6 februarie la Constanța de-a lungul timpului 137 de ani de la nașterea lui Krikor H. Zambaccian, „propriul nostru Mecena”

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța a demarat de la data de 1 ianuarie 2026 proiectul „Astăzi la Constanța – 365 de file din istoria orașului”.
 
Așa cum au precizat reprezentanții instituției, fiecare zi a anului va fi un prilej de întâlnire cu fragmente din istoria Constanței și a Dobrogei: evenimente semnificative, personalități marcante, fapte cotidiene consemnate în presa vremii, descoperiri arheologice sau piese de patrimoniu care spun, discret dar convingător, povestea trecutului local. Accentul va cădea în special pe perioada cuprinsă între sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul celui de-al Doilea Război Mondial, o epocă de transformări profunde pentru Constanța, de la oraș-port la poarta maritimă a României moderne. Totuși, nici alte epoci nu vor fi neglijate, pentru că istoria acestui ținut se întinde pe un arc de timp impresionant, din preistorie până în contemporaneitate.
 
Ziua de 6 februarie este dedicată comemorării a trei personalități istorice legate de Constanța fie prin origini, fie prin activitatea lor profesională. Este vorba despre: Krikor H. Zambaccian, Geo Bogza și Vasile Canarache.
 
„Propriul nostru Mecena”
 

Pe 6 februarie 1889, la Constanța, într-o casă de pe strada Mircea cel Bătrân s-a născut propriul nostru Mecena, Krikor H. Zambaccian, membru de seamă al comunității armene din urbea lui Ovidius.

Fiul unui contabil, Hagop, originar din Cezareea Capadocciei, Krikor a copilărit la Constanța, unde a și studiat în primele clase. A urmat apoi studiile secundare la București, a absolvit școli de comerț la Anvers și Paris iar de-a lungul timpului a continuat să trăiască în capitală, dar să stea adesea și orașul natal. De altfel, el s-a implicat activ în viața Constanței, unde a derulat afaceri împreună cu fratele său Onic și unde, la un moment dat, în anii ’20, a ocupat și funcția de ajutor de primar. În Constanța, familia Zambaccian a locuit și într-o casă situată pe strada Sulmona, nr. 13-15, la intersecția acesteia cu Bulevardul Tomis (fosta stradă Carol).
 
Colecționar și critic de artă, membru corespondent al  Academiei Române, Krikor Zambaccian a scris monografii ale unor mari pictori români precum Nicolae Grigorescu, Gheorghe Petrașcu sau Nicolae Tonitza, dar și două volume de eseuri, Pagini de artă și Însemnările unui amator de artă. A încurajat operele unor tineri artiști, Tonitza, Iser, Ciucurencu, Petrașcu, Andreescu și Theodor Pallady, cărora le-a cumpărat tablourile înainte de a deveni celebri. Practic, el îi descoperea și îi lansa pe tinerii de viitor, meritându-și astfel titlul de Mecena modern. A strâns o colecție impresionată de tablouri (românești și străine), dar și sculpturi, și a deschis în 1947 un muzeu în casa sa din strada Inginer Alexandru Davidescu 21 bis, București. De altfel, din acel an 1947, el a început să își doneze colecția către stat, în etape, ultimele opere fiind donate în anul morții sale, în 1962. Muzeul Zambaccian este deschis și astăzi, fiind unul dintre cele mai frumoase muzee de artă din România.

 
În volumele sale, Krikor Zambaccian a scris mereu de Constanța natală, unde de tânăr și-a descoperit pasiunea pentru artă. El a povestit că mergea adesea pe strada Lascăr Catargiu (astăzi Nicolae Titulescu) la Casa cu Lei (proprietar – Dicran Ermizian). Aici locuia în chirie președintele Tribunalului Constanța, magistratul Lazăr Munteanu, și el un împătimit colecționar de artă. Munteanu avea la parterul Casei cu Lei o colecție superbă de tablouri. Când magistratul pleca la muncă, tânărul elev Krikor mergea pe furiș la Casa cu Lei și cu complicitatea femeii de serviciu, intra la parter pentru a admira tablourile. Krikor Zambaccian a inventat conceptul de consignație de artă, după ce, odată încheiat Al Doilea Război Mondial, a deschis primul magazin de acest fel din România, Romarta, pe Calea Victoriei din București.
 
„Părintele reportajului literar”
 
Pe 6 februarie 1908 s-a născut la  Blejoi, Prahova, Geo Bogza (1908-1993) scriitor, jurnalist, poet și teoretician al mișcării suprarealiste.

În epoca interbelică, poemele sale foarte îndrăznețe au scandalizat opinia publică și i-au adus chiar ani de închisoare, pentru pornografie (volumul Jurnal de sex).


S-a liniștit după Al Doilea Război Mondial, a intrat în Partidul Comunist, și s-a remarcat ca un excelent autor de reportaje. Printre operele sale de seamă se numără Cartea Oltului, Țara de Piatră sau Țări de piatră, foc și pământ și este considerat și astăzi părintele reportajului literar.

Geo Bogza a fost mereu apropiat de Constanța, oraș pe care l-a iubit și unde a urmat cursurile Școlii de Marină între anii 1921-1925. Despre Dobrogea și Constanța a scris în volumele Țări de piatră, foc și pământ (1939) sau Priveliști și Sentimente (1972).

Geo Bogza a fost fratele nu mai puțin celebrului Radu Tudoran (Nicolae Bogza), scriitor care a evocat în romanele sale Dobrogea și Marea (Un port la răsărit, Toate pânzele sus și Maria și marea, etc.).

Geo Bogza își merită locul în calendarul nostru istoric, fie doar și pentru două citate extraordinar despre provincia pontică:

 
Vasile Canarache, un arheolog de seamă
 
Pe 6 februarie 1896 s-a născut la Galați, Vasile Canarache (1896-1969), mare arheolog, numismat, jurnalist și poet, fost director al Muzeului Regional de Arheologie Dobrogea în anii 1957-1969. Această perioadă este considerată una de aur în arheologia pontică, la Constanța având loc o serie de descoperiri uimitoare, precum Edificiul Roman cu Mozaic (1959) sau Tezaurul de Sculpturi (1962) și din care enumerăm acum doar celebrele piese Șarpele Glykon sau Fortuna și Pontos.

Vasile Canarache este sărbătorit de către Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, printr-un eveniment dedicat personalității sale, care se va desfășura joi, 12 februarie 2026.
 
Reclama zilei – La Constantinople – Magazin de covoare turcești și românești. Atelier special de reparat și curățat orice Covor și Scoarțe. Spălăm și curățim, vopsim covoare și lână cu orice culori. Jean& Georges Kehayoglu, str. Petru Rareș no.6, vis-a vis de Sinagogă (1923).
 
Citește și:
5 februarie la Constanța de-a lungul timpului Locuitorii urbei au umplut sala de cinema pentru un film documentar