Consilierul Arhiepiscopiei Tomisului, preotul Ilie Petre, clarifică situația de la Biserica „Izvorul Tămăduirii” „Nu este o dărâmare, ci o relocare prin bună înțelegere cu Primăria”
Consilierul Arhiepiscopiei Tomisului, preotul Ilie Petre, clarifică situația de la Biserica „Izvorul Tămăduirii”:
306
Marime text
În mijlocul tensiunilor create în jurul evacuării lăcașului de cult cunoscut drept „biserica de pe trotuar” din zona Macul Roșu, consilierul Arhiepiscopiei Tomisului, preotul Ilie Petre, a oferit detalii esențiale cu privire la viitorul parohiei. Acesta a subliniat că procesul actual este unul de relocare benevolă, convenit cu Primăria Constanța pentru a evita o executare silită și o intervenție în forță.
Proces de mutare, nu o simplă demolare
Preotul Ilie Petre a explicat că, după finalizarea tuturor demersurilor judiciare din instanță, Arhiepiscopia Tomisului și Parohia au înțeles să respecte cadrul legal, dar într-un mod organizat care să protejeze simbolurile religioase ale comunității.
„Biserica Izvorul Tămăduirii se află în proces de relocare și mă feresc de cuvântul «dărâmare». De ce? Pentru că, în acord cu Primăria Constanța, Arhiepiscopia Tomisului – după multe lupte în instanță pe care le-a pierdut – se află în proces de executare și mutare de pe acest trotuar. Avem posibilitatea, cu acordul primăriei, de a o muta noi”, a precizat consilierul arhiepiscopal.
Unde va fi amplasată noua biserică
Oficialul Arhiepiscopiei a dorit să liniștească credincioșii care se temeau că lăcașul de cult va dispărea definitiv. Administrația locală a identificat deja un nou teren pentru comunitatea credincioșilor din zonă.
-
Noua locație: Terenul pus la dispoziție de Primăria Constanța se află pe strada Badea Cârțan, în spatele blocurilor (în spațiul unde a funcționat anterior o agenție a companiei de curierat Speed).
-
Continuitatea parohiei: În noua locație va fi edificată noua biserică „Izvorul Tămăduirii”, unde vor fi strămutate obiectele de cult salvate.
„Credincioșii se tem că biserica va fi doar dărâmată, dar nu este așa. Ea doar se relochează cu acordul nostru, cu acordul primăriei, cu bună înțelegere. Adică nu dorește nimeni scandal”, a adăugat preotul Ilie Petre.
Declarații despre prezența oamenilor: „Trebuie să facem diferența între enoriași și cei care vor scandal”
Întrebat despre mulțimea adunată în jurul lăcașului din zona Macul Roșu, consilierul Arhiepiscopiei Tomisului a atras atenția asupra încercărilor de politizare a acestui moment delicat.
„Enoriașii au venit și e bine că au venit. O parte dintre ei sunt enoriași de bună-credință. Cealaltă parte sunt dintr-un partid politic care exploatează momentul fără nicio legătură cu enoriașii. Ar fi bine să facem diferența între enoriași și oameni care vor scandal. Ca dovadă că nu e niciun scandal, noi dorim doar să ușurăm acest proces de tranziție”, a concluzionat reprezentantul Arhiepiscopiei.
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


