Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:46 07 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Atenție, constănțeni! Au intrat în vigoare noile reglementări de trafic în zona Delfinariu din municipiu

ro

07 Mar, 2022 00:00 5821 Marime text
  • A fost reconfigurat carosabilul la intersecția străzii Soveja cu bulevardul Mamaia
  • Conducătorii auto care circulă pe direcția străzii Soveja către bulevardul Mamaia beneficiază, din acest weekend, de o bandă suplimentară de stocare și virare stânga
  • Elementele de trafic au fost reorganizate astfel: două benzi pentru virarea la stânga, o bandă pentru direcția înainte către strada Zorelelor și o bandă pentru virarea la dreapta pe bulevardul Mamaia
  • Această reconfigurare reprezintă cea de-a doua etapă a procesului de reproiectare a fluxurilor de trafic din zona Delfinariu
  • Vergil Chițac a semnat o dispoziție referitoare la exproprierea imobilelor proprietate privată pentru amenajarea zonei adiacente accesului principal în Complexul Muzeal de Științe ale Naturii prin fluidizarea circulației pe bulevardul Mamaia

 
A fost reconfigurat carosabilul la intersecția străzii Soveja cu bulevardul Mamaia.

Astfel, conducătorii auto care circulă pe direcția străzii Soveja către bulevardul Mamaia beneficiază, din acest weekend, de o bandă suplimentară de stocare și virare stânga.

Elementele de trafic au fost reorganizate astfel: două benzi pentru virarea la stânga, o bandă pentru direcția înainte către strada Zorelelor și o bandă pentru virarea la dreapta pe bulevardul Mamaia.

Această reconfigurare reprezintă cea de-a doua etapă a procesului de reproiectare a fluxurilor de trafic din zona Delfinariu, după reconfigurarea accesului la McDrive (situat la intersecția bulevardului Mamaia cu strada Soveja) și reorganizarea sistemului de circulație la intersecția bulevardului Mamaia cu strada Zorelelor.

Soluția propusă a fost identificată de experți în sistematizare rutieră și adoptată în cadrul Comisiei de Circulație din care fac parte reprezentanți ai tuturor instituțiilor decizionale în privința organizării traficului rutier.

Măsură a fost avizată și de Inspectoratul de Poliție Județean Constanța – Serviciul Rutier.
 
Noile reglementări au fost semnalizate prin indicatoare de informare și marcaje rutiere.
 
Vă reamintim, luna trecută, primarul Vergil Chițac a semnat o dispoziție referitoare la exproprierea imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul obiectivului de investiții de utilitate publică și de interes local „Amenajarea zonei adiacente accesului principal în Complexul Muzeal de Științe ale Naturii prin fluidizarea circulației pe bulevardul Mamaia.
 
Valrom Invest și Ion Oprică sunt deținătorii celor trei terenuri Suma totală pe care o vor primi f de la autoritatea locală este de 105.735 euro.
 
Sumele aferente despăgubirilor sunt consemnate la CEC Bank, potrivit municipalității Dispoziția are titlu executoriu, fără alte formalități, pentru predarea bunurilor imobile.

 
Terenul unde se vor face amenajări, în suprafaţă de 1.700 mp, din care aproximativ 920 mp sunt proprietăţi private, va face obiectul unei exproprieri de utilitate publică conform Legii 255/2010. Diferenţa de 800 mp reprezintă domeniul public al municipiului Constanţa.
 
 
PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
 
Citește și:

Chițac a semnat dispoziția referitoare la exproprierea imobilelor de la Delfinariu. Cine sunt proprietarii și câți bani vor primi de la Primărie?(DOCUMENTE)

Cine sunt proprietarii parcării de la Delfinariu, expropriați de CLM, la propunerea primarului Făgădău? Ce despăgubiri votează aleșii locali (document)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii