Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
15:10 25 06 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cum va arăta laboratorul RMN al Spitalului Judeţean Constanţa. Date din proiectul tehnic

ro

14 May, 2018 00:00 1751 Marime text
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa a prezentat la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa memoriul proiectului „Amplasare aparat imagistică Sigma Explorer 1,5T, nivel 1 - parter - corp ambulatoriu“, în vederea obţinerii acordului de mediu.
 
„Este vorba despre echipamente performante de imagistică medicală, constând într-un aparat de rezonanţă magnetică şi un sistem de arhivare a imaginilor medicale (PACS), achiziţionate de Ministerul Sănătăţii. Acum suntem în faza obţinerii avizelor. Sper că în toamnă laboratorul va fi funcţional“, a declarat, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa, managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, Cătălin Grasa.
 
Precizăm că ambulatoriul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa cuprinde spaţii pentru diagnosticare afecţiuni, tratamente şi diverse servicii sterilizare, farmacie. Obiectul documentaţiei tehnice constituie amenajarea unei clinici de imagistică prin rezonanţă magnetică în cadrul proiectului privind reforma sectorului sanitar „Îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei sistemului sanitar“, derulat de Ministerul Sănătăţii, într-un spaţiu utilizat ineficient între clinica de sterilizare şi unitatea primire-predare rufe, clinica de reumatologie, cu acces din holul de acces la unităţile de imagistice existente, clinica de urgenţă, angiograf, circulaţie majoră existentă. Spaţiul existent necesită recompartimentări funcţionale cu panouri din rigips, parţial cu conţinut de barită.
 
Spaţiul avut la dispoziţie s-a organizat astfel: zona RMN, zona sală de examinare, zona auxiliare. Zona RMN cuprinde camera cu aparatul RMN, camera tehnică şi camera de comandă. Pacientul va trece prin camera de dezbrăcare-îmbrăcare în camera cu aparat RMN, unde este aşezat pe examinator şi urmărit prin glasvandul montat între camera de examinare şi camera de comandă. Accesul pacientului se poate realiza prin coridorul central care deserveşte toate funcţiunile din nivelurile 1 şi 2 ale ambulatoriului, fie din exterior. Alte spaţii care vor fi amenajate sunt: birou medic cu grup sanitar propriu, grupuri sanitare publice, anexe gospodăreşti.
 
Aparatul RMN se va instala într-o cameră tip Faraday şi va fi furnizat de firma care asigură livrarea şi montajul aparatului de specialitate, respectiv General Electric Medical Sistems Romania SRL. RMN-ul va fi amplasat într-o încăpere de cca 25 mp, cuşca Faraday necesară izolării magnetului este livrată şi montată de furnizor, împreună cu elementele de finisaj al pereţilor şi al pardoselilor, inclusiv cu uşa specială de acces în încăpere (1.200 mm) şi cu glasvandul ce permite urmărirea desfăşurării examinării. În această sală vor există rafturi de lemn necesare depozitării antenelor şi accesoriilor instalaţiei RMN.
 
Laboratorul se amenajează într-un spaţiu construit existent în cadrul clădirii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei“ Constanţa fără a afecta clinicile existente, alte funcţiuni din unitate sau clădiri învecinate.
 

Achiziţionate de Ministerul Sănătăţii

 
Reamintim că echipamentele performante de imagistică medicală, constând într-un aparat de rezonanţă magnetică şi un sistem de arhivare a imaginilor medicale (PACS), sunt achiziţionate de Ministerul Sănătăţii, cu finanţare din partea Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD), în cadrul proiectului privind reforma sectorului sanitar Îmbunătăţirea Calităţii şi Eficienţei Sistemului Sanitar - împrumut nr. 83620-RO.
 
În luna ianuarie 2018, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Marius Horia Ţuţuianu, a participat la sediul Guvernului României, la semnarea acestor contracte. Cu ajutorul acestei aparaturi, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei“ Constanţa îşi va reduce considerabil cheltuielile generate de achitarea serviciilor de imagistică unui operator privat, iar banii economisiţi vor fi redirectionaţi către alte secţii din cadrul spitalului.
 
„Valoarea acestor echipamente este inestimabilă pentru noi, având în vedere că oferă pacienţilor posibilitatea de a fi diagnosticaţi mult mai repede şi cu precizie mai mare. Este esenţial ca Spitalul Judeţean Constanţa să deţină echipamente medicale performante, mai ales în contextul în care, în timpul sezonului estival, numărul pacienţilor creşte, având în vedere că pe litoral ajung vara chiar şi un milion de vizitatori“, a precizat Marius Horia Ţuţuianu.
 
Alături de preşedintele Consiliului Judeţean, la semnarea contractelor a fost prezent şi managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei“ Constanţa, Cătălin Grasa.
 
Menţionăm că, în acest moment, în cadrul Spitalului Judeţean Constanţa, servicii de imagistică oferă doi operatori privaţi: Medimar Imagistic Services şi Pozimed. La momentul semnării contractelor de finanţare, ministrul Sănătăţii de la acea vreme a declarat că niciun aparat de imagistică achiziţionat prin intermediul unui împrumut de la Banca Mondială nu va fi livrat pentru a sta în cutie, iar aparatele vor fi redirecţionate în situaţia în care nu se va găsi loc în unităţile medicale în care trebuie să funcţioneze.
 
Citeşte şi:
 
Laboratorul RMN al Spitalului Judeţean Constanţa aşteaptă un aviz. Când va deveni funcţional. Ce spune managerul Cătălin Grasa

Privaţii care asigură servicii de imagistică ies din schemă. Din septembrie, RMN-ul Spitalului Judeţean Constanţa va putea fi utilizat doar în baza asigurării de sănătate
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii