Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
08:20 16 10 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Semnal editorial „Împotriva nisipului“ Prozatorul dobrogean Paul Diaconescu - un „Pierde-Ţară“... suedez, mereu cu gândul acasă

ro

08 Jan, 2019 00:00 998 Marime text

Poate prea discret pentru cronicile elogioase pe care aveam să le descoperim odată cu „provocarea” lansată de academicianul Petre Frangopol, prozatorul dobrogean Paul Diaconescu se revelează cititorilor ZIUA de Constanţa cu ultima sa apariţie editorială, „Împotriva nisipului”, ieşită de sub tiparul Editurii Junimea din Iaşi.
 
Născut în 1933 la Constanţa, Paul Diaconescu a publicat începând din adolescenţă poezii, recenzii, reportaje în diverse reviste ale vremii, în special în „România Literară”, articolele sale adunându-se mai apoi între coperţile unei cărţi autobiografice „Memoriile unui Pierde-Ţară”.
 
„Primele note de călătorie ale cărţii prefaţează şi dau tonul unui sentiment menit să însoţească, de fapt, lectura unei cărţi în care autorul culege episoade de copilărie şi adolescenţă pentru a recupera un sens dintre dărâmăturile mutilante ale socialismului obsedantului deceniu: o copilărie în praful ars al Dobrogei, succesive mutări sub presiunea războiului şi a primilor ani care i-au urmat, dar unde toate episoadele sunt tot atâtea istorii iniţiatice şi poartă - dulce-amar şi elegant scriitoricesc - doar numele străzilor pe unde autorul ajungea să petreacă scurte perioade (...)”. (conf. dr. Alexander Baumgarten, director al Departamentului de Filosofie Premodernă şi Românească, din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj).
 
După absolvirea Facultăţii de Filologie din Bucureşti, în anul 1958, a fost angajat redactor la ziarul Scânteia, unde a lucrat până în 1976, când a decis să părăsească ţara, stabilindu-se în Suedia, unde trăieşte şi azi.
 
În anul 1964 debuta cu scurte culegeri de povestiri SF, în colecţia îngrijită de Adrian Rogoz - „Mica serenadă siderală” şi „Cum am învins moartea”. Două decenii şi jumătate mai târziu, apărea romanul „Cartea muierilor” (1998), considerat de criticii literari drept „o noutate absolută în literatura română, una în general reţinută, pudibondă şi ipocrită, când nu alunecă în crasa vulgaritate a «literaturii de consum»“.

Despre ultima apariţie editorială „Împotriva nisipului“

După romanul „Cartea Muierilor”, prozatorul dobrogean a mai publicat volumul de nuvele „La Capri, la Capri...” (Editura Albatros, 2005) şi „Carnetul unui Pierde-Ţară” (2014), respectiv „Memoriile unui Pierde-Ţară” (2015), ambele la Cluj, la Casa Cărţii de Ştiinţă.
 
Lor li s-a alăturat titlul pe care îl prezentăm astăzi - „Împotriva Nisipului”, despre care prozatorul Ioan Groşan scria: „Mărturisesc că nu ştiam mai nimic despre prozatorul Paul Diaconescu şi, cum nu mă pricep să umblu pe computer, nici n-aveam mari şanse să aflu ceva. Noroc cu prietenul Marian Drăghici, care m-a rugat să arunc un ochi peste nişte proze scurte ale celui pomenit mai sus”, scrie pe coperta 4 a cărţii. „Am descoperit astfel un scriitor pe deplin stăpân pe mijloacele sale, abordând fără şovăire teme grave, esenţiale, cum ar fi cea - nu uşor de stăpânit! - a singurătăţii. „Mulţi singuratici în oraşul nostru!” - spune la un moment dat un personaj dintr-o povestire şi acesta ar putea fi motto-ul întregului volum. De remarcat că aproape toţi eroii prozatorului sunt oameni trecuţi de prima ori chiar a doua tinereţe care încearcă să lupte prin flash-back-uri, prin rememorări, „împotriva nisipului”, adică a risipirii spre neant. Dialogurile curg firesc, profilurile-crochiu sunt creionate în forţă, iar finalurile lasă la îndemâna cititorilor multiple sugestii şi posibile rezolvări. Prin această carte, Paul Diaconescu confirmă că este un prozator de linia întâi a literaturii române contemporane”.
 
Referinţe critice
 
„Paul Diaconescu era în vremea studenţiei un tânăr instruit peste media anturajului său, cu bogate lecturi în special din literatura franceză, asiduu frecventator al lui Montaigne, spiritual, sceptic, casant, cultivând ironia galică, voltairiană. (…) În totul e un constructor clasic Paul Diaconescu, neambiţionat să ne încurce cu dificultăţi tehnice, să ne pună capcane la tot pasul. El, dimpotrivă, ne luminează prevenitor căile cele mai drepte spre edificiul lui epic impunător. Nu se ruşinează, şi bine face, de clasicitate, şi nici de faptul că ne-a putut oferi o atât de ataşantă lectură, în care te cufunzi ca într-un basm”. Gabriel Dimisianu, în volumul „Lumea Criticului”, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 2000.

„Experienţa de viaţă se vede imediat în desfăşurarea, ca şi în aspectele psihologice ale nuvelelor sale. Spre deosebire de alţi prozatori care excelează prin subtilitate, dar nu au suficient material să susţină realismul unei povestiri, autorul exploatează în mod inteligent consistente episoade biografice. (…) Nuvelele lui Paul Diaconescu, un scriitor atât de puţin cunoscut, sunt o surpriză foarte plăcută. Asemenea descoperiri fac parte, în fond, din bucuriile cronicii literare”. Daniel Cristea-Enache, „O surpriză”, „România literară”, nr. 39, 2006.

„Una din «cărţile de căpătâi» ale ultimilor ani este, pentru autorul rândurilor de faţă, «Cartea Muierilor» scrisă de un «suedez» născut în România. (…) Nu-i veţi găsi numele în niciun dicţionar literar din România, deşi este un scriitor român de primă mână, ignorat de critica veche, precum şi de critica «nouă». Nu şi de «România literară» care publică, la rubrica sa «Actualitatea», secvenţe minunate din «Carnetul unui Pierde-Ţară» de Paul Diaconescu”. C. Stănescu, revista „Cultura”, nr. 30, 4 august 2011.

„Paul Diaconescu scrie într-o limbă română vie, mustoasă, pe care a cultivat-o cu dragoste filială, cu dor şi speranţa în mulţi ani petrecuţi departe de ţară, în convieţuirea cu alte limbi europene”. Constantin Vişan, în revista „Luceafărul”, nr. 21, 1999.
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii