Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
17:12 24 05 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Concursul de Matematică „Vasile Urseanu“ împlinește 26 de... ediții

ro

15 Mar, 2018 00:00 1018 Marime text
Asociația de cultură și educație marinărească Liga Navală Română organizează sâmbătă, 24 martie, cea de-a XXVI-a ediție a Concursului de Matematică „Vasile Urseanu“.
 
Concursul la care participă elevi de clasa a VIII-a din municipiul și județul Constanța se va desfășura pe 24 martie, de la ora 9.00, la Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale „Amiral Ion Murgescu“ din Constanța (strada Dezrobirii nr. 80). Se vor acorda trei premii și șapte mențiuni.
 
„Înscrierea la concurs se va face pe bază de tabel nominal, semnat și ștampilat de directorul instituției de învățământ, până la data de 23 martie 2018, care poate fi depus la sediul filialei Constanța a Ligii Navale Române, cu sediul în incinta Portului Constanța, clădirea administrativă, Poarta 2, Constanța, sau trimis pe fax - 0241.768.487 sau pe adresa de e-mail vasileurseanu@gmail.com“, au anunțat organizatorii.

 

Cine a fost Vasile Urseanu?

 
Răspunsul la această întrebare este oferit de comandor (r) dr. Marian Moșneagu, autorul articolelor din cadrul rubricii „Lumea marinarilor“ a cotidianului ZIUA de Constanța.
 
Fiul Mariei și al lui Petre Urseanu, Vasile Urseanu s-a născut pe 9 ianuarie 1848, la București. După ce a absolvit cursurile primare și gimnaziale la Liceul „Sf. Sava“ (1866), a fost admis în Școala Militară de Ofițeri de Infanterie din București, pe care a absolvit-o la 29 iunie 1868.
 
În anul 1872 a fost ambarcat pe nava-școală „Borda” și nava-școală de aplicație „Jean Bart“, cu care a vizitat insula Sfânta Elena, Capul Bunei Speranțe, portul Rio de Janeiro etc.
 
A urcat treptele ierarhiei militare, fiind înaintat în gradul de sublocotenent (29 iunie 1868), locotenent (1871), căpitan (1874), maior (1 ianuarie 1878), locotenent-colonel (1 iulie 1882), colonel (24 aprilie 1887), general de brigadă (10 mai 1898) și viceamiral (10 mai 1913).
 
La începutul carierei sale de ofițer de marină a activat ambarcat pe navele din dotarea Corpului Flotilei (29 iunie 1868), secund pe nava „România” (1869), pe nava „Ștefan cel Mare“ (1870), efectuând numeroase marșuri de instrucție pe Dunăre.
Prin Î.D.R. nr. 893 din 19 aprilie 1874 a fost numit comandant al navei „România“. În această calitate, în anul 1875 a participat la primul marș de instrucție executat pe Dunărea de Jos și Marea Neagră de către navele întrunite ale Corpului Flotilei, care au format o divizie. După executarea unor trageri de artilerie în marș, navele diviziei au efectuat un schimb de vizite cu navele turcești aflate în Tulcea.
 
În toamna anului 1875 i s-a încredințat comanda navei „Ștefan cel Mare“.
 
În aprilie 1877, odată cu declanșarea războiului ruso-turc și însărcinarea Flotilei Române cu misiunea acoperirii strategice a Dunării, s-au înființat bateriile de coastă de la Calafat, care prin Ordinul nr. 4161 al Ministerului de Război au fost încadrate cu ofițeri din Corpul Flotilei. Ca urmare, Vasile Urseanu a comandat succesiv bateriile „Elisabeta” și „Mircea” de la Calafat și a primit misiunea să instaleze bateria nr. 6, „Renașterea“, dovedind curaj și sânge rece în timpul duelului de foc cu bateriile otomane din Vidin.
 
Aflat la comanda navei „Ștefan cel Mare“, a fost însărcinat să organizeze detașamente de nave comerciale, pentru trecerea trupelor dincolo de Dunăre. „Numărul ofițerilor era foarte restrâns și vedem o bună parte din ei întrebuințați la nenumărate servicii în afară de baterii, unde contau ca titulari comandanți. Astfel, vedem pe căpitanul Urseanu, comandantul bateriei «Elisabeta» al cărei foc să amuțească tunurile cetății Vidin în ziua de 14 iunie, plecând spre a efectua o trecere forțată înaintea Vidinului cu un grup de vase organizate la Turnu Severin; revine apoi pentru a lua comanda bateriei «Mircea» cu care s-a distins printr-o tragere vie și justă în zilele de 7 și 24 octombrie 1877 și 12-13 ianuarie 1878”, menționa locotenent-comandorul Constantin Ciuchi în „Istoria Marinei Române în curs de 18 secole“.
 
În timpul Războiului de Independență a fost trimis în misiune pe lângă prințul Serbiei, Milan Obrenovici.
 
În anul 1881 s-a deplasat în Anglia pentru a supraveghea lucrările de construcție a navelor comandate șantierului londonez „Thames Iron Works“. După lansare, bricul „Mircea” a plecat spre țară, sub comanda sa, Ion Ghica urându-i: „Facă cerul ca fericita călătorie a lui «MIRCEA» pe marea cea mai periculoasă să fie de bun augur și să deschidă României o eră de acțiune asupra mărilor. Urez tinerilor argonauți de sub direcțiunea și conducerea voastră un viitor glorios și mare, rugându-vă să primiți frățeștile mele salutări“.
 
După sosirea în țară și armarea completă, în 1883 a preluat comanda bricului cu care, în vara anului 1883, a efectuat un voiaj de instrucție, în prima parte a campaniei cu escale în porturile Varna, Burgas, Sinope, Trebizonda, Suhumi, Kerci, Ialta, Sevastopol, Odessa, Nicolaev, iar în partea a doua la Constantinopol, Pireu, Atena, Sira, Smirna, Galipoli și Radato.
 
A comandat atacul în cadrul manevrelor organizate pe Dunăre în anul 1885, la care, alături de celelalte nave aflate în serviciu, a participat și bricul „Mircea“.
 
Odată cu punerea în aplicare a Legii de organizare a Flotilei din 1886, a fost numit comandantul Inspectoratului Navigației și Porturilor, constituit ca un corp subordonat comandantului Flotilei.
 
La începutul anului 1887 a recepționat nava de salvare „Constanța“ și pilotina „Mangalia“ destinate portului Constanța. Militând pentru înființarea unei flote comerciale, a fost unul dintre promotorii organizării unui serviciu special de navigație maritimă, devenind membru în Consiliul de Administrație al acestui serviciu, înființat prin Legea din decembrie 1887.
 
În timpul campaniei de vară a anului 1889 a preluat comanda crucișătorului „Elisabeta“, cu care a întreprins o primă instrucție realizată în două etape: între 15 mai–16 iulie 1889, crucișătorul a efectuat ieșiri săptămânale în mare de câte 72 de ore, de-a lungul litoralului românesc, cu escale la Sulina și Constanța, iar până la jumătatea lunii septembrie a vizitat porturile Iniada, Benderecli, Sinope, Trebizonda, Batumi, Suhumi, Novorossiisk, Feodosia, Ialta, Eupatoria și Odessa.
 
În 1890, crucișătorul „Elisabeta“, împreună cu bricul „Mircea”, canoniera „Grivița“, torpiloarele „Zborul“ și „Năluca“, a format prima Diviziune de Mare, pusă sub comanda sa.
 
Sub aceeași comandă, „Elisabeta“ a executat un marș de instrucție în Marea Mediterană și Oceanul Atlantic. În timpul acestui voiaj, desfășurat din toamna anului 1890 până în vara anului următor, crucișătorul a făcut escale la Constantinopol, Smirna, Kios, Alexandria, La Valetta, La Goulette, Villa Franche, Toulon, Cadix, Tanger, Lisabona, Brest, Le Havre, Londra, Dourres, Portsmouth, Madera, Brindisi, Ancona, Trieste, Pola, Fiume, Corfu, Suda, Pireu și Salonic.
 
În 1891, după separarea Diviziei Echipajelor de Depozitul Flotilei, a rămas la comanda Diviziei Echipajelor, compusă din crucișătorul „Elisabeta“, bricul „Mircea“, canoniera „Grivița“”, puitorul de mine „Alexandru cel Bun“, torpiloarele „Zborul“, „Zmeul“, „Năluca“, „Șoimul“, „Vulturul“ și șalupa „Rândunica“.
 
În 1894, în calitate de comandant al Diviziei Echipajelor, a participat cu bricul „Mircea“ și crucișătorul „Elisabeta“ la festivitatea prilejuită de inaugurarea Canalului Sulina.
În același an a fost numit directorul nou-înființatei Direcții a V-a a Flotilei, îndeplinind această funcție în paralel cu cea de comandant al Diviziei Echipajelor.
 
Prin Î.D.R. nr. 384, la 25 februarie 1895 a fost desemnat comandant superior al întrunirii de bastimente formată din crucișătorul „Elisabeta“ și bricul „Mircea“, având în același timp și comanda directă a crucișătorului.
 
Sub comanda sa, crucișătorul „Elisabeta“ a participat la serbările ocazionate de inaugurarea Canalului Kiel. Pe timpul acestui voiaj s-au făcut escale în porturile Bendercli, Suda, La Valetta, Alger, Viego, Ferrol, Dortmouth, Wilhelmshaven, Copenhaga, Kiel, Stocholm, Portsmouth, Brest, Lisabona, Barcelona, Ajaccio, Messina și Constantinopol.
 
La 27 iunie 1895, echipajul crucișătorului „Elisabeta“ a contribuit la stingerea unui incendiu izbucnit în orașul Barcelona, guvernatorul Valente Alvarado de Toledo transmițându-le mulțumirile sale: „Am plăcuta satisfacție de a transmite Domniei Voastre mulțumiri călduroase pentru spontaneitatea cu care ați binevoit să dispuneți ca o parte a echipajului aflat sub onorata dumneavoastră comandă să acorde ajutor cu ocazia incendiului ce a avut loc azi după-amiază“/
 
La înapoierea în țară, comandantul Marinei, generalul Ioan Murgescu, l-a felicitat „pentru misiunea pe care a încheiat-o fericit“, iar Gaston Wiet, consulul Franței la Galați, a remarcat impresia foarte bună pe care au produs-o la Cartierul General știrile primite asupra deplasării navelor „Elisabeta“ și „Mircea“ la Kiel. „Colonelul Urseanu se ocupă cu multă străruință de progresele Marinei. Campania ce au făcut bastimentele «Elisabeta» și «Mircea» la Kiel, sub comanda sa, s-a terminat foarte bine drept pentru care ministerul i-a adus mulțumiri prin telegrama nr. 613“, aprecia inspectorul general al Flotilei, generalul Ioan Murgescu.
 
La 1 aprilie 1896 a fost numit comandantul Diviziei de Mare. În luna septembrie a comandat Divizia de Dunăre, formată din torpiloarele „Zmeul“, „Zborul“ și „Năluca“ și canonierele „Oltul“, „Siretul“ și „Bistrița“, care a participat la deschiderea navigației prin Canalul Porțile de Fier.
 
La 1 aprilie 1898 a fost numit inspector general al Inspectoratului General al Navigației și Porturilor, în subordinea Ministerului Afacerilor Străine, având un rol important în organizarea Căpităniilor de porturi și elaborarea unui proiect de regulament al porturilor.
 
În anul 1900 a demisionat, luându-și rămas bun de la camarazii de arme de pe crucișătorul „Elisabeta“ cu un mesaj de suflet: „Retrăgându-mă din Marină, mă voi interesa neîncetat de mersul și voi căuta să fiu util acestei arme, voi fi cu gândul și cu inima cu dumneavoastră și vă voi ura în toate împrejurările bună reușită pentru onoarea Marinei și mândria țării noastre“.
 
În perioada celui de-al Doilea Război Balcanic a fost mobilizat la partea sedentară a armatei.
 
Pasionat de astronomie, după trecerea în rezervă a efectuat studii astronomice și a militat pentru înființarea unei societăți astronomice române. La apelul astronomului amator Victor Anestin s-a numărat printre susținătorii acestei inițiative, care a condus la fondarea, în anul 1907, a Societății Astronomice Române „Camille Flammarion“, fiind primul său președinte.
 
La 27 ianuarie 1908, în sala Camerei de Comerț din strada Doamnei, a prezidat prima adunare generală a Societății Astronomice Române, pe care a sprijinit-o și din punct de vedere material. În 1908 a construit prin eforturi financiare proprii o clădire în București, pe bulevardul Colței (actualul bulevard Ana Ipătescu), unde a funcționat primul Observator Astronomic Popular din România, la numai doi ani de la construirea Observatorului Astronomic de la Filaret și la 15 ani de la inaugurarea Observatorului Astronomic Militar. Clădirea din bulevardul Ana Ipătescu are formă de navă: „Mi-am construit casa în formă de yacht, cu cupolă de observator, ca în același timp când fac observații cu luneta pe bolta cerească, să am senzația că plutesc și pe mare.” În locul cel mai înalt al clădirii a instalat o cupolă astronomică având diametrul de 5 metri, care începând cu anul 1910 a adăpostit o lunetă „Zeiss“, cu diametrul obiectivului de 150 mm, în montură ecuatorială și sistem de orologerie mecanică. În același an a avut loc inaugurarea Observatorului Astronomic Popular, singurul observator astronomic din trecut destinat publicului.
 
La 1 septembrie 1919 s-a retras din armată.
 
S-a stins din viață șapte ani mai târziu, în 1926, la 78 de ani.
 
În 1933, Ioana Urseanu, a doua sa soție, născută Puricescu, a donat Primăriei Capitalei clădirea Observatorului Astronomic Popular, care în anii următori a adăpostit Pinacoteca orașului București. În 1941, după decesul acesteia, în holul clădirii care adăpostea pinacoteca a fost dezvelită o placă comemorativă: „După o viață de muncă și credință au dăruit acest locaș ca să fie adăpost de artă și prilej de înălțare sufletească“.
 
Pentru activitatea sa remarcabilă a fost distins cu Ordinul „Steaua României“ în grad de cavaler, Crucea „Trecerea Dunării“, Medalia „Apărătorii Independenței“ și Medalia Comemorativă Rusă, Ordinul turc „Medgidie“ în grad de comandor cu placă, „Semnul onorific pentru 18 ani de serviciu“ (1883), Ordinul „Coroana României“ în grad de ofițer (1886), Ordinul „Steaua României“ în grad de ofițer (1888), Ordinul „Osmanie“ în grad de mare ofițer (1890), „Semnul onorific pentru 25 de ani de serviciu“, Ordinul german „Vulturul roșu” clasa a II-a, Ordinul danez „Danebrog” în grad de mare ofițer, Ordinul suedez „Spada” clasa I în grad de comandor, Ordinul austro-ungar „Coroana de fier“ clasa a II-a (1896) și Medalia „Avântul Țării“ din 1913.
 
În imediata vecinătate a clădirii din bulevardul Ana Ipătescu nr. 21 se află o stradă care poartă numele viceamiralului Vasile Urseanu.
 
De asemenea, Observatorul Astronomic situat pe bd. Lascăr Catargiu nr. 21 din Sectorul 1 al Capitalei și Comandamentul Flotei din Constanța îi poartă numele.
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii