tribunalul Constanța:
 
„Tribunalul constată că prima instanţă a făcut o aplicare corectă a legii, considerentele de fapt şi de drept ce au stat la baza soluţiei pronunţate fiind pertinente, astfel că în cele ce urmează vor fi făcute numai anumite precizări, Tribunalul însuşindu-şi constatările instanţei de fond.
 
 
În ceea ce priveşte interesul propriu necesar analizării caracterul admisibil al cererilor de intervenţie accesorie, Tribunalul observă că persoanele care au formulat cererile de intervenţie accesorie în sprijinul poziţiei procesuale a Parohiei reclamante au invocat dreptul legal de a beneficia de asistenţă religioasă în cadrul acestei parohii, pentru a-şi justifica interesul propriu în formularea cererilor de intervenţie.
 
 
Tribunalul reaminteşte că, deși natura juridică a intervenției accesorii este de apărare, totuși trebuie reținut că terțul nu devine un simplu apărător al părții în favoarea căreia a intervenit. Acesta trebuie să își justifice interesul său propriu, legitim și actual în participarea la judecata procesului.
 
 
Trebuie menţionat că dispozițiile art. 61 – 64 C.proc.civ. se întregesc cu celelalte condiții de exercițiu ale acțiunii civile în măsura în care nu contravin instituției intervenției voluntare astfel cum este reglementată distinct prin normele procedurale menționate.               
 
                          
Astfel, dispoziţiile art. 32 C.proc.civ., care prevăd condițiile de exercitare a acțiunii civile, instituie obligația ca autorul acesteia să justifice un interes, printre celelalte cerințe impuse pentru formularea și susținerea unei cereri în fața instanțelor civile. În completarea acestor prevederi legale, art. 33 C.proc.civ. impune ca „interesul să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Cu toate acestea, chiar dacă interesul nu este născut şi actual, se poate formula  o cerere  cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv ameninţat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente  şi care nu s-ar putea repara”. Prin urmare, condiţia determinării interesului vizează stabilirea folosului practic ce poate fi realizat de parte în concret în eventualitatea admiterii formei procedurale exercitate, fiind echivalentă cu cerinţa existenţei interesului însuşi.      
 
 
Ca atare cererile de intervenție accesorie formulate corect au fost respinsă în principiu, reținându-se neîndeplinirea condițiilor art. 61 alin. (3) C. proc. civ., întrucât intervenienţii nu au justificat un interes propriu, concret de a interveni. #### de motivația cererilor de intervenţie se reține că în mod legal instanța de fond a reținut că apelanţii intervenienţi nu justifică interesul în formularea cererii, din moment ce nu s-a evidenţiat producerea unui prejudiciu de ordin nepatrimonial constând în imposibilitatea manifestării în concret şi în mod eficace a dreptul la asistenţă religioasă, astfel nefiind îngrădit acest drept prin demersul execuţional efectuat de către intimatul pârât. 
 
 
În ceea ce priveşte fondul contestaţiei la executare, Tribunalul observă că toate apărările pe care au înţeles să le formuleze în cauză atât reclamanta Biserica Izvorul Tămăduirii, cât şi pârâta Arhiepiscopia Tomisului vizează caracterul inopozabil în raport cu reclamanta al titlului executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. ####/16.10.2020 pronunţată de Judecătoria Constanța în cadrul dosarului nr. ###/212/2020, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. ####/13.12.2021 a Tribunalului Constanța prin care pârâta Arhiepiscopia Tomisului a fost obligată la desfiinţarea lucrărilor de construcţie realizate fără autorizaţie de construire la imobilul situat în Constanța, Bulevardul Tomis nr. 322, zona Macul Roșu, în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, hotărâre prin care intimatul Primarul Municipiului Constanța a fost autorizat să desfiinţeze lucrările, în caz de neexecutare a obligaţiei în termenul acordat, pe cheltuiala pârâtei. Astfel, apelante consideră că acest caracter inopozabil al titlului executoriu în raport cu apelanta Parohie reprezintă un impediment de insurmontat în continuarea executării silite demarate de către intimatul Primarul Municipiului Constanța.
 
 
Argumentul adus de fiecare dintre cele două apelante în susţinerea caracterului inopozabil al hotărârii judecătoreşti este reprezentat de necesitatea recunoaşterii în persoana Parohiei Izvorul Tămăduirii a calităţii de titular al unui drept real asupra acestei construţii (biserică) edificate fără autorizaţie de construire. Astfel, apelanta reclamantă susţine că este titulara unui drept de folosinţă în fapt, până la momentul definitivării procedurii administrative de trecere în patrimoniul acesteia a dreptului de proprietate asupra construcţiei, în temeiul art. 29 din Legea nr. 489/2006 republicată şi art. 172 alin. 1, art. 173, art. 181 şi art. 184 din H.G. nr. 53/2008 republicată. Pe de altă parte, în baza aceloraşi dispoziţii legale, apelanta pârâtă Arhiepiscopia Tomisului susţine că are un drept de proprietate asupra construcţiei.
 
 
În ceea ce priveşte apărările formulate de către apelanta pârâtă Arhiepiscopia Tomisului, în acord cu prima instanţă, Tribunalul le găseşte neîntemeiate, din moment ce în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 713 alin. 1 din Codul de procedură civilă, care împiedică invocarea în cadrul contestaţiei la executare a motivelor de fapt sau de drept care ar fi putut fi opuse în cadrul judecăţii în primă instanţă sau în căile de atac avute la dispoziţie de parte, în contextul în care titlul executoriu este reprezentat de o hotărâre judecătorească pronunţată în contradictoriu cu apelanta pârâtă. În mod corect a reţinut prima instanţă că aceste apărări reprezintă motive de drept care ar fi putut fi invocate fie în cadrul unei eventuale plângeri contravenţionale împotriva procesului-verbal de contravenţie nr. 32289/14.03.2017, fie în cadrul dosarului nr. ###/212/2020, având ca obiect desfiinţare lucrări, în care a fost pronunţată hotărârea judecătorească ce reprezintă titlu executoriu în cauză.
 
 
Referitor la apărările pe care le-a invocat apelanta reclamantă Biserica Izvorul Tămădurii din Constanța Tribunalul observă că acestea au făcut obiectul analizei primei instanţe, însă doar în privinţa deţinerii unui drept de proprietate asupra construcţiei supuse desfiinţării, fără să analizeze şi dacă partea este titulara unui alt drept real asupra acestei construcţii.
 
 
Cu toate acestea, Tribunalul consideră că soluţia primei instanţe se impune a fi menţinută, în contextul în care dispoziţiile invocate de către apelanta reclamantă pentru a justifica calitatea sa de titular al unui drept real asupra construcţiei, drept care se bucură de prerogative precum insesizabilitatea, respectiv H.G. nr. 53/2008 republică, nu reglementează un mod de dobândire a unui asemenea drept, ci modalităţi prin care bunurile dobândesc caracterul de bunuri sacre, prin care se pot folosi aceste bunuri şi prin care se poate dispune de ele.
 
 
Este adevărat că prin Legea nr. 489/2006 a fost consacrată autonomia cultelor religioase, după cum prin H.G. nr. 53/2008 s-a recunoscut pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române însă aceste acte normative nu pot conduce la ideea că proprietatea asupra bunurilor de cult s-ar putea dobândi de către organizaţiile religioase în baza unor reguli stabilite prin statutele proprii, pornind de la posibilitatea dobândirii proprietăţii sau a altor drepturi reale prin lege şi de la prevederile generice ale legii cultelor privind aptitudinea acestor organizaţii de a avea bunuri în proprietate şi de a reglementa prin statute modul de folosinţă şi de dispoziţie asupra lor.
 
 
Simpla recunoaştere a dreptului organizaţiei religioase de a dobândi bunuri şi de a se bucura de dreptul de proprietate sau de alte drepturi reale potrivit statutului propriu nu echivalează cu transformarea acestui statut în act normativ care reglementează regimul proprietăţii. Statutele cultelor religioase sunt aplicabile în interiorul acestora, astfel încât prevederile lor nu produc efecte juridice în privinţa persoanelor care nu sunt membrii lor. Or, opozabilitatea erga omnes, caracteristică esenţială a dreptului de proprietate, nu poate rezulta dintr-un statut canonic, care creează obligaţii doar pentru membrii cultului religios în cauză, ci numai dintr-un act juridic cu putere de lege, opozabil la rândul său tuturor subiecţilor de drept. Din opozabilitatea erga omnes a legii decurge opozabilitatea erga omnes a dreptului de proprietate.
 
 
Statutele canonice, chiar dacă sunt recunoscute prin hotărâri ale guvernului ca acte administrative individuale normative, reglementează doar activitatea cultelor religioase respective, nefiind apte nici să instituie reguli în materie de proprietate opozabile tuturor subiectelor de drept şi nici să confere în mod direct, prin ele însele, acestor culte proprietatea sau un alt drept real asupra unor bunuri.
În acest sens, trebuie înţeles că statutele canonice sunt doar aprobate sau recunoscute de stat, fără a fi instituite de către acesta, şi deci fără a fi rezultatul activităţii sale normative. Autonomia cultelor religioase presupune ca statutele canonice să fie elaborate şi stabilite de acestea, fără amestecul statului, care este chemat doar să verifice şi implicit să ateste legalitatea lor, fără ca prin aceasta să impună aplicarea lor întregii societăţi. De aceea, normele canonice nu pot fi interpretate şi nici nu ar putea avea ca efect dobândirea dreptului de proprietate, ele neechivalând cu lege, ca modalitate de dobândire a acestui drept sau a altui drept real.
 
 
Aspectele evidenţiate anterior înlătură de la aplicare tocmai dispoziţiile din hotărârea de guvern invocată în scopul recunoaşterii calităţii de titular al unui drept real în persoana apelantei reclamante asupra construţiei supuse desfiinţării.
În motivarea apelurilor declarate, atât reclamanta, cât şi pârâta au susţinut că actul demolării unei biserici este unul de o gravitate imensa, căci semnificaţia şi importanta unei biserici sunt enorme, fiecare dintre reprezentanţii celor două apelante având obligaţia de a veghea la apărarea bisericilor. În măsura în care această afirmaţie reprezintă perspectiva celor două apelante asupra importanţei pe care o acordă unei biserici, în opinia Tribunalului era necesară manifestarea unei diligenţe sporite în vederea asigurării realizării acestei construcţii într-un cadru legal, astfel încât să evidenţieze importanţa şi preţuirea pe care reprezentanţii apelantelor o acordă unui astfel de lăcaş de cult, tocmai cu scopul îndeplinirii obligaţiei de a veghea asupra unor astfel de construcţii, inclusiv în vederea asigurării respectării drepturilor credincioşilor.
 
 
Trebuie menţionat că autorizaţia de construire „constituie actul final de autoritate al administraţiei publice locale pe baza căruia este permisă executarea lucrărilor de construcţii corespunzător măsurilor prevăzute de lege referitoare la amplasarea, conceperea, realizarea, exploatarea şi postutilizarea construcţiilor” (art. 2 alin. (1) din Legea nr. 50/1991). Se observă astfel că scopul reglementării este tocmai acela de asigura disciplinarea conduitei în domeniul executării lucrărilor de construire sau desfiinţare a construţiilor, necesară, printre altele, pentru ca subiecţii activi sau pasivă cărora li se adresează să beneficieze de siguranţă. O astfel de reglementare este obligatorie şi pentru apelantele de cauză, din moment ce Legea nr. 50/1991 este un act normativ cu opozabilitate erga omnes.
 
 
În acelaşi sens, prestarea serviciului cu caracter public invocate de către apelanta reclamantă este necesar să fie subsumat principiului legalităţii, exercitarea drepturilor apelantei în vederea prestării acestui serviciu fiind condiţionată şi de respectarea obligaţiilor corelative, unele dintre acestea fiind prealabile exercitării acestor drepturi, tocmai în considerarea respectării drepturilor destinatarilor acestor servicii de asistenţă religioasă şi de ajutor filantropic.
 
 
În ceea ce priveşte critica de netemeinicie referitoare la obligarea apelantei reclamante la plata către cheltuielilor de judecată, Tribunalul constată că prima instanţă în mod corect a aplicat dispoziţiile art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, din moment ce demersul judiciar al reclamantei a fost găsit nefondat. #### necesar să se observe şi împrejurarea că niciunul dintre aspectele invocate de către apelanta Parohie referitoare la lipsa resurselor financiare pentru achitarea acestor cheltuieli nu a fost dovedit în cauză. Astfel, se constată că şi această critică adusă hotărârii apelate este nefondată.
 
Constatând, în lumina considerentelor de mai sus, că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a legii, pronunţând o soluţie legală şi temeinică de respingere a contestaţiei la executare, în baza art. 480 alin. 1 C. proc. civ., Tribunalul va respinge apelurile formulate în cauză ca nefondate.
 
 
Făcând aplicarea art. 452 şi art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, în contextul reţinerii caracterului nefondat al apelurilor exercitate în cauză, vor fi obligate apelanta reclamantă Biserica „Izvorul Tămăduirii” Constanța şi apelanta pârâtă Arhiepiscopia Tomisului, în mod egal, la plata către intimatul Primarul Municipiului Constanței a sumei de 1300 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial”.
 
 
Sursă motivare: Rejust.ro https://www.rejust.ro/
 
 
 

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Declarații Vergil Chițac EXCLUSIV! Când se demolează Biserica de la Macul Roșu