Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:21 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mesajul de pe tricoul lui Paul Brummell Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, jucător de oină la Constanţa (galerie foto + video)

ro

11 Nov, 2017 00:00 4765 Marime text

Excelenţa Sa Paul Brummell, ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, s-a aflat ieri la Constanţa într-o postură inedită, aceea de jucător de oină într-un meci demonstrativ
 
Prezent la Constanţa, cu ocazia mai multor întâlniri, înaltul oficial a avut inclusă în program şi participarea la o acţiune sportivă, o partidă amicală de oină care s-a desfăşurat pe terenul din incinta Poliţiei de Frontieră, în organizarea Federaţiei Române de Oină, în colaborare cu Frontiera Tomis Constanţa (campioana naţională), Spicu Horia şi Garda de Coastă.
 
În cadrul partidei demonstrative s-au înfruntat echipele Frontiera Tomis şi Spicu Horia, la cea de-a doua evoluând şi ambasadorul Paul Brummell. Înainte de partidă, acesta a spus câteva cuvinte despre sportul naţional al României, unul care îi place foarte mult. „Am văzut un meci la Bucureşti, finala Cupei Regelui, şi am vrut să ştiu mai mult despre oină. Consider că sporturile tradiţionale sunt foarte importante pentru fiecare ţară. Ştiu că oina are tradiţie, jucându-se meciuri în România şi în secolul 14, iar apoi, peste alte câteva secole, Spiru Haret a introdus oina în programul şcolilor. După Revoluţia din Decembrie 1989, oina a cam dispărut şi vreau să felicit Federaţia Română de Oină şi cluburi precum Frontiera Tomis Constanţa, pentru că au făcut ceva foarte important în direcţia păstrării şi a dezvoltării oinei. Nu sunt un tip foarte sportiv, astfel că va fi o experienţă extrem de interesantă pentru mine, cu atât mai mult cu cât am posibilitatea de a afla mai multe despre acest sport special. Avem şi în Marea Britanie sporturi apropiate de oină“, a punctat ambasadorul Paul Brummell. 

„Vreau să sprijin dezvoltarea oinei“  

Excelenţa Sa a purtat în timpul jocului un tricou galben cu însemnele Federaţiei Române de Oină, cu mesajul „Iubesc oina“. „Sunt foarte fericit să port acest tricou. Vreau să sprijin dezvoltarea oinei, un sport foarte important, de echipă, care dezvoltă colegialitatea şi gândirea. E un sport foarte folositor, şi în sens fizic, şi mental“, a declarat ambasadorul Paul Brummell. Partida a fost arbitrată de preşedintele Federaţiei Române de Oină, constănţeanul Nicolae Dobre, care i-a explicat în amănunt, de-a lungul jocului, ambasadorului Marii Britanii la Bucureşti regulile jocului şi specificul oinei.

„Vă considerăm campionul nostru!“ 

Partida s-a încheiat la egalitate, 10-10, iar la final ambasadorul a strigat de trei ori „Trăiască!“, alături de ceilalţi jucători, la îndemnul lui Nicolae Dobre, obişnuita formulă de final de meci fiind: „Pentru arbitraj şi echipa adversă, de trei ori Trăiască!“. Ambasadorul Paul Brummell a primit şi o serie de cadouri din partea celor de la oină: o minge şi un baston de oină, o carte dedicată sportului naţional al României (enciclopedia oinei) şi un pliant cu regulile jocului, un tricou de campion şi o medalie („Vă considerăm campionul nostru!“, după cum a spus Nicolae Dobre), un tricou aniversar de la Frontiera Tomis Constanţa (care în acest an a împlinit 45 de ani de activitate) şi o diplomă de excelenţă din partea Federaţiei Române de Oină, cu ocazia împlinirii a 85 de ani de la înfiinţarea forului. 

Viitor foarte frumos 

După meci, ambasadorul Paul Brummell a spus: „A fost o experienţă deosebită, cred că acum sunt mult mai roşu la faţă, din pricina efortului. Oina este un sport foarte activ şi interesant. Toţi jucătorii alcătuiesc o echipă adevărată. Sunt sigur că oina va avea un viitor foarte frumos, atât în România, cât şi peste graniţă. Voi practica în continuare oina cu mare plăcere, voi urmări competiţiile şi noutăţile şi voi promova acest sport“. 

A gândit jocul 

Nicolae Dobre a apreciat evoluţia şi implicarea în joc a distinsului oaspete. „Am avut onoarea de a-l găzdui pe domnul ambasador pe acest teren de oină plin de istorie, pe care se antrenează campioana României, Frontiera Tomis Constanţa, iar acum s-a antrenat şi un reprezentant de seamă al Marii Britanii. Vreau să-i mulţumesc domnului ambasador că este alături de sportul naţional al României. În timpul jocului, s-a descurcat foarte bine. În primul rând, mi-a plăcut că a gândit. Execuţiile sale nu au fost comparabile cu cele ale jucătorilor de la Frontiera Tomis, dar era şi normal, ei sunt campionii României, însă a gândit jocul. Când a intrat la partea de prindere, efortul şi-a spus cuvântul. A văzut pe pielea sa că acest sport solicită mai multe calităţi, efortul fizic, inteligenţa şi îndemânarea. Domnia sa a fost prezent şi la Cupa Regelui, unde a lovit mingea cu bastonul, iar astăzi (n.r. ieri) a trecut prin toate etapele jocului. Spre bucuria mea, s-a descurcat în toate. Mai mult decât atât, mă bucură faptul că doreşte să promoveze oina în continuare“, a arătat preşedintele FRO.

Încântaţi de interesul acordat oinei 

Căpitanul Frontierei Tomis, Mihai Georgescu, a spus că el şi colegii săi au fost onoraţi de prezenţa ambasadorului Paul Brummell. „Suntem încântaţi de interesul său acordat oinei. Am văzut că se implică, îi place. Nu am avut întreaga echipă la dispoziţie, astfel că nu am putut demonstra astăzi (n.r. ieri) adevărata noastră valoare. Oina merită promovată. Cine aude de ea întreabă dacă mai există şi dacă se mai joacă. Mulţumim Gărzii de Coastă că este alături de echipa noastră. Încercăm să ducem cât mai sus sportul naţional al României. Oina a început să prindă şi la copii“, a precizat Mihai Georgescu.

Merg cu oina în Marea Britanie 

Cu ocazia evenimentului de ieri, au fost purtate discuţii legate de sporturi asemănătoare care se practică în Marea Britanie, pentru a stabili o posibilă colaborare. „De curând, fac parte dintr-o structură de promovare la nivel european a sporturilor tradiţionale (n.r. a fost ales în Consiliul de Administraţie al Asociaţiei Europene a Jocurilor şi Sporturilor Tradiţionale, ca vicepreşedinte) şi, în cadrul acesteia, am ca sarcini extinderea sporturilor tradiţionale. Vom merge cu oina probabil în Marea Britanie, domnul ambasador ne-a lansat o invitaţie în acest sens. Au sporturi similare, pe care sperăm să le aducem şi în România. Vom face un plan concret la nivelul ambasadei, în care vom stabili paşii următori pentru a promova împreună sporturile tradiţionale din ambele ţări“, a spus Nicolae Dobre.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanţa

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii