Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
12:28 29 11 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Directori din CJC și oameni de afaceri, condamnați definitiv. S-a cerut rejudecarea dosarului! Care este răspunsul judecătorilor de la Înalta Curte

ro

20 Oct, 2020 00:00 2270 Marime text
  • Dosarul a fost instrumentat de Andrei Bodean, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța.
  • În noiembrie 2014,  DNA a dispus trimiterea în judecată a 19 inculpați (persoane fizice și juridice), în legătură cu un presupus prejudiciu de peste 30 de milioane de lei în dauna Consiliului Județean Constanța și a peste 1 milion de lei în dauna statului român.
  • Pe data de 11 iulie 2019, Înalta Curte a soluționat definitiv acest dosar, micșorând pedepsele aplicate în primă instanță și dispunând o serie de achitări.
 
Dosarul care a cutremurat atât Consiliul Județean Constanța, cât și mediul de afaceri din Constanţa nu va fi rejudecat! Decizia este definitivă și a fost luată de judecătorii de la Înalta Curți de Casație și Justiție a României, care au respins acțiunea formulată de Nicuşor Daniel Constantinescu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa.
 

Decizia oficială 

 
„Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare declarată de contestatorul Constantinescu Nicuşor Daniel împotriva deciziei nr. 239/A din data de 11 iulie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 6854/2/2014. Obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15 octombrie 2020“.
 
Acest dosar a fost instrumentat de Andrei Bodean, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța, care, în noiembrie 2014,  a dispus trimiterea în judecată a 19 inculpați (persoane fizice și juridice), în legătură cu un presupus prejudiciu de peste 30 de milioane de lei în dauna Consiliului Județean Constanța și a peste 1 milion de lei în dauna statului român.
 

Nicușor Constantinescu, cea mai mare pedeapsă

 
Așa cum precizam și mai sus, cea mai mare pedeapsă în acest proces a primit-o Nicuşor Daniel Constantinescu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, respectiv 10 ani de închisoare.
 
Amintim că, în primă instanţă, Ana Maria Trancă, judecător al Curţii de Apel Bucureşti, a dictat, în luna iulie 2016, condamnarea lui Nicuşor Daniel Constantinescu la 15 ani de închisoare.
 
În continuare, în acest dosar au fost condamnați și alți angajați ai CJC, precum și oameni de afaceri. În total, Ana Maria Trancă a dictat în primă instanță 70 de ani de închisoare.
 
Pe data de 11 iulie 2019, Înalta Curte a soluționat definitiv acest dosar, micșorând pedepsele aplicate în primă instanță și dispunând o serie de achitări. În final, Nicuşor Daniel Constantinescu a fost condamnat în prezenta cauză  la zece ani de închisoare cu executare.
 

Decizia Curții Supreme

 
Prin decizia penală nr. 239 din 11.07.2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât următoarele pedepse definitive:

 
Nicușor Daniel Constantinescu, fostul președinte al Consiliului Județean Constanța, zece ani de închisoare.
 
Gâmbuțeanu Adrian George – trei ani de închisoare.
 
Victor Aurelian Coman și Daniel Dan Popa, administratori ai SC Rom Coman SRL, la data faptelor, la câte o pedeapsă de 5 ani și 4 luni închisoare.
 
Felicia Tăicuțu, fost director general al Direcției Generale Economico - Financiare din cadrul Consiliului Județean Constanța, - 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 6 ani.
 
Constantin Vlăducă, inginer în cadrul Serviciului Utilități Publice din cadrul Consiliului Județean Constanța, la data faptei, la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 ani.
 

Amenzi și pentru firme

 
Ene Gică, inginer silvic, 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani.
 
SC Rom Coman SRL, la pedeapsa principală constând în plata unei amenzi penale de 100.000 lei și pedeapsa complementară constând în dizolvarea societății, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit în formă continuată.
 
Florin Georgel Onescu, primar al comunei Lipnița, și Nela Geileanu, secretar al comunei Lipnița, la data faptei, la câte o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani.
 
Costică Zelca, administrator al SC Stop SRL, la data faptei, la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 6 ani.
 
SC Stop SRL – amendă penală de 400.000 lei.
 
Ionuț Țițimeaua, director general al Direcției Generale de Administrație Publică și Juridică din cadrul Consiliului Județean Constanța, la data faptei, la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani.
 
Pârvu Tudorel și Gavrilă Dima Bogdan Teoniu, directori generali ai Direcției Buget Finanțe din cadrul Consiliului Județean Constanța, la data faptei, la câte o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani.
 

Achitări

 
Instanța a decis achitarea inculpaților Cenușă Titi, arhitect șef în cadrul Direcției Generale de Urbanism și Lucrări Publice a Consiliului Județean Constanța, Simion Lucian, șef al Serviciului Utilități Publice din cadrul Consiliului Județean Constanța și Darie Ruxandra Luminița, notar public, la data faptelor, pentru infracțiunile reținute în sarcina lor, întrucât faptele nu sunt prevăzute de legea penală.
 
Înala Curte a luat act că persoana vătămată Consiliul Județean Constanța nu s-a constituit parte civilă în cauză și a confiscat de la inculpații Coman Victor Aurelian și Popa Daniel Dan suma de câte 7.184.628,81 lei.
 
Citește și:
 
Dosar cu un prejudiciu imens! Ce se va întâmpla azi la Tribunalul Constanța

Investiție imobiliară pe malul lacului Siutghiol. Un nou scandal cu iz arheologic. Direcția pentru Cultură cere diagnostic de la specialiști. Investitorul a făcut plângere la DNA (documente)
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii