File din istoria orașului Constanța 4 februarie - Marele îngheț din 1929, mărturiile lui Ovidius și portretul unui academician

Istoria orașului Constanța consemnează că dobrogenii s-au obișnuit cu iernile grele și cu crivățul necruțător, ce amplifică gerul și face ca traiul cotidian să fie dat peste cap. La Constanța, lucrurile au fost mereu astfel.

Chiar și în urmă cu aproape 19  veacuri, exilatul poet Publius Ovidius Naso, relegat la Tomis, scria în operele sale de exil, Tristele și Scrisori din Pont, despre cât de grele erau iernile aici: „Așa de tare-i vântul, că dezgolește case/Și turnurile nalte le surpă la pământ... Aice vinu-ngheață și el păstrează chipul/Ulciorului, și nu-l bei, ci-l farămi în bucăți... Când geru-ncremenește albastrele talazuri/Sub acoperiș de gheață își mână apa lui/ Pe unde au mers corăbii se merge cu piciorul... Chiar și noianul mării eu l-am văzut că-ngheață... Nu numai c-am văzut, mi-a și călcat piciorul...Genunea-i ferecată, nu poți vedea un val! Rămân înțepenite corăbiile în gheață/Și vâsla nu mai poate talazul despica/Eu am văzut cu ochii și peștii prinși în gheață/Ba unii chiar ș-atunce erau, dintr-înșii ,vii”.

Potrivit reprezentanților MINAC, o astfel de iarnă grea, precum cea descrisă de Ovidius, a fost cea de la începutul anului 1929, probabil cea mai cruntă perioadă invernală din Dobrogea ultimului secol, cunoscută sub numele de Marele Îngheț. Frigul, ninsorile și crivățul începuseră încă din decembrie 1928 și s-au menținut și în prima lună a noului an. Februarie însă avea să aducă și o situație greu de imaginat.

Pe 4 februarie 1929, când termometrele indicau valori sub minus 20 de grade, Marea Neagră a înghețat pe o distanță uriașă, până la peste 15 km depărtare de mal (8 mile marine). De această dată, nu corăbiile antice descrise de Ovid, ci vapoarele solide ale epocii moderne au rămas pur și simplu blocate în gheață, între sloiuri venite parcă de la Polul Nord, și în imposibilitatea de a se mai deplasa.

Digurile portului s-au înveșmântat în haină albă, iar vântul le-a modelat țurțuri uriași, asemănători stalactitelor din peșteri. Vântul, și el un Demiurg pornit să sculpteze, a creat uriașe statui bizare, din zăpadă și gheață. Valurile au rămas și ele neclintite, paralizate de gerul năprasnic care le-a frânt dansul obișnuit.

Locuitorii Constanței, cei mai curajoși dintre ei, au ieșit să facă poze pe uriașa întindere albă care acoperise, deopotrivă, urbea, portul și chiar marea. Nu se putea sta însă prea mult afară, iar gerul îngrozitor bloca totul. Am aflat de la bibliograful Ionel Alexe (Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” din Constanța) și despre victimele Marelui Îngheț: un tânăr fotograf amator și-a pierdut viața după ce marea l-a tras în adâncuri, valurile măturându-l de pe digul de larg; doi căruțași lipoveni au murit înghețați, cu tot cu caii lor, în apropiere de Canara, iar un bărbat necunoscut a murit de frig în subsolul Liceului Mircea, unde se adăpostise să doarmă.

Gerul a ucis animalele în curți, dar și câinii de pripas, iar pe plajele de la 2 Mai și Vama Veche au fost găsiți mii de guvizi înghețați și eșuați la mal. Mai la nord, în județul Tulcea, lupii înfometați au profitat de marea înghețată și au traversat-o pentru a ajunge în sate. Imaginea fiarelor sălbatice, venite dinspre larg în căutarea prăzii, i-a bântuit pe nord-dobrogeni decenii de-a rândul. Lacurile Tăbăcărie și Siutghiol au înghețat la rândul lor, iar înghețul a durat zile și săptămâni întregi. Pe 10 februarie 1929 s-au înregistrat aproape -30 de grade, cea mai scăzută temperatură de până atunci, demnă de clima Siberiei.
Activitatea cotidiană a suferit mult în acea lună februarie, comercianții au fost la un pas de faliment, armatorii au pierdut averi, iar muncitorii din port au rămas fără slujbă, întrucât operațiunile de încărcare-descărcare nu mai putea fi efectuate. Treptat, iarna a început să își ascundă ghearele, Soarele a revenit ușor-ușor, iar crivățul a încetat să mai bată. Marea s-a dezghețat, vasele și-au reluat dansul pe valuri, iar viața a revenit la normal“ - conform reprezentanților MINAC

Amintirea acelei ierni nu a dispărut însă, chiar dacă Dobrogea s-a mai confruntat cu înghețuri asemănătoare și în alte decenii, în 1953/1954, în anii '70 sau în iarna 1984/1985. Fotografiile realizate de constănțeni temerari în acele zile din 1929 vin să întărească puterea slovelor...

De asemenea, pe data de 4 februarie 1906, într-o casă din cartierul Viile Noi s-a născut Nicolae Georgescu-Roegen (1906-1994), matematician, statistician, profesor și economist de renume mondial. Roegen este pseudonimul ales, fiind un cuvânt anagramat, compus din litere ale numelui real (NE GEOR inversat). Este considerat fondatorul unei noi științe, bioeconomia, care are la bază raționalitatea folosirii resurselor naturale. A scris numeroase cărți, studii și articole dar lucrarea sa de referință rămâne Legea entropiei și procesele economice. A studiat la București, dar și în Italia și în Franța la Sorbona. În 1948 a emigrat în Statele Unite iar de-a lungul deceniilor a predat în mari universități din SUA, Elveția și Franța. În 1990 a fost ales membru de onoare al Academiei Române. A decedat pe 30 octombrie 1994, la Nashville (statul Tennesse) iar urna cu cenușa sa a fost adusă în țară și depusă pe Aleea Academicienilor din Cimitirul Bellu, București.
 

Reclama zilei – La Magazinele Frații Simu – din strada Carol – se găsesc în permanență Brânzeturi și Mezeluri din renumita fabrică Rocus. Articole de coloniale, delicatese și conserve din fabricile Grivița și Știrbey. Specialități de untdelemnuri și făină de lux, etc. (1926)
 
Sursă foto: interbelica.ro