Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
19:52 08 02 2023 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Anunțul judecătorilor în cazul vaporașelor lui Mazăre!

ro

01 Dec, 2022 00:00 10199 Marime text
  • Dosarul are indicativul 6729/118/2022 și, recent, Tribunalul a stabilit ca procesul să înceapă la data de 26 ianuarie 2023, de la ora 11.30.
  • Oricare va fi decizia Tribunalului Constanța, aceasta va putea fi atacată la instanța de control, respectiv Curtea de Apel.
Secția de Contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța a stabilit data la care va fi analizată hotărârea Consiliului Local Constanța ce vizează vaporașele situate la intrările în oraș, cunoscute generic drept „vaporașele lui Mazăre“, acestea fiind amplasate în timpul fostului primar Radu Mazăre.
 
HCL prin care s-a decis casarea vaporașelor a fost atacată în instanță de către Asociația Comandanților de Navă din România, care, potivit declarațiilor lui Marius Cristian Țuțuianu, președintele Asociației, încearcă să obțină date și informații privind modalitatea prin care s-a decis starea de degradare a vaporașelor și prin care s-a decis casarea acestor nave.
 
Dosarul are indicativul 6729/118/2022 și, recent, Tribunalul a stabilit ca procesul să înceapă la data de 26 ianuarie 2023, de la ora 11.30.
 
Amintim, părți în cauză sunt Asociația Comandanților de Navă din România, în calitate de reclamant, iar Consiliul Local Constanța este pârâtul.
 
Cauza vizează cele cinci vaporașe situate la intrările în Constanța.
 
Mai exact, în dosar, este vizată Hotărârea nr. 117/31.03.2022 privind aprobarea trecerii unor bunuri mobile – mijloace fixe, din domeniul public în domeniul privat al municipiului Constanța.
 
Așa cum arătam în edițiile anterioare, prin hotărârea respectivă s-a aprobat trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului Constanța a bunurilor mobile – mijloace fixe de tip elemente navale – vedete maritime.
 
Totodată, prin aceeași HCL s-a decis că scoaterea din funcțiune, casarea și valorificarea mijloacelor fixe, proprietatea municipiului Constanța, se va face conform prevederilor legale în vigoare.
 

În plus, „se aprobă încetarea uzului / interesului public având în vedere faptul că bunurile mobile descrise în anexă sunt în stare avansată de degradare, de peste 50%, fiind necesară casarea acestora, lucrările de remediere implicând costuri foarte mari“.
 
În cadrul ședinței CLC , hotărârea a fost aprobată cu 17 voturi pentru.
 
Legat de acest proces, la momentul înregistrării dosarului la instanță, comandantul Marius Cristian Țuțuianu, președintele Asociației, a declarat, pentru ZIUA de Constanța că, prin acest demers, Asociația încearcă să obțină date și informații privind modalitatea prin care s-a decis starea de degradare a vaporașelor și prin care s-a decis casarea acestor nave.
 
„Noi ne-am adresat instanței pentru că nu ni s-a răspuns la adresa transmisă municipalității, prin care am solicitat aceste informații“, a explicat atunci cmd. Marius Cristian Țuțuianu, pentru ZIUA de Constanța.
 
„Am parcurs procedura prealabilă, dar solicitarea noastră a rămas fără răspuns. Așa că acum am făcut acest demers în instanță prin care vrem să aflăm informații cu privire la modalitatea de scoatere din uz a acestor nave“, a precizat președintele Asociației Comandanților de Nave din România.
 
În același timp, acesta a explicat că „se arată în hotărâre că gradul de degradare este unul avansat, de peste 50%, însă afirmația este făcută la modul general, nu se arată exact cât de degradă este fiecare navă în parte sau care ar fi costurile pentru întreținerea ori repararea fiecăreia dintre acestea“.
 
Așa cum am precizat anterior, dosarul a fost înregistrat pe rolul Secției de Contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța, unde urmează să se stabilească data primei înfățișări.
 
Oricare va fi decizia Tribunalului Constanța, aceasta va putea fi atacată la instanța de control, respectiv Curtea de Apel Constanța.
  
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Constănțeanul supărat. Vapoarele lui Mazăre să fie înlocuite cu excavatoarele și buldozerele lui Chițac
 
 
Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?

Comentarii