Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:52 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanța culturală Totul sau nimic, în spectacolul „Suburbia”

ro

01 Feb, 2022 00:00 2991 Marime text
  • Teatrul pentru copii și tineret „Căluțul de mare” prezintă vineri, 4 februarie 2022, spectacolul „Suburbia”
Teatrul pentru copii și tineret „Căluțul de mare” invită constănțenii mai mici sau mai mari la un spectacol despre lumea unor tineri care încearcă să înțeleagă cine sunt și ce ar putea face cu viața lor.
 
„Suburbia”, care va fi prezentat la sfârșitul acestei săptămâni, este un spectacol despre un univers unde predomină umorul amar, izolarea și debusolarea generală, iar tinerii adulți par să fie subjugați de ideea expusă, la un moment dat, de unul dintre personaje: „Tot ce vreau eu este să fac ceva care să zguduie lumea; dacă nu pot asta – atunci mai bine nu fac nimic.”
 
Piesa este scrisă de Eric Bogosian, dramaturg, nuvelist și actor de origine armeano-americană, fiind dedicată etapei de vârstă 14+. Regia artistică și light designul îi aparțin lui Aurel Palade, scenografia este semnată de Elena Cozlovschi, iar distribuția este alcăătuită din actorii Adi Gheo, Denisa Iova, Sergiu Bucur, Cătălina Oțeleanu, Grațian Prisacariu, Florin Aioane, Loredana Adăscăliței, Emanuel Cristoiu, Inga Marcu și Dan Cojocaru.
 
Spectacolul va fi avea loc vineri, 4 februarie, începând cu ora 18,30, iar prețul unui bilet este de 15 lei.
 
 
Sursa foto: Teatrul „Căluțul de mare”
Citește și: Programul Teatrului „Căluţul de Mare” în perioada 17-23 ianuarie. Ce surprize îi așteaptă pe cei mici
 

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii