Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:57 20 11 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Alegerile din 1946, falsificate pentru instaurarea regimului comunist, readuse în atenție la Biblioteca Academiei. Documente și mărturii prezentate la Conferința Amarjar

ro

20 Nov, 2026 11:45 99 Marime text
Sediul instituției, foto: Facebook/ Biblioteca Academiei Române

Alegerile falsificate din 19 noiembrie 1946, ultima mare încleștare pentru păstrarea României în lumea liberă, înainte de dictatură, au fost prezentate detaliat în Conferința Amarjar care s-a desfășurat ieri, în amfiteatrul de la Biblioteca Academiei, transmite un comunicat din partea Asociației Armajar.

Documente românești, rapoarte diplomatice, fotografii și ziare de epocă au conturat „o farsă” la scară națională, cu inversarea scorului dintre partidele istorice și comuniști. În Marea Adunare Națională, abia inventată prin desființarea abuzivă a Senatului, prietenii Armatei Roșii de ocupație au primit 69,8% din locuri, adică 348.

Această primă conferință de istorie recentă, din seria organizată de Asociația Amarjar, organizația care a luat naștere în contextul închiderii Europei Libere, a fost moderată de redactorul-șef al Revistei Historia, Ion M. Ioniță, și a fost deschisă de președintele Colegiului CNSAS, Constantin Buchet.

Prelegerile panelului din care au făcut parte Ion-Andrei Gherasim, președintele Fundației Coposu, Silviu B. Moldovan, director CNSAS, istoric și cercetător, Andreea Păiș, regizor, Mara Dumitrache, studentă la Istorie, și Elena Vijulie Tănase, președintele Asociației Amarjar și fost director Europa Liberă, au desenat în câteva ore scena dramatică a unei țări care s-a apărat din toate puterile de urmările ocupației militare a Uniunii Sovietice (1944-1958).

Vă stăm la dispoziție, la cerere, cu transcriptul conferinței, rapoarte diplomatice și fotografiile oferite cu generozitate de Arhivele Naționale, în scop de informare și educativ.

Organizate de guvernul pro-sovietic Petru Groza, alegerile din 19 noiembrie 1946 au avut loc într-o atmosferă de violență, agresivitate și confuzie întreținută atât de Partidul Comunist și aliații lor din „Blocul Partidelor Democrate”, cât și de guvern, prin schimbarea rapidă a legislației electorale, politizarea masivă a organismelor de verificare și control, localizarea secțiilor de votare departe de centrul localităților sau în fabrici și uzine controlate de sindicate aflate sub presiune politică, acordarea dreptului de vot Armatei care fusese epurată sistematic și încurajarea unor grupuri paramilitare care acționau pentru intimidarea populației și a partidelor istorice.

Potrivit memoriilor, plângerilor oficiale înaintate de PNȚ, PNL și Partidul Social Democrat independent, rapoartelor diplomatice (inclusiv sovietice), dar și instrucțiunilor Partidului Comunist (nedistruse de unii destinatari, cum cereau chiar în textul lor), cele mai frecvente metode de fraudă au fost:
  • Umplerea urnelor cu buletine de vot deja ștampilate pe sigla Soarele/Blocul Partidelor Democratice și sigilarea lor;
  • Blocarea accesului reprezentanților partidelor de opoziție și a asistenților lor în secțiile de votare;
  • Împiedicarea accesului alegătorilor în secțiile de votare;
  • Păstrarea buletinelor de vot pe masă, nesecretizate după exercitarea votului și chiar exercitarea votului fără posibilitatea secretizării lui;
  • Votare fără ștampilarea cărților de alegător, ceea ce a permis votul multiplu;
  • Lipsa magistraților neutri din comisiile electorale județene sau centrale.


Aceasta, pe lângă minciunile politice că nu vor impune colectivizarea și că nu vor instaura un regim ateu, ca în URSS.

O altă mare sursă de alarmă cu privire la furtul de voturi petrecut în noiembrie 1946 este faptul că rezultatele au fost anunțate abia pe 22 noiembrie, deși în România interbelică voturile numărate începeau să fie anunțate din noaptea alegerilor și, cu siguranță, a doua zi.

Surse diplomatice și interne, confirmate de studii istoriografice recente (Târău, 2005, reconstituie votul real din câteva județe transilvănene, de exemplu), arată că guvernul Groza, prin Ministerul de Interne, Teohari Georgescu (agent sovietic), „comitete de supraveghere” și alte structuri arondate Partidului Comunist condus de Gheorghe Gheorghiu-Dej, Ana Pauker (agent sovietic) și Vasile Luca (agent sovietic), au folosit cele trei zile și nopți pentru falsificarea votului la scară națională.

Totul a fost îmbrăcat într-un climat de violență și diversiune care nu afecta doar zonele izolate, de la țară, ci și marile orașe, inclusiv Bucureștiul. Nu întâmplător, tânăra regizoare Andreea Păiș a inclus în prezentarea ei diversiunile orchestrate de comuniști la manifestațiile din 24 februarie legate de guvernul Rădescu (ultimul guvern ne-sovietizat al României), respectiv 8 noiembrie 1945, în sprijinul Regelui Mihai și a forțelor pro-occidentale din România. Astfel, în primul caz, indivizi înarmați au tras asupra mulțimii care protesta contra lui Rădescu, premierul fiind acuzat ulterior de represiune sângeroasă; în al doilea, între manifestanții pașnici au intrat camioane cu muncitori înarmați cu răngi (precursori ai minerilor din 14-15 iunie 1990).

„Ziarul Scânteia a amplificat situația și a vorbit despre faptul că au fost 10, 15 victime. De fapt, au fost 4 sau 5. S-a dovedit că Armata Română nu a tras, a tras gloanțe oarbe. Ce s-a dovedit la examinare a fost că victimele aveau răni cauzate de niște gloanțe care nu puteau fi decât din armata sovietică, pentru că erau de calibrul mic și Armata Română nu deținea așa ceva. L-au numit pe Rădescu „călău” și au dat vina pe el. Deci presiunea a devenit din ce în ce mai mare și pentru modul de guvernare al regelui Mihai”, a explicat Andreea Păiș, prezentând fotografii din ANR ce ilustrau diversiunea de tip 13 iunie, din februarie 1945.


Tânăra regizoare observă că, în timp ce în presa țărănistă, liberală sau independentă incidentele violente sunt descrise în detaliu, ziarele Scânteia (oficiosul Partidului Comunist) sau altele pro-sovietice inversează victimele cu agresorii, dar fără nume, prenume, locație exactă, o formă gravă de manipulare.

„Practic, recurgeau la foarte multe măsuri de intimidare, de violență”, spune ea. „În ziarul Dreptatea o să vedem mai departe că sunt menționate aceste evenimente cu subiect și predicat, în ideea că numite victimele. E numită aproape și ora la care se întâmplă atacul, de către cine a fost făcut, în ce context și așa mai departe. În vreme ce în ziarul «Scânteia» vom observa că se plâng de violențele maniștilor, însă nu numesc niciodată absolut nimic, ci doar improvizează un paragraf fără date, fără victime, fără nimic. Pur și simplu hoții strigă «Hoții!»”.


În ciuda tuturor formelor de presiune, în noiembrie 1946, majoritatea românilor era sigură că alegerile vor fi câștigate de forțele pro-occidentale. Iată mărturia lui Annie Bentoiu, în prezentarea Marei Dumitrache, studentă la Istorie, Universitatea București: „În după-amiaza aceea am trăit o senzație de liniște fericită, ca după o bătălie în sfârșit câștigată sau mai curând, sentimentul unei ordini restaurate în drepturile ei firești”, pentru ca pe 23 noiembrie, când se publică rezultatele oficiale, să spună: „Anunțul a căzut ca un cuțit de ghilotină”.


Vorbitorii de la conferința „80 de ani de la alegerile falsificate din 19 noiembrie 1946” au punctat faptul că studiul perioadei de tranziție (1944-1947) de la un regim democratic la dictatură poate furniza prezentului o expertiză valoroasă, mai ales că traversăm un moment în care libertatea se află sub asaltul autoritarismului. În lipsa unei opoziții eficiente, lucrurile se pot agrava.

Relevant din acest punct de vedere este transcriptul original al ultimei întâlniri dintre președintele PNȚ, Iuliu Maniu, și Regele Mihai, din iunie 1947, cu o lună înainte ca Maniu să fie arestat în contextul înscenării de la Tămădău, prezentat de dl. Ion-Andrei Gherasim drept epilog la povestea tulburătoare a alegerii bunicii sale, Mara Lazăr, deputată de Maramureș, după ce soțul ei, țărănistul Ilie Lazăr, fusese arestat cu puține zile înainte de alegeri.

Imposibilitatea în care s-au aflat forțele democratice ale României de a respinge frauda și de a anula „farsa” din 19 noiembrie 1946 (calificativul apare în sinteza diplomatică britanică pentru anul 1946) a dus la sporirea represiunii în întreaga țară și în rândurile partidelor care protestau față de ocupația sovietică și chiar la riscul înglobării României în URSS.

„Oamenii sunt arestați, mai bine zis sechestrați în cap de noapte, fără citațiune, fără audiere, fără a li se comunica motivul arestării și fără a fi pus în curs o procedură de orice natură în contra lor. Fără mandat de arestare, fără mandat de urmărire, ei sunt reținuți în acest timp îndelungat și nu li se comunică nici măcar motivul deținerii lor. În arest sunt ținuți sub un regim de teroare, inumană, parcă anume menită ca respectivii să moară prin inaniție (…) Este o rușine pentru neamul românesc și pentru cei ce-l conduc astăzi, un astfel de tratament, dar mai ales este intolerabil pentru Majestatea Voastră, care este șeful efectiv al întregii puteri executive în Stat, deci și a puterii judecătorești și a tuturor mijloacelor de convingere sau de penalitate”, îi spunea Iuliu Maniu Regelui, care i-a răspuns că știe situația și cere necontenit guvernului îndreptarea ei.


Faptul este dovedit de nenumărate rapoarte diplomatice transmise de la București, în perioada 1946-1947, inclusiv sovietice, prezentate de Elena Vijulie Tănase. Astfel, raportul transmis de ministrul de Externe adjunct al URSS, Andrei Ianureevici Vîșinski însuși, din București, la Moscova, pe 1 ianuarie 1946, după discuții cu Regele Mihai, care ceruse prin greva regală de cinci luni guvern reprezentativ. Emisarul sovietic însuși notează că, în prezența lui Harriman (ambasadorul SUA la Moscova) și Kerr (ambasadorul britanic la Moscova), Regele Mihai a cerut „neutralizarea” Ministerului de Interne înainte de alegeri, dar că răspunsul său a fost că „nu se poate pune problema”. Rapoartele anglo-americane relevă că inclusiv protestele americane și britanice care vor urma, vizavi de abuzurile și brutalitățile din 1946, erau primite la Moscova sau București fie cu „nu avem dovezi”, fie cu argumentul că obiecțiile la politicile guvernului Groza trebuiau formulate de toate cele trei Mari Puteri și, cum URSS nu confirma vreo problemă, discuția devenea inutilă.

Actualitatea acestor informații, a concluzionat președintele CNSAS, Constantin Buchet, ține de modul în care pot fi apărate valorile democratice, astfel încât ceea ce au trăit contemporanii alegerilor falsificate din 1946 „să nu se mai întâmple niciodată”.

„Este esențial să ne facem datoria de a transmite din generație în generație memoria, tradiția și tot ceea ce au simțit oamenii cărora le datorăm astăzi poziția noastră. Fără ei, noi nu ne-am fi aflat în aceste circumstanțe, în acest amfiteatru, nu am fi vorbit liber. Concluzia cu care vreau să plecați astăzi, după prezentarea mea, este că trebuie să ținem cu dinții de libertatea noastră. Cu dinții. Să nu o lăsăm și să nu-i dăm drumul, indiferent ce se întâmplă, pentru că nici ei n-au făcut-o. Și contextul era de 10, 20, 30 de ori mai rău”, și-a încheiat studenta Mara Dumitrache, de 20 de ani, lista de mărturii ale unor votanți din 1946.


19 noiembrie 1946 a fost momentul decisiv al acaparării puterii și al pseudo-legitimării noului regim politic impus de Moscova prin falsificarea brutală a alegerilor, cu un scor oficial de 69,8%, diferit de situația reală, estimată de istorici la circa 10-12%.

Conferințele Amarjar de Istorie Recentă sunt lunare și vor avea loc în Sala Amfiteatru a Bibliotecii Academiei, în fiecare a treia joi din lună, începând cu ora 9.00 până la ora 13.00. 

Cea de-a doua Conferință Amarjar de Istorie Recentă, „Timișoara, 17 decembrie: «Uită-te la mine când vorbesc cu tine!»”, este programată joi, 17 decembrie.





Citește și:
Ruperea de MoscovaAdevărul din arhivele mandatului Președintelui Emil Constantinescu 1996-2000

Ti-a placut articolul?

Comentarii