Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
13:19 22 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanţa face din nou notă separată! Judeţul cu doi subprefecţi. De la UDTTMR şi PSD

ro

15 May, 2012 00:00 3331 Marime text

montaj.jpgSe vehiculează zilele acestea prin diverse medii o variantă despre care s-a mai discutat în trecut, un prefect şi doi subprefecţi care să conducă reprezentanţa Guvernului în teritoriu.

Exact pe vremea când noua coaliţie „înfiripată pe picior" s-a pomenit că tocmai trebuie să preia puterea. Soluţia-surpriză se referă la o decizie care îi va lăsa pe mulţi constănţeni cât de cât cunoscători ai realităţilor politice autohtone cu gura căscată.

Prefectura Constanţa tocmai căzuse, „conform algoritmului" (cuvânt magic, dar cam sinistru, de care deja ne-am plictisit auzindu-l) că-i repartizată liberalilor sau cel puţin unui tehnocrat susţinut de PNL. Deşi oficial, prin vocea lui Nicuşor Constantinescu, social-democraţii au declarat că n-au nimic împotriva prefectului Bogdan Huţucă, pe la spate au încercat să-şi impună propriul om, dar nu s-a prea putut, pentru că Victor Ponta nu va numi niciodată un prefect la cheremul tandemului Mazăre - Constantinescu. În schimb, un subprefect ar fi floare la ureche, nu? Social-democraţii au prins ideea din zbor... şi zbârrr cu ea la Bucureşti.

PSD vrea măcar un post de subprefect...

subrefect-AidunCurt-mola.jpgPSD-ul lui Mazăre şi al lui Constantinescu face presiuni pentru obţinerea unui post de subprefect, în condiţiile în care judeţul Constanţa are deja un post de subprefect, care aparţine minorităţilor naţionale (UDTTMR), în persoana lui Aidun Curt-Mola. Deputatul UDTTMR, Amet Aledin, a precizat că nu se pune problema ca Uniunea să nu păstreze postul de subprefect, cu atât mai mult cu cât Curt-Mola ar fi primit de la cabinetul Ponta şi hârtia care face dovada continuităţii mandatului său. „În schimb, am înţeles că s-ar mai înfiinţa un post de subprefect", a mai spus deputatul. UDTTMR şi-a păstrat postul de subprefect în urma protocolului încheiat la nivel naţional pentru susţinerea în Parlament a Guvernului Ponta.

Prefectul Huţucă: „Ştiu că au fost negociate posturile înaintea numirii mele!"

Contactat telefonic, prefectul judeţului, Bogdan Huţucă, a declarat că nu are prea multe informaţii legate de înfiinţarea celui de-al doilea post de subprefect pentru judeţul Constanţa. „Nu cunosc prea multe pe acest subiect, am înţeles că posturile au fost negociate înainte venirii mele în Prefectură. N-am nicio informaţie despre nominalizări", spune Huţucă.

Ministrul Dobre: „Nu s-a luat încă nicio decizie cu privire la Constanţa, vom vedea!"

Secretarul de stat în Ministerul Administraţiei şi Internelor responsabil cu activitatea Prefecturilor, Victor Paul Dobre, a declarat pentru Ziua de Constanţa că deocamdată nu s-a luat o decizie cu privire la judeţul nostru. „După câte ştiţi, nu a mai fost nicio şedinţă de Guvern în afara celei în care a fost anunţat un nou prefect de Constanţa. Cu privire la cel de-al doilea post de subprefect, nu s-a luat o decizie clară. Constanţa este un judeţ mare, ar putea avea doi subprefecţi, dar vom vedea dacă va fi aşa", susţine Dobre. Cu privire la faptul că deja PSD Constanţa vehiculează pe surse numele celui care urmează să preia cel de-al doilea post de subprefect, Victor Paul Dobre a precizat: „Trăim într-o ţară liberă, în care fiecare îşi poate face orice socoteală doreşte!"

subprefect-RaduVolcinschi011.jpgRadu Volcinschi se pregăteşte, potrivit surselor, să devină subprefectul judeţului, în cazul în care în viitoare şedinţă de Guvern se va face o concesie deloc surprinzătoare judeţului de la malul mării.

Alianţa Dreptate şi Adevăr a instituit moda tandemului de subprefecţi

Moda tandemului de subprefecţi a fost instituită în 2005 de Guvernul instalat în urma câştigării alegerilor de către Alianţa Dreptate şi Adevăr.

În timpul mandatului de prefect al liberalului Dănuţ Culeţu, subprefecţii judeţului au fost Claudiu Palaz şi Cosmin Andrei. Ulterior, prefect a devenit Claudiu Palaz, care l-a avut subprefect pe Mircea Iustian şi a funcţionat cu un post de subprefect vacant. Guvernul Boc IV a decis reducerea numărului de funcţionari în administraţie şi a redus şi schema din Prefecturi, astfel încât la nivel judeţului Constanţa a rămas doar un post de subprefect, în persoana lui Aidun Curt-Mola.

Gheorghe Martin (fost prefect): „Schema cu doi subprefecţi nu este în regulă"

Unul dintre foştii prefecţi ai judeţului, Gheorghe Martin, este de părere că revenirea la schema de funcţionare cu două posturi de subprefecţi este inutilă şi nu ajută cu nimic activitatea din Prefectură. „În timpul mandatului meu nu a existat această aberaţie legislativă, slavă Domnului. Eu pledez pentru existenţa secretarului general al Prefecturii, care întotdeauna trebuie să fie de profesie jurist şi nu un fitecine, numit politic. Secretarul general are în subordinea sa activitatea de verificare a legalităţii documentelor din teritoriu, fie că vorbim de hotărâri de consilii, fie că vorbim de dispoziţii de primar. El face munca grea în Prefectură", a declarat fostul prefect PSD, Gheorghe Martin.

Ti-a placut articolul?

Comentarii