Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:52 22 09 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

VIDEO. Ce riscă profesorul de religie de la Liceul Enegetic Constanța, vizat de corupere sexuală a doi elevi

ro

22 Sep, 2025 12:08 408 Marime text
  
inspectorul general Sorin Mihai
Inspectorul general Sorin Mihai face declarații cu privire la incidentul de la Liceul Energetic din Constanța, un profesor de religie este acuzat de corupere sexuală a doi elevi. Acesta ar fi preot la Biserica Buna Vestire din Năvodari. 

La acest moment, cercetările au fost preluate de polițiștii Serviciului Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, urmând să fie dispuse măsurile legale care se impun, potrivit reprezentanților IPJ Constanța. 

Potrivit inspectorului general Sorin Mihai, acestaa discutat cu directoarea liceului și a pus la dispoziția organelor competente informațiile care le-au parvenit.
 

În cursul acestei dimineți am primit o sesizare pe e-mailul Inspectoratului Școlar Județean Constanța cu privire la fapte săvârșite de către un cadru didactic în raportare cu un elev al dumnealui.

La momentul respectiv, am luat legătura cu unitatea de învățământ, am discutat cu doamna directoare și am pus la dispoziția organelor competente informațiile care ne-au parvenit. Din comunicarea avută cu Inspectoratul de Poliție Județean am înțeles că respectivul cadru didactic la acest moment este reținut și este audiat.

Noi am transmis unității de învățământ să demareze cercetarea disciplinară, avându-se în vedere că din informațiile puse la dispoziție prin documentele transmise se pare că multe dintre interacțiunile dintre cadrul didactic și elev au avut loc în timpul activității didactice.- a punctat Sorin Mihai. 

Ce riscă acest profesor?

Sorin Mihai a precizat că se poate ajunge chiar și până la desfacerea contractului de muncă. 

Pe de o parte discutăm de cercetarea penală care presupune prin sancțiunea dată să ajungă în registrul coruperii de minori și atunci asta va presupune pe o hotărâre de instanță definitivă o desfacere a contractului de muncă și în funcție de cercetare administrativă de ceea ce vom vedea care vor fi concluziile unității de învățământ care îl are drept angajat, se poate ajunge până la desfacerea contractului de muncă.- a punctat inspectorul. 




Oficial de la ISJ Constanța 
 
Ca urmare a sesizării primite astăzi, 22.09.2025, de Inspectoratul Școlar Județean Constanța cu privire la comportamentul unui cadru didactic față de un elev, am luat legătura cu unitatea de învățământ, solicitând să se sesizeze cu privire la aspectele menționate.

În acest sens, unitatea de învățământ trebuie să demareze procedura de cercetare disciplinară, deoarece din sesizare reiese că unele dintre faptele expuse au avut loc în timpul activității didactice a profesorului respectiv. De asemenea, am sesizat și organele competente, punând la dispoziție documentele înregistrate în instituția noastră.



Ce spune Poliția 
Astăzi, în jurul orei 9.00, polițiști din cadrul Poliției stațiunii Mamaia au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că un bărbat ar fi încercat să corupă sexual un minor, de 17 ani. 

Din primele cercetări a reieșit faptul că minorul în cauză ar fi primit mai multe mesaje cu tentă sexuală. 


Persoana reclamată, de 48 de ani, este bănuită că, la data de 18 septembrie a.c., ar fi procedat în același mod și cu un alt minor, de 16 ani. 

La acest moment, cercetările au fost preluate de polițiștii Serviciului Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, urmând să fie dispuse măsurile legale care se impun.
 





Citește și:


„E o persoană mai ciudățică din punct de vedere emoțional“VIDEO. Ce spun elevi de la Liceul Energetic din Constanța despre agresiunea sexuală ce l-ar avea ca autor pe profesorul de religie
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii