Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
21:24 22 09 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Alexandru Mihalcea, fost deținut politic, la ceas aniversar

ro

13 Aug, 2021 00:00 1954 Marime text
  • Alexandru Mihalcea a fost corespondent al ziarului „România liberă“ la Constanța. În timpul regimului comunist a fost condamnat pentru „uneltire împotriva ordinii sociale“, trecând astfel, timp de patru ani, dintr-o închisoare în alta.
Alexandru Mihalcea împlinește astăzi 85 de ani. S-a născut pe 13 august 1936, la București, fiu al Auricăi și al lui Nicolae Mihalcea.
S-a pregătit pentru meseria de jurnalist, începând la Liceul Teoretic „Ion Neculce“ din capitală. Între anii 1953 - 1954 a urmat cursurile Facultății de ziaristică din orașul natal.

A mers la Sibiu unde a făcut Școala Militară de Infanterie „Nicolae Bălcescu“ între 1954 – 1956. A continuat cu studiile în domeniul jurnalismului, imediat după absolvirea școlii militare, în cadrul Facultății de Filozofie între 1956 – 1959. A continuat să studieze, între anii 1963 – 1968, mergând la Facultatea de limbi clasice și romanice din București, secția de limba și literatura franceză.
În perioada comunismului, a fost acuzat de „uneltire contra ordinii sociale“, fiind arestat și condamnat politic pentru patru ani, în perioada 1959 – 1963.  În urmă cu opt ani, cu ocazia unui interviu online oferit cotidianului ZIUA de Constanța, întrebat în care dintre închisorile prin care a trecut i-a fost cel mai greu și unde a fost forţat să îndure cel mai cutremurător tratament, scriitorul mărturisea:

„Mi-a fost foarte greu pretutindeni. Pot spune unde mi-a fost mai uşor. Mi-a fost mai uşor când am lucrat ca fierar betonist în brigada de întreţinere la Gherla şi în fabrica de mobilă, tot la Gherla, într-o echipă cu alt student şi cu un prinţ autentic, cu multă puşcărie, trecut de 40 de ani. Profitând de faptul că era atâta praf în atelierul de şlaif şi caraliul nu se aventura acolo, noi făceam şi norma prinţului, iar prinţul ne răsplătea vorbindu-ne franţuzeşte (în puşcărie am învăţat franceza, pe care o vorbeam bine la ieşire şi care m-a ajutat enorm să devin ulterior profesor de franceză).
Cel mai greu mi-a fost la digul de la Salcia, unde ni se dădeau două gamele de ciorbă de murături şi o bucată de pâine de 200 de grame, plus o cană de fiertură de orz – „cafea“ în 24 de ore, fiind obligaţi să săpăm şi să cărăm câte 3,200 mc de persoană la construcţia digului. A fost un infern. Eram în haine de vară, nu aveam altele, le reîmbrăcam ude, a fost ceva îngrozitor. Plus bătaia.
Dar dacă am o amintire cu adevărat îngrozitoare este lucrul la orezărie, în lagărul de la Luciu Giurgeni-Bac, unde intram numai în chiloţi, în apă până mai sus de genunchi, rece fiindcă burniţa de sus, bătea un vând tăios de Bărăgan, eram subalimentaţi şi, în plus, ni se înegreau picioarele de lipitori. Cel mai mare lux era să ai un săculeţ cu sare, numai noi ştiam cum o procuram, pe care s-o punem pe lipitori înainte de se umfla de sângele nostru, şi aşa apă chioară.
Îmi aduc aminte că într-o dimineaţă eram înnebunit de groază la gândul că intru iar cu picioarele în nămol. Am ezitat câteva momente şi m-am pomenit cu un băţ pe spinare, tras de caraliu cu atâta sete încât am sărit ca un campion câţiva metri prin aer.
Un alt supliciu a fost prăşitul la porumb sau la floarea soarelui, în rânduri de câte un kilometru lungime, sub soarele Bărăganului, fără apă. Mie nu mi s-a întâmplat, dar am văzut oameni care au fost puşi să smulgă cu dinţii buruienile pe care nu le tăiaseră. Unul dintre ei este, cred, Ion Radu, prietenul meu care lucrase ani de zile la mină şi fusese amestecat în evadarea din Mina de la Cavnic.“
În anul 1969, în urma rejudecării procesului la sesizarea din oficiu a Procurorului General al R.S.R., pentru inexistența infracțiunii, a fost achitat.
A început să lucreze ca muncitor necalificat, apoi controlor de calitate la înteprinderea de prefabricate „Progresul“ din București. Între anii 1966 – 1971 a fost profesor de franceză. Din `71 până în `74 a fost redactor la revista „Tomis“ și traducător la Muzeul de istorie națională și arheologie din Constanța în 1975. A îndeplinit funcțiile de redactor corespondent la ziarul „România Liberă“ și senior-editor al cotidianului „Ziua“.

A scris și prefațele unor volume de memorii și beletristică, dintre care amintim: „Jurnal de Ocnă“ - 1994, „Iubire interzisă“ - 2002, „Uranus-Gherla, via Salcia“ (carte despre detenție) – 2005, „Salcia“ (Un lagăr al morții) 200 etc. Alexandru Mihalcea şi-a lansat, la Constanţa, în 2016, volumul „Călău şi victimă“, cu ocazia comemorării a 64 de ani de la moartea lui Valeriu Gafencu, de asemenea deţinut politic.

Sursă de documentare: „Dicționarul de personalități dobrogene“ Volumul IV de dr. Corina-Mihaela Apostoleanu, dr. Constanța Călinescu, Ion Faiter, Adriana Gheorghiu, Vanghele Culicea, Mariana Păvăloiu, Anaid Tavitian și Eugenia Timofticiuc.
 
Citește și:

Alexandru Mihalcea, fost deţinut politic: „Am fost bătut în plămâni şi în cap de un anchetator până n-a mai putut să dea, de obosit ce era“

Interviu online cu Alexandru Mihalcea, fost deţinut politic: Tema este - Torţionarul comunist - expresia dezumanizării în timpul regimului totalitar  
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii