#DobrogeaDigitală Lică Gherghilescu, la aniversare

Cu două decenii în urmă, Lică Gherghilescu înființa în Constanța, din punct de vedere juridic, Teatrul pentru copii, care avea ca structură de bază Secţia de Păpuşi a Teatrului „Ovidius“. De atunci, instituția a funcționat în clădirea de pe strada Karatzali, pusă la dispoziție de Comunitatea Elenă din Constanța. Astăzi se numește Teatrul de copii și tineret „Căluțul de mare” și speră că va căpăta o casă nouă.

Căci „părintele” său, din noua sa postură de consilier pe probleme de cultură al președintelui Consiliului Județean Constanța, face eforturi ca visul mai vechi al unui nou sediu pentru teatru, să se materializeze cât mai curând.

Lică Gherghilescu s-a născut pe 7 martie 1961 în Topraisar, județul Constanța, și a fost dintotdeauna pasionat de teatru, încă din copilărie.

A studiat la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, la clasa maestrului Dem Rădulescu. În cele peste trei decenii de carieră actoricească, a adunat zeci de roluri memorabile și a impresionat prin inteligenţă scenică, calităţile muzicale şi nuanţele umorului său.

Iată cum îl prezentau Georgeta Mărtoiu şi Anaid Tavitian, în cartea lor „Thalia Ex Ponto. La cumpănă de milenii“, pe actorul „cu faţă de copil mereu zâmbitor”:

„Lică Gherghilescu, constănţean revenit în cetate după absolvirea I.A.T.C.-ului, a avut şansa de a debuta (februarie '86), într-o piesă de mare frumuseţe - «Aceşti îngeri trişti» de D.R. Popescu, în regia uneia dintre marile speranţe ale regiei româneşti, Dominic Dembinski şi având ca parteneră o excepţională şi mai experimentată actriţă - Nina Udrescu.

Plecând de la ideea pe care s-a fundamentat spectacolul, aparent simplu formulată de Dominic, anume că «individul este o risipire în alţii şi în acelaşi timp un receptacol al celorlalţi», înzestrat.cu talent şi o mare inteligenţă scenică, Lică a compus profilul în mişcare al unui tânăr al zilelor noastre, neliniştit şi dramatic căutător al sinelui în cenuşiul vieţii cotidiene. Un «tânăr furios» al spaţiului acesta, purtându-i, inconfundabilă, sigla, dar cu largi şi tulburătoare ecouri ...

Pe aceeaşi linie, a investiţiei de multă gândire în rol, şi-a compus Lică şi personajul Lelio, mincinosul lui Goldani, transferat de regizor, din lumea goldoniană în aceea a arhetipurilor secolului XX. Minciuna, devenită un joc, era scoasă de sub obrocul vinovăţiei şi practicată de Lelio (şi el un «inadaptabil tânăr furios») ca o corecţie aplicată unei lumi perverse. Dar uneori, personajul, parcă obosit de atâta joc, se stabilea în altă zonă a temporalităţii, trăind întâmplări ale piesei ca pe un soi de «amintiri din viitor». 

În spectacol deci, timpul circula în ambele sensuri şi actorul a trebuit să facă faţă acestui lucru foarte greu de realizat (şi destul de greu de înţeles de către spectatori). O experienţă cu totul diferită de aceasta a făcut Lică în musicalul «Sânziana şi Pepelea», unde l-a jucat - nici mai mult nici mai puţin - decât pe fiorosul Zmeu al zmeilor. Se înţelege că, scund de statură fiind şi cu faţă de copil mereu zâmbitor, era solicitat să realizeze prin acest contre-emploi, un mare efect comic, ceea ce s-a şi întâmplat.”