Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:38 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ziua Mondială a Libertății Presei, sărbătorită la Constanța

ro

02 May, 2017 21:34 2849 Marime text


Ziua Mondială a Libertății Presei, instituită de Adunarea Generală a ONU, în 1993, și sărbătorită anual pe 3 mai, va fi marcată și la Constanța, prin dezbaterea cu tema „Fake news în epoca post-adevăr“.

 
Evenimentul, organizat de Asociația Ziariștilor Independenți din România (AZIR), filiala românească a Asociației Jurnaliștilor Europeni (AEJ), cu sediul la Bruxelles, va fi găzduit, miercuri, 3 mai, de la ora 14.00, de Universitatea „Ovidius“ din Constanța, în Sala „Umberto Eco“ din Campus.  
 
Printre membrii AZIR care vor lua parte la dezbatere se numără: Teodora Stanciu - președinte, Adrian Valentin Moise - vicepreședinte, Doina Jela - scriitoare cu origini în Constanța, Brândușa Armanca, Cristian Franț, Andreea Dobrovie și Raluca Brumariu, dar și jurnaliști constănțeni. Întâlnirea le este dedicată jurnaliștilor, studenților de la jurnalism, dar și de la alte specializări, profesorilor, elevilor, precum și tuturor celor interesați să-și apere dreptul la o presă liberă.

 

„AZIR organizează periodic dezbateri și întâlniri ce ridică probleme legate de statutul jurnalistului, de libertatea presei și de rolul mass-media. De asemenea, are în derulare proiecte culturale și de cercetare, cu vizibilitate atât pe plan național, cât și internațional. Asociația Ziariștilor Independenți din România a ales Constanța pentru a marca acest moment întrucât este un oraș în care jurnalismul are o istorie recentă agitată, iar jurnaliștii presei locale sunt printre cei mai experimentați în lupta cu vicisitudinile de naturi diverse. Cum atacurile din ultima vreme asupra jurnalismului quality s-au înmulțit la nivel național și internațional și au anumite constante, vă invităm să le analizăm împreună, în dezbaterea cu tema «Fake news în epoca post-adevăr»“, se arată într-un comunicat de presă.


 

În comunicat se regăsește și un scurt istoric al acestei sărbători, pe care îl puteți citi în rândurile care urmează: „Ziua Mondială a Libertății Presei a fost proclamată de Adunarea Generală a ONU în anul 1993, în urma recomandării UNESCO. Data de 3 mai a fost aleasă ca reper al Declarației de la Windhoek, prin care jurnaliști au statuat principiile presei libere, în urma unui seminar UNESCO desfășurat în Namibia, în 1991. Documentul proclama necesitatea unei prese independente, pluraliste în toată lumea și caracteriza presa liberă ca esențială pentru democrație și ca un drept fundamental al omului. În fiecare an, 3 Mai este data la care se fac evaluări ale libertății de exprimare în lume, sunt respinse atacurile la independența mass media și sunt evocați jurnaliștii care și-au pierdut viețile în exercițiul profesiei lor.  Principalul eveniment internațional al Zilei Mondiale a Presei se va desfășura, în acest an, la Jakarta, Indonezia, sub titulatura «Minți critice pentru vremuri critice: rolul mass media în dezvoltarea comunităților incluzive, echitabile și pașnice». Participanții vor dezbate provocările actuale aflate în fața mass media, inclusiv curentul internațional de neoprit al atacurilor împotriva celor care fac jurnalism pentru public“.

 
Sursă foto: ZIUA de Constanța
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii