Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:26 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Apune epoca lui Nicuşor Constantinescu Preşedintele CJC, suspendat din funcţie de prefectul Volcinschi?

ro

08 Aug, 2014 00:00 5464 Marime text
 
 
Consiliul Judeţean Constanţa (CJC) a rămas fără liderul suprem în urmă cu patru luni. Nicuşor Constantinescu este plecat de atunci, cu încuviinţarea organelor legii, în Statele Unite ale Americii, pentru a se trata de cancer. Deşi nu este fizic prezent în România, situaţia sa legală este în continuare un subiect intens dezbătut de instanţe. Ieri, preşedintele Nicuşor Constantinescu a primit mandat de arestare preventivă, după ce Curtea de Apel Bucureşti a menţinut decizia în acest sens luată de Tribunalul capitalei. Mai-marele CJC a fost deferit justiţiei de procurorii Anticorupţie în două cauze separate. În condiţiile date, Nicuşor Constantinescu nu numai că riscă să fie adus în ţară de către instituţiile legale abilitate, dar prefectul judeţului Constanța, Radu Volcinschi, trebuie să respecte litera legii şi să emită ordinul de suspendare din funcţie a preşedintelui CJC.

Începutul sfârşitului în dosarele lui Nicuşor Constantinescu

Pe 25 aprilie, DNA Constanţa a dispus trimiterea în judecată a lui Nicuşor Constantinescu, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată.

Citeşte rechizitoriul aici

Ulterior, pe 27 mai, şeful CJC a fost trimis în judecată, sub control judiciar, şi de procurorii DNA de la Secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie, alături de Adrian George Gâmbuţeanu, directorul general al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri (RAJDP) Constanţa. Despre faptele care fac obiectul acestui dosar, puteţi citi în rechizitoriul prezentat aici

Legea nu este de partea lui Nicuşor Constantinescu

Legea nr. 215/2001, republicată şi completată cu modificările ulterioare, stipulează, în articolul 71, că:
(1) Mandatul preşedintelui de consiliu judeţean se suspendă de drept numai în cazul în care acesta a fost arestat preventiv. Măsura arestării preventive se comunică de îndată de către instanţa de judecată prefectului care, prin ordin, constată suspendarea mandatului;
(2) Ordinul de suspendare se comunică de îndată preşedintelui de consiliu judeţean;
(3) Suspendarea durează până la încetarea situaţiei prevăzute la aliniatul (1);
(4) Dacă primarul suspendat din funcţie a fost găsit nevinovat, acesta are dreptul, în condiţiile legii, la plata drepturilor salariale corespunzătoare perioadei în care a fost suspendat.
 
Totodată, articolul 107 din aceeaşi Lege a Administraţiei publice prevede: „În cazul suspendării preşedintelui, atribuţiile acestuia vor fi exercitate de unul dintre vicepreşedinţi, desemnat de consiliul judeţean prin votul secret al majorităţii consilierilor judeţeni în funcţie“.

Prefectul Constanţei - „Am termen de 48 de ore pentru a lua măsura suspendării din funcţie“

În conformitate cu prevederile Legii nr. 215/2001, actualizată şi republicată, prefectul judeţului Constanţa, Radu Volcinschi, a declarat, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa: „Potrivit Legii nr. 215 a Administraţiei Publice, am un termen de 48 de ore de când instanţa trimite decizia pentru a lua măsura suspendării din funcţie a preşedintelui CJC şi de a emite ordinul. În funcţie de cât de repede se va face constatarea deciziei de către instanţă şi va fi trimisă Instituţiei Prefectului Judeţul Constanţa, în termen de 48 de ore voi semna decizia de suspendare din funcţie.“
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • fara nume 08 Aug, 2014 15:51 De ce ati schimba poza tovarasului Nicusor Constantinescu?