Exponatul săptămânii la Muzeul de Artă Populară Constanța - Rochie din catifea („plisirani”) - aromâni
Exponatul săptămânii la Muzeul de Artă Populară Constanța - Rochie din catifea („plisirani”) - aromâni
14 Jul, 2025 10:17
ZIUA de Constanta
205
Marime text



Costumul femeiesc tradițional al aromânilor este alcătuit din numeroase piese confecționate din lână dată la piuă, îmbrăcate peste cămașa din bumbac. Acestea sunt: rochia „fustane” sau „cândușe” din lână, fără mâneci, cu clini evazați, sau „plisirani”, rochia cu clini plisați la spate. În partea superioară se îmbrăca vesta fără mâneci „scurtacî” sau cea cu mâneci „libade”. În partea inferioară se purtau șorțuri din lână pereche, cu denumirea de „poale di lână”, conform Muzeului de Artă Populară Constanța.
De la începutul secolului al XX-lea, piesele lucrate din lână au fost substituite de cele din materiale industriale, în special catifeaua de calitate, lucrate la comandă de croitori specializați. Tinerele fete și neveste îmbrăcau la diferite ceremonii, veșminte din catifea care respectau întocmai croiul și tehnicile de decorare ale pieselor tradiționale.
Rochia („plisirani”) prezentată astăzi este confecționată din catifea albastră, dublată cu pânză industrială cadrilată. Este croită fără mâneci, cu decupaj adânc pe piept și are clinii din spate plisați și fixați pe căptușeală prin cusături.
Rochia este ornamentată pe piepți cu găitane din lână neagră și fir metalic argintiu, cu galoane aurii și panglici argintii, care urmăresc linia croiului. Pe poale prezintă șiruri de panglici argintii și maro.
Piesa aparține grupului aromânilor grămosteni și a fost lucrată în primul sfert al secolului al XX-lea, în Bulgaria.
Piese tradiționale reprezentative pentru diferite etnii din Dobrogea pot fi văzute în expoziția temporară „Mozaic etnic dobrogean” deschisă la Muzeul de Artă Populară Constanța.
Citește și:
Încep preselecțiile pentru Gala Tânărului Actor HOP, desfășurată la Teatrul de Stat Constanța. Cine este în juriu
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii