Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:06 07 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Concursul Național Catehetic „Rugăciunea în viața mea“ La Parohia Buna Vestire, din Constanța, micuții au aflat cum se face coliva și au cinstit sufletele celor plecați dintre noi

ro

21 Mar, 2022 00:00 3030 Marime text
Parohia Buna Vestire, Constanța
  • La Parohia Buna Vestire, din Constanța, sub îndrumarea preotului paroh Dănuț-Marius Bertea, cu sprijinul psihologului Andreea Ștefania Ionașcu, dar și al formatorului Roxana, copiii desfășoară o serie de cateheze, urmate de activități în cadrul Concursului Național Catehetic „Rugăciunea în viața mea“.
  • Cea de-a opta activitate din cadrul desfășurării concursului s-a desfășurat la Parohia Buna Vestire, copiii aflând astfel despre importanța pomenirii celor plecați dintre noi, dar și despre pregătirea colivei și parastasul.
  • Aceasta a urmat catehezei dedicate rugăciunii pentru cei adormiți.
  • „Pentru că le-am vorbit copiilor despre rugăciunea pentru cei adormiţi, i-am învăţat şi cum se face coliva. Au fost foarte încântaţi, mai ales pentru că s-au bucurat şi de bomboanele cu care ar fi trebuit să decoreze, dar care s-au terminat mai repede decât ne aşteptam. În orice caz, au aflat care sunt ingredientele pentru colivă, cum se decorează şi de ce este ea importantă în cultul ortodox“, a povestit părintele.
  • Concursul Național Catehetic „Rugăciunea în viața mea“ este organizat cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, de către Sectorul teologic – educațional al Patriarhiei Române, în parteneriat cu Ministerul Educației.
 
Sufltele copiiilor sunt, adesea, mai aproape de Dumnezeu decât cele ale oamenilor mari. Îndrumați cu blândețe și înțelepciune, micuții își pot folosi timpul învățând despre cât de importantă este rugăciunea în viața unui om, despre faptul că Dumnezeu ne iubește necondiționat, dar și despre faptul că cei plecați din această lume nu ne părăsesc niciodată cu adevărat, ci continuă să fie alături de noi.
 
La Parohia Buna Vestire, din Constanța, sub îndrumarea preotului paroh Dănuț-Marius Bertea, cu sprijinul psihologului Andreea Ștefania Ionașcu, dar și al formatorului Roxana, copiii desfășoară o serie de cateheze, urmate de activități în cadrul Concursului Național Catehetic „Rugăciunea în viața mea“.
 
Cea de-a opta activitate din cadrul desfășurării concursului s-a desfășurat la Parohia Buna Vestire, copiii aflând astfel despre importanța pomenirii celor plecați dintre noi, dar și despre pregătirea colivei și parastasul.
 
Aceasta a urmat catehezei dedicate rugăciunii pentru cei adormiți.
 
„Bomboanele s-au terminat mai repede decât ne așteptam“
 
„Încă o activitate inedită a avut loc pentru Concursul Naţional Catehetic «Rugăciunea în viaţa mea»“, a explicat preotul parho Dănuț-Marius Bertea.
 
„Pentru că le-am vorbit copiilor despre rugăciunea pentru cei adormiţi, i-am învăţat şi cum se face coliva. Au fost foarte încântaţi, mai ales pentru că s-au bucurat şi de bomboanele cu care ar fi trebuit să decoreze, dar care s-au terminat mai repede decât ne aşteptam. În orice caz, au aflat care sunt ingredientele pentru colivă, cum se decorează şi de ce este ea importantă în cultul ortodox“, a povestit părintele.
 
„Copiii au venit pregătiţi cu pomelnice, pentru cei adormiţi din neamurile lor, iar când toate colivele au fost gata, am săvârşit slujba parastasului“, a mai spus parohul.
 
În cadrul activităților anterioare dedicate concursului, copiii au aflat despre ce poate conține altarul de rugăciune al fiecăruia, au făcut puzzle-uri cu icoane, au învățat despre cum se pot ruga și despre cât este de importantă rugăciunea, dar și despre Sfânta Liturghie.
 
Concursul Național Catehetic „Rugăciunea în viața mea“ este organizat cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, de către Sectorul teologic – educațional al Patriarhiei Române, în parteneriat cu Ministerul Educației.
 
Concursul a debutat în luna noiembrie 2021 și se va încheia la data de 21 mai 2022.
 
Anul 2022 este declarat Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului și Anul comemorativ al sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigore Palama și Paisie de la Neamț, în Patriarhia Română.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
„Agenţii de circulaţie din Casa Domnului! Aşa se face, mamaie!“
Interviu online cu părintele Dănuţ Bertea - „De ce trebuie să mergem la biserică?“

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii